Acum vreo două săptămâni, Maria și-a adus iarăși aminte că vrea tot felul de animale: arici, broască țestoasă, căluț etc. Ca să trăim aici cu doi bichoni și celelalte vietăți ar fi cam mult, așa că i-am explicat pe îndelete că mai are de așteptat numai câțiva ani (vreo 7, de fapt) până la majorat, după care o să-și poată face toate chefurile și fanteziile în domeniul animalelor de casă ori de curte. Dar ea a insistat și a insistat, până am cedat (ca de obicei) și am acceptat să luăm o broască țestoasă de uscat. Cât despre arici, ne-am înțeles să mergem până la o asociație care se ocupă cu aceste animale și să vedem ce ne spun acolo despre subiectul în cauză.
N-au trecut decât câteva zile când, pe la 11 noaptea, m-am dus să închid ușile la terasă și am perceput o mișcare în întuneric. Ceva destul de mărișor se deplasa către latura unde stau de obicei vasele cu grăunțe pentru câini. Ce să fie, ce să fie...? Am aprins lumina și l-am văzut: era un arici dolofan - primul pe care îl întâlneam de când stau în Germania. Am deschis ușa și tipul, nici una nici două, s-a ascuns între doi saci de plastic plini cu iarbă. Precum copiii, își închipuia că dacă el nu mă vede pe mine nici eu nu-l văd pe el, așa că și-a băgat doar capul între saci, restul corpului rămânându-i afară, numai bun de apucat cu multă grijă. L-am luat și l-am pus pe o măsuță. Cum l-am lăsat din mâini, cum a rupt-o la fugă și a pășit în gol, căzând ca un fraier printre niște lemne de foc. Am luat o pătură și am aruncat-o pe el, apoi, fără riscul să mă înțep, l-am înfofolit și l-am ridicat. M-am dus în casă și am strigat-o pe Maria, care aproape că adormise. A ieșit și am întrebat-o ce crede ea că am în pătură. A zis că un cățel. N-am vrut să prelungesc suspansul, așa că i-am arătat prizonierul....
Nu are sens să descriu bucuria Mariei. A luat ariciul, i-a dat numele de Freddy, apoi i-a improvizat un culcuș în baie. După trei zile, baia puțea că un grajd. Maria e prima la adus animale în casă și ultima la curățat după ele. Așa că nimeni n-a mai folosit baia Mariei.
Între timp, am aflat că în Europa ariciul este protejat de lege și că n-ai voie să-l ții în captivitate. I-am spus fetiței mele cum stau lucrurile, i-am mai spus că bietul ghem de ace are nevoie să umble în spații întinse, că nu poate stă într-o amărâtă de baie și probabil că e foarte nefericit. I-am mai spus că un animal ținut captiv în felul ăsta poate să facă depresie și chiar să moară. Dar Maria nu s-a lăsat înduplecată: își dorea prea mult un arici.
Cam prin ziua a cincea, numai ce-o aud pe Maria forfotind prin baie. „În sfârșit curăță mizeria”, mi-am spus. Când colo, ce să vezi? Odată se deschide ușa și iese fetița mea cu Freddy în pătură, zicând: „m-am hotărât să-i dau drumul”. Sincer să fiu, nu mă așteptam la așa ceva, ba chiar mă gândeam cum să facem să nu afle nimeni că ținem un arici în baie, ca să nu ne pomenim pe cap cu toate asociațiile care apară drepturile animalelor.
Ne-am dus în curte și Maria a pus ariciul în iarbă, nu înainte de a face câteva poze împreună, ca la orice despărțire. Ne-am așezat pe niște scăunele și am așteptat să vedem ce face animalul. Cred că nu a înțeles din prima că e liber, așa că a stat acolo unde-l pusese Maria, făcut ghem, mai bine de cinci minute. Apoi a încercat marea cu degetul: s-a ridicat și a luat-o încetișor către gard. Dacă a văzut că nu i se întâmplă nimic, a mărit pasul. A trecut apoi printre șipci, a ieșit în alee și s-a pierdut printre casele vecinilor. Se vedea limpede că merge pe un drum pe care-l cunoaște.
Maria și-a tras nasul de câteva ori și apoi am intrat amândoi în casă. Acum, aproape în fiecare seară ne uităm pe geam să vedem dacă nu cumva apare din nou Freddy, să ciupească din boabele cățeilor. Până acum n-a venit. Poate în seara asta, cine știe...
Sunt mare specialistă în cazul în care vreți sfaturi despre cum se cresc șerpii, liliecii, salamandrele și puii de cucuvea :)!!!
RăspundețiȘtergerePăsări Phoenix m-ar interesa...
RăspundețiȘtergereVreți mai multe păsări? Aveți curaj nu glumă! Aveți o asigurare bună contra incendiilor? Una serioasă? După ce va faceți asigurarea, vă trimit cu recomandare, la fermă să vă alegeți de acolo.(PS: La intrare, acolo e control grozav, trebuie să mirosiți a om bun)
RăspundețiȘtergere