L-am văzut pe primarul de Constanța, Radu Mazăre, filmat la ultima ședința de consiliu local. Omul era îmbrăcat în cămașă, pantaloni scurți și șlapi. Da, șlapi. Ziceai că a ieșit din baie. Poate că de acolo și ieșise. Poate venea direct de pe plajă, unde avusese altercația cu fotbalistul Petrolului, tunisianul Hamza, care acum zice că nu mai vede cu un ochi din pricina loviturilor pe care le-a primit de la oamenii primarului. Sau poate venea de la o întâlnire cu președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, omul care când simte că-l ia somnul oprește mașina oriunde s-ar afla - de exemplu în intersecție - și se culcă. Nici n-are importanță de unde venea. Ceea ce contează e cum venea.
E al dracu' de important cum vii la o ședință de consiliu local sau județean, la parlament, la minister etc etc. E chestie e respect. Mazăre zice așa: nu-i important cum te îmbraci, e important ce faci, degeaba te îmbraci la costum dacă nu faci nimic etc. Dar astea sunt argumente de doi lei. Pentru că atunci când tu ești alesul meu, reprezentantul meu, trebuie să mă respecți. Când te duci la ședință, trebuie să îmi transmiți că pentru ține ședința aia e importantă: „uite, mă duc la ședință și pentru asta mă îmbrac în mod special cu anumite haine, nu merg acolo ținând două curve de gât, nu fumez, nu beau, nu înjur, mă port într-un fel anume, pentru că ședința asta nu e un rahat pentru mine”.
Nu e cazul lui Mazăre. El nu dă doi bani pe noțiuni precum respectul. El vine la ședința de consiliu la fel cum vine la baie. Ori își golește intestinul, ori se luptă pentru binele constănțenilor, pentru el e același lucru. Unor români asta le spune ceva. Constănțenilor nu le spune nimic. Constănțenii sunt indiferenți dacă primarul lor se îmbracă în nazist și defilează pe scenă, sau dacă același primar merge la vot însoțit de zece domnișoare sexy îmbrăcate în costume de baie. Pentru constănțeni, important e ca primarul să le dea de pomană zahăr și mălai odată la două luni. Asta e tot ce pot constănțenii. Moldovenii din Bacău au fost mai destupați la minte: i-au dat cu flit mafiotului Sechelariu. La Constanța, oamenii îl votează pe Mazăre - indiferent ce ar face el. Sunt gata să pun pariu că Mazăre o să iasă din nou primar la următoarele alegeri, chiar dacă, să zicem, începând de mâine dimineață, ar face zilnic un tur al orașului și le-ar urla constănțenilor într-un megafon: „băi păduchilor, mă piș pe voi”. Pentru constănțeni asta nu ar conta. Ar conta sfertul de kil de zahăr bilunar.
Constanța - un județ de milogi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu