La o consfătuire redacţională,
Ross a spus:
—
În acest număr, de la prima pînă
la ultima pagină, nu se găseşte nicio anecdotă!
—
Această observaţie aţi făcut-o şi
săptămîna trecută, a intervenit James Thruber.
—
Bineînţeles! Dar în acest număr
sunt şi mai puţine anecdote ca de obicei!
Mike Berger, reporter al ziarului
„New York Times“, cu toată miopia cunoscută pe care o avea, s-a prezentat ca
voluntar în cel de-al doilea război mondial. La controlul medical al recruţilor
s-a strecurat abil, iar tabelul pentru proba vederii l-a învăţat pe de rost.
Reîntors ca grav rănit, cu gradul de sergent, a fost întrebat cum i-a mers pe
front.
—
Minunat, a răspuns Berger. Cred
că sunt singurul soldat care a luat parte la acest război şi care n-a văzut
nimic din el.
A publica primul sau a nu publica
deloc, a fost şi este lozinca multor ziare de peste ocean. Întreg sistemul de
informare, transmitere şi tipărire este modelat pe această cerinţă majoră a
concurenţei între cotidiene. Sunt însă cazuri cînd această grabă dă naştere la situații
amuzante. Astfel, în anul 1929 presa americană l-a „ucis“ pe mareşalul
Ferdinand Foch cu opt zile mai devreme. La o oră după moartea reală a
distinsului militar, confraţii francezi au telegrafiat ştirea ziariştilor
americani. Răspunsul de pe partea cealaltă a oceanului a fost:
—
Merci. Ştim. La noi ştirea a
apărut acum opt zile. Stop. Lucraţi lent.
O caricatură, pentru care lui
James T. McCutchson, de la cotidianul care apare în peste un milion de
exemplare, „Chicago Tribune", i-a fost acordat premiul „Pulitzer" pe
anul 1932, sintetiza şi întruchipa punctul final al mafii crize economice a
acelui deceniu. Ea reprezenta victima cataclismului economic: un bătrîn
zdrenţăros şi gârbovit, stînd pe o bancă din Parcul Central din New York. I se
pune următoarea întrebare:
—
De ce n-ai făcut economii pe cînd
erau încă timpuri bune?
El răspunde trist:
—
Asta am făcut!
Pe timpul crizei economice din
anii 30, în ziarele vremii a apărut următoarea anecdotă:
—
De ce nu încălzim camera? a
întrebat un copil de muncitor.
—
Pentru că nu se găsesc cărbuni,
i-a răspuns mama, amărîtă.
—
De ce nu avem cărbuni?
—
Pentru că tata a rămas fără
serviciu.
—
De ce a rămas tata fără serviciu?
—
Pentru că sunt prea mulţi
cărbuni!
Herve Lauwik, ziarist parizian,
explorează într-o zi a anului 1938 munţii Pirinei. Călăuzit de localnici, el
descoperă undeva departe o colibă ciobănească, cocoţată în vîrful muntelui,
departe de larma muritorilor. Impresionat, Lauwik exclamă:
—
Fericit trebuie să fie muritorul
care sălăşluieşte în această umilă colibă de seninătate şi înţelepciune. El,
care nu trebuie să citească în fiecare seară „l’Intransigent“...
—
Credeţi? răspunse un bătrîn
care-1 însoţea. E adevărat că nu citeşte „l’Intransigent" dar asta nu-1
împiedică să fie abonat la „La Petite Gironde", deşi nu ştie să citească
un cuvînt. Factorul îi aduce în fiecare dimineaţă ziarul.
—
Dacă nu ştie să citească, nu
pricep de ce s-a mai abonat, spune Lauwik.
—
E totuşi foarte simplu. Factorul
poştal dintr-o comună de la poalele munţilor are un duşman. Din răzbunare,
duşmanul a avut diabolica idee să-l aboneze, din banii lui, pe cioban la „La
Petite Gironde” '
—
De ce?
—
Ca să fie obligat factorul să
facă zilnic cîte patru km de alpinism, prin poteci prăpăstioase, spre a duce
„La Petite Gironde" abonatului din vîrful muntelui...
„Doresc
o ştire senzaţională, dar scrisă pe scurt şi predată imediat" i-a
solicitat redactorul şef unui ziarist american. A doua zi a apărut următorul material: „Aseară,
pe şoseaua naţională nr. 4, fermierul John Tomkin din Jefferson a vîrît o lumînare
aprinsă în rezervorul maşinii, dorind să vadă dacă mai are benzină. A
avut".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu