Din povestile lui Haruki Murakami(2)

Succesul si declinul Prăjiturilor Ţuguiate

Răsfoind absent ziarul de dimineaţă am văzut într-un colţ un anunţ publicitar: Faimoasele Prăjituri Ţuguiate. Căutăm noi produse. Mare prezentare. Habar n-aveam cum erau aceste Prăjituri Ţuguiate, dar, dacă le zice pră­jituri, probabil sunt vreun produs de cofetărie. Faimoase... Când e vorba de dulciuri sunt foarte pretenţios. Cum aveam timp liber, am decis să mă duc la această mare prezentare.

Prezentarea a avut loc în sala unui hotel. S-a servit până şi ceai cu prăjituri - bineînţeles, prăjituri ţuguiate. Am încercat una, dar gustul nu prea m-a impresionat. Erau dulci şi cu o consistenţă de caramea, iar la suprafaţă aveau o crustă cam prea uscată. Îmi era greu să cred că tinerii din ziua de azi ar mânca cu plăcere aşa ceva.

Însă cei care au venit la prezentare erau cam de vârsta mea sau chiar mai tineri. Am primit la intrare un bilet cu numărul 952, iar după mine au mai intrat vreo sută de persoane, ceea ce înseamnă că în total trebuie să fi fost peste o mie de oameni. Impresionant!

Lângă mine stătea o fată cam de douăzeci de ani ce purta nişte ochelari cu lentile groase. Nu era foarte fru­moasă, dar părea să aibă în schimb o personalitate plăcută.

— Psst, până acum ai mai mâncat vreodată prăjituri ţuguiate? am întrebat-o eu.

— Normal. Doar sunt foarte cunoscute.

— Dar nu sunt aşa de gustoa...

Nici nu am terminat de spus că m-a lovit în picior. Cei din jur s-au uitat urât la mine şi am simţit că atmosfera devine destul de încordată. Dar am făcut o faţă nevinovată ca ursuleţul Winnie-the-Pooh din desenele animate şi astfel am trecut de momentul stânjenitor.

— Eşti nebun? mi-a şoptit ea la ureche puţin mai târziu. Cum să vii aici şi să vorbeşti de rău Prăjiturile Ţuguiate? Dacă te prind Ciorile Ţuguiate nu mai scapi cu viaţă.

— Ciorile Ţuguiate? am strigat eu surprins. Ce Ciori Ţugu...

—  Şşş! m-a întrerupt ea. Începea prezentarea.

Mai întâi preşedintele companiei producătoare de Pră­jituri Ţuguiate a vorbit despre istoria acestora. Era genul acela de poveste pe care nu ştii dacă să o crezi sau nu. Se pare că, în epoca Heian(1), cineva ar fi făcut nu ştiu ce şi aSTfel ar fi rezultat forma originală a Prăjiturilor Ţuguiate. Cică ar exista o poezie waka(2) în care sunt menţionate Prăjiturile Ţuguiate în Kokin Waka Shu(3). Mi s-a părut atât de amuzant încât îmi venea să râd, dar toţi ascultau cu nişte feţe atât de serioase şi, în plus, îmi era frică de acele Ciori Ţuguiate, aşa că m-am abţinut.

Explicaţiile preşedintelui companiei au ţinut cam o oră. A fost foarte plictisitor. Prin toată vorbăria aia, voia să spună de fapt că Prăjiturile Ţuguiate au o tradiţie înde­lungată. Ar fi putut rezuma asta într-o singură frază.

Apoi a venit directorul executiv care ne-a spus care-i treaba cu noile Prăjituri Ţuguiate. Explicaţia era ceva de genul: „Prăjiturile Ţuguiate sunt un produs de cofetărie naţional, care se mândreşte cu o tradiţie de sute de ani. Însă şi acestea au nevoie de un nou sânge pentru a răspunde cerinţelor vremii şi pentru asta trebuie să fie dezvoltate dialectic". Poate că sună bine, dar, cu alte cuvinte, voia să spună că gustul Prăjiturilor Ţuguiate e demodat şi în ultima vreme vânzările au scăzut, aşa că vor idei noi din partea tinerilor. Ar fi putut exprima asta şi în fraze mai clare.

La plecare am primit o broşură despre adoptarea Noilor Prăjituri Ţuguiate şi cum să procedezi dacă vrei să con­tribui cu o idee. Trebuia să prepari un produs nou, având la bază Prăjiturile Ţuguiate şi peste o lună să vii cu ele la sediul companiei. Dacă erau acceptate, premiul era de două milioane de yeni. Dacă aş avea două milioane de yeni m-aş putea căsători cu iubita mea şi ne-am putea muta într-un apartament nou. Aşa că m-am hotărât să fac şi eu un nou tip de Prăjituri Ţuguiate.

După cum am mai spus, sunt foarte pretenţios când vine vorba de dulciuri. Tocmai de aceea, pot să fac orice fel de umplutură, cremă sau blat. Va fi foarte uşor pentru mine să inventez un nou fel de Prăjituri Ţuguiate mai moderne, într-o lună. În ziua desemnată am făcut două duzini din noile prăjituri şi m-am prezentat la recepţia companiei producătoare de Prăjituri Ţuguiate.

— Par delicioase, a spus fata de la recepţie.

— Chiar sunt delicioase! i-am răspuns eu.

O lună mai târziu am primit un telefon de la companie. Mă rugau să mă prezint a doua zi la sediu. M-am dus îmbrăcat la costum şi cravată. Am fost poftit în camera de recepţie unde am stat de vorbă cu directorul executiv.

— Noile Prăjituri Ţuguiate pe care le-ai prezentat au fost foarte bine primite de compania noastră. Ăă, vreau să spun... chiar şi printre membrii companiei noastre sunt foarte apreciate de cei tineri.

— Vă mulţumesc!

— Dar pe de altă parte... îmm... printre cei mai în vârstă, unii susţin că acestea nu sunt Prăjituri Ţuguiate. Aşa că deocamdată încă se dezbat argumentele pro şi contra.

— Aha...

Habar n-aveam unde voia să ajungă.

— Prin urmare, adunarea generală a directorilor a hotă­rât să cerem părerea respectabilelor Ciori Ţuguiate.

— Ciorile Ţuguiate?! Ce sunt aceste Ciori Ţuguiate? Directorul executiv s-a uitat la mine perplex.

—  Te-ai înscris la acest concurs fără să ştii cine sunt venerabilele Ciori Ţuguiate ?

—  Îmi pare rău, sunt un biet ignorant!

—  Asta e o problemă, zise directorul, apoi clătină din cap. Dacă nu ştiţi nici cine sunt Ciorile Ţuguiate... Dar mă rog, acum asta e... Vă rog, veniţi după mine!

L-am urmat afară din încăpere şi apoi pe coridor până la lift. Am urcat la etajul şase, unde am parcurs din nou un coridor, la capătul căruia era o uşă mare de fier. A apăsat butonul unei sonerii şi a venit un paznic foarte solid. După ce a confirmat că e directorul, a descuiat uşa. Paza era destul de strictă.

— Iată-le pe venerabilele Ciori Ţuguiate, zise directorul. Sunt o specie deosebită de ciori care din timpuri înde­lungate au trăit hrănindu-se numai cu Prăjituri Ţuguiate.

Nu mai era nevoie de nicio altă explicaţie. In încăpere se aflau peste o sută de ciori. Camera arăta ca un fel de depozit: goală şi foarte înaltă - vreo cinci metri înălţime, iar pe mai multe prăjini dispuse orizontal stăteau înşirate, una lângă alta, Ciorile Ţuguiate. Acestea erau mult mai mari decât ciorile obişnuite. Cele mai mici măsurau cam şaizeci de centimetri, pe când cele mari ajungeau chiar la un metru. Uitându-mă mai bine, am observat că nu aveau ochi. In locul unde ar fi trebuit să fie ochii aveau o umflătură ca o adună­tură de grăsime albă. Ca şi cum asta n-ar fi fost de-ajuns, corpurile lor erau atât de umflate că ar fi putut exploda.

Când ne-au auzit intrând în încăpere. Ciorile Ţuguiate au început toate să dea agitate din aripi şi să ţipe ceva. La început mi s-a părut doar un urlet fără noimă, dar după ce mi s-au obişnuit urechile, mi-am dat seama că ziceau la unison: Prăjituri Ţuguiate. Păreau nişte creaturi înspăimân­tătoare.

Dintr-o cutie pe care o avea în mâini, directorul a scos Prăjituri Ţuguiate şi le-a împrăştiat pe podea. Atunci, toate cele o sută şi ceva de ciori s-au repezit asupra lor şi, în încercarea de a ciuguli disperate prăjiturile, se ciupeau de picioare şi se loveau cu ciocurile în ochi. O, Doamne! Păi, în felul acesta nu-i de mirare că nu mai aveau ochi.

Apoi directorul a luat din altă cutie nişte prăjituri ce semănau cu cele Ţuguiate şi le-a împrăştiat şi pe acestea pe podea.

— Priviţi! Acestea sunt prăjituri care au fost eliminate din concurs.

Ciorile s-au năpustit la fel ca prima dată aspura pră­jiturilor, dar când şi-au dat seama că nu sunt Prăjituri Ţuguiate, au început să le scuipe şi să strige furioase la unison:

„Prăjituri Ţuguiate!"

„Prăjituri Ţuguiate!"

„Prăjituri Ţuguiate!"

Croncănitul lor puternic se izbea de tavan, provocând un ecou asurzitor, încât te dureau timpanele.

— Vedeţi, nu mănâncă decât Prăjituri Ţuguiate adevă­rate, zise directorul cu un aer de superioritate. Nici măcar nu se ating de imitaţii.

„Prăjituri Ţuguiate!" „Prăjituri Ţuguiate!" „Prăjituri Ţuguiate!"

— Acum le voi da noile tale Prăjituri Ţuguiate. Dacă le mănâncă, vei câştiga premiul, dacă nu, eşti descalificat.

„Oare va fi bine?" m-am gândit eu puţin neliniştit. Nu aveam deloc o presimţire bună. In primul rând, cred că e o mare greşeală să lase nişte ciori idioate să decidă rezultatul concursului. Fără să-şi dea seama de temerile mele, direc­torul a început să împrăştie energic pe podea Noile Prăjituri Ţuguiate, cele făcute de mine. Ciorile s-au năpustit şi, din nou, s-a dezlănţuit un adevărat haos. Unele mâncau satis­făcute noile prăjituri, pe când altele le scuipau şi cron­căneau : „Prăjituri Ţuguiate!". Apoi, cele care nu au mai apucat şi ele prăjituri s-au repezit frenetice la gâtul ciorilor care mâncau. Sângele era împroşcat în toate părţile. O cioară a sărit să ia una din prăjiturile scuipate, însă o altă cioară uriaşă, croncănind „Prăjituri Ţuguiate!", a prins-o şi i-a spintecat burta cu ciocul. Astfel, a început o încăierare înverşunată. Sângele chema şi mai mult sânge, duşmănia provoca şi mai multă duşmănie. Or fi fost doar nişte amă­râte de prăjituri, dar pentru Ciorile Ţuguiate erau totul. Sunt sau nu acestea Prăjituri Ţuguiate? Acest lucru însemna pentru ele o problemă de viaţă şi de moarte.

— Vedeţi, i-am spus eu directorului, le-aţi dat atât de multe prăjituri deodată, încât a fost un stimul prea puter­nic pentru ele.

Apoi am ieşit singur din cameră, am luat liftul şi am pără­sit clădirea companiei producătoare de Prăjituri Ţuguiate. Îmi părea rău să renunţ la premiul de două milioane de yeni, dar sub nici o formă nu voiam ca toată viaţa de-acum încolo să am de-a face cu astfel de creaturi.

Eu mănânc ce-mi place şi îmi pregătesc singur mân­carea pe care o vreau. Din partea mea, ciorile alea n-au decât să se ciugulească până se omoară între ele.

Note:

1.  Anii 794-l192.

2.   Un gen al poeziei japoneze, ce înseamnă „poem japonez", spre deosebire de genul kanshi, poem chinez.

3.   Culegerea de poezii vechi şi noi, prima antologie oficială de poezie waka, întocmită din ordin imperial în anul 905, termi­nată în anul 922. Cuprinde 1 111 poezii.