Pisica neagră a lui Edgar Poe

  PENTRU ACEASTĂ NEOBIŞNUITĂ şi, totuşi, foarte simplă poveste pe care-ncep s-o depăn pe hârtie, nu aştept şi nici nu cer cuiva crezare. Nebun aş fi s-o fac, într-adevăr, în împrejurări când până şi simţirea se-ndoieşte de ea însăşi. Şi, totuşi — nu-s nebun — şi sigur sunt că nici nu am visat. Dar mâine voi sfârşi cu viaţa, iar azi vreau să-mi uşurez sufletul. Şi tot ce mai doresc e să înfăţişez deschis, pe scurt, şi fără comentarii, un şir de întâmplări obişnuite. Obişnuite, da, dar care prin urmările lor m-au îngrozit — m-au torturat — m-au nimicit. Nu voi încerca să le explic. Căci pentru mine au însemnat doar groază — chiar dacă alţii le vor socoti ciudăţenii şi nu întâmplări teribile. Şi poate că se va găsi un creier care-ar putea să desprindă — din nălucirea mea — întâmplarea obişnuită, un creier mult mai calm, mai logic, şi mai puţin înfierbântat decât al meu, şi care, pătrunzând în faptele cu-atâta spaimă de mine povestite, să vadă doar înlănţuiri fireşti de cauze şi de efecte.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (5)

De ce a reluat România raporturile diplomatice cu U.R.S.S. de abia după 17 ani

Faimosul şef al brătieniştilor, profesorul Fotino, cunoscut sub pseudonimul „Onitof”, sub care a scris articolele lui de­făimătoare împotriva U.R.S.S., s’a făcut deunăzi promotori) legăturilor „de bună vecinătate” cu statul sovietic. Iată ce fel de argumente găseşte el pentru a dovedi că România a fost prima ţară care s’a străduit să câştige prietenia U.R.S.S. „Iar mai târziu, când multor ţări şi multor oameni nu le apărea limpede tot realismul marii experienţe politice ce se desfășura în răsăritul Europei, pe întinsul Rusiei, Ion I. C. Brătianu, cu viziunea clară a realităţilor, propunea cel dintâi, la 1923 și încerca la Genova, o apropiere de U.R.S.S. și reluarea raporturilor diplomatice cu aceasta. Era ţara noastră prima țară cari preconiza o atare acţiune”.