Urlete

Întâi de toate trebuie să-ţi alegi o zi. N-are importantă cum ţi-o alegi, oricum toate zilele sunt la fel. Poate să fie ziua ta, ori prima zi din noul an, poate să fie ziua cea mai lungă, ziua când vin peştii, ziua copilului sau ziua a treia după ce o să vezi prima barză din acel an. După ce-ai făcut alegerea, trebuie ca nimeni şi nimic în afară de moarte să nu te mai poată face să te răzgândești. Poate să dea Domnul pe lume o ploaie cu spume şi să sufle-un vânt atât de tare încât munţii să-i răstoarne - dar să nu te-ntoarne: aceea va fi ziua şi nu alta.
In ziua aceea, trebuie să te duci într-un loc deschis, unde să fie multă lume, cât mai multă lume. Priveşte-i pe toţi, uită-te la fețele lor şi convinge-te din nou că nu poţi face nicicum altfel. Apoi trage aer în piept şi dă drumul urletelor, gândindu-te că trebuie să fie cele mai grozave urlete care au fost scoase vreodată în întregul univers. Lasă-te pe vine, cu palmele pe genunchi, şi urlă până la epuizare, până-ţi pierzi răsuflarea, până când toţi trecătorii se vor opri să te asculte şi, poate, unii dintre ei vor înţelege la rândul lor, aşa că se vor lăsa şi ei pe vine, cu palmele pe genunchi, începând să urle sălbatic, rupestru, ancestral.
Aceasta este singura reacţie pe care o poţi avea în faţa existenţei şi a non-existenţei.