Șpaga eternă

În anul 437 înaintea lui Cristos, filosoful grec Socrate a fost condamnat la moarte şi obligat să bea o cupă cu otravă. Motivul? Coruperea tinerilor atenieni prin dialogurile pe care le purta cu ei la tot pasul. În timp ce aştepta liniştit în celulă sosirea zilei în care trebuia să bea otrava, unul dintre discipolii lui, pe nume Criton, a încercat să-l salveze de la moarte.
Platon relatează discuţia dintre Socrate şi Criton, desfăşurată chiar în celula în care era închis filosoful. Iată începutul acestei discuţii:

SOCRATE: De ce-ai venit la ceasul acesta, Criton? Nu-i prea de dimineaţă?
CRITON: Ba da.
SOCRATE: Pe ce vreme să fie?
CRITON: Dis-de-dimineaţă.
SOCRATE: Mă mir că ţi-a dat drumul înăuntru păzitorul închisorii.

CRITON: A, mă cunoaşte bine, Socrate, pentru că am venit des aici, şi apoi l-am îmbunat şi eu cu câte ceva.

Ceea ce poate fi aflat din acest schimb de întrebări şi răspunsuri, e că în Atena, cu cinci secole înainte de venirea lui Cristos, se practica încălcarea legii contra şpagă. După cum mărturiseşte Criton, ca să poată întra în celula lui Socrate, i-a dat şpagă paznicului închisorii. L-a îmbunat, zice Criton, ceea ce te face să te gândeşti că acel paznic era un om rău, dar care devenea mai bun în momentul în care primea câte ceva - probabil bani.

Darea şi primirea şpăgii au, aşadar, o vechime considerabilă. Sunt convins că indicii despre şpăgari se găsesc şi în vechile papirusuri egiptene. Acest fenomen se manifestă, neîntrerupt, de mii şi mii de ani, în toate părţile locuite de oameni ale planetei. Aşa că promisiunile de eradicare a corupţiei pe care le fac politicienii sunt simple abureli electorale. Niciodată darea şi primirea de şpagă nu vor dispărea, indiferent de legile care vor fi în vigoare. Aşadar, cel mai bun lucru ar fi ca politicienii să ne lase în pace cu pălăvrăgeala pe tema lichidării corupţiei. Subiectele lor ar trebui să fie cu totul altele, iar de corupţie să se ocupe justiţia.