Doamna din Banat și misoginismul

Există foarte mulți oameni care trăiesc cu anumite idei preconcepute și se simt foarte bine așa – n-ar accepta să renunțe la ele sau măcar să le nuanțeze pentru nimic în lume. Una dintre aceste idei este cea care spune că de îndată ce un bărbat face o afirmație de genul „femeile parchează prost lateral cu spatele”, acel bărbat este misogin.

Misogin înseamnă, conform dicționarului, un bărbat care urăște femeile, care le evită, nu vrea să aibă de-a face cu ele etc. Dar cum poți spune că un bărbat însurat, cu copii, (eventual cu amantă(e)) este misogin? Și mai ales cum poți pretinde că milioane și milioane de bărbați sunt misogini doar pentru că au observat că femeile au probleme cu parcarea laterală în marșarier?

Timisoara - 16 ani sub Ciuhandu

Spuneam ca am avut un soc plimbandu-ma pe strazile Timisoarei. Dupa 16 ani de administratie de tip Ciuhandu, asa arata unul dintre cartierele orasului si va asigur ca mai toate celelalte arata la fel, daca nu si mai rau. Singurele care nu intra in categoria asta sunt cele dezvoltate de particulari. Pare de necrezut, dar asta e realitatea. Asta este rezultatul celor 16 ani in care Ciuhandu, supranumit "reperul moral", "continuatorul lui Coposu" etc, a condus orasul impreuna cu echipa lui (Orza, Sasca etc). Cu aceste realizari va ramane el in istoria Banatului. Poftiti de admirati:

Aici functioneaza un cabinet medical

Plavanii

Trebuie sa recunosc ca uneori, lentoarea banatenilor mi se pare vecina cu prostia si nesimtirea. Eu nu pot sa vad nimic glorios in faptul ca un ditamai plavanul care e primul la semafor cu masina lui, obisnuieste sa plece de pe loc la cinci secunde dupa ce s-a facut verde. Mai nene, dar poate ca in spatele tau e cineva care se grabeste cu adevarat, poate din cauza ta pierde verdele si mai sta acolo un minut si la inca zece semafoare unde intalneste plavani indolenti ca tine, pierde zece minute si astea pot face uneori diferenta dintre viata si moarte. Dar nu, plavanul banatean le stie pe ale lui, face cum il indeamna pe el firea, nu judeca, nu se sinchiseste. Si daca-i faci semne cu farurile, ori il claxonezi, opreste masina, se da jos si incepe cu teorii de genul "Ce-i ba, soferule de duminica, ce vrei sa castigi, zece secunde? Stai bai bland, nu te mai agita ca tot acolo ajungi" etc, de-ti vine sa-i tragi si un glont in capul ala cat o banita.

Ei, sigur ca nu pun eu pecetea pe Banat, dar de prea multe ori mi s-a intamplat sa ma aflu in situatii in care unii sau altii se miscau precum dricul, ca si cum numai ei ar fi fost pe lume. E o mare diferenta intre miscatul lent al plavanilor si intelepciunea, chibzuinta care i-a facut celebri pe banateni. Plavanii astia sunt un fel de banateni degenerati, nu le-a ramas in comportament si in creiere decat lentoarea. La naiba cu ei!

Despre sinceritatea urarilor

Nu stiu ce se intampla in celelalte zone ale tarii, dar pe-aici, prin Banat, oamenii se despart aproape intotdeauna cu urarea "sa ai o zi buna". Sau, prescurtat, "o zi buna". Mi s-a intamplat de multe ori sa aud asta inclusiv pe la lasatul serii, cand soarele deja nu se mai vedea decat din avion. Mi-am dat seama ca urarea a devenit un automatism, ca atatea altele. Stau si ma intreb daca oamenii care iti ureaza "o zi buna" chiar doresc ca tie sa ti se intample lucrul asta. Raspunsul este simplu: nici vorba. I-ai zis unuia "o zi buna" si in secunda urmatoare ai uitat de el. Tot asa cum ii spui "un an nou fericit",  "sa traiesti", sau "la multi ani". Ei, daca ii urezi copilului tau, de ziua lui, sigur ca te si gandesti efectiv ca ai vrea sa traiasca multi ani, pe deasupra fericiti. De multe ori insa, esti invitat la ziua sotului/sotiei unui amic. Nu il/o cunosti, dar te repezi sa-i spui "la multi ani, tot ce va doriti" etc. Chiar iti pasa de anii pe care ii va trai persoana aia? Chiar simti acolo, in adancul sufletului, o dorinta speciala ca acela/aceea sa traiasca ani nenumarati? Poate ca unii oameni simt, dar eu bag mana in foc ca cei mai multi o zic din reflex, din obligatie, pentru ca asa au invatat de mici sa spuna.  Daca toti oamenii care imi ureaza mie, din obisnuinta, "o zi buna", chiar mi-ar dori lucrul asta, cu sinceritate, din suflet, sunt convins ca zilele mele ar fi cu adevarat bune. Din pacate, asta nu se intampla. In schimb, au succes aia care iti zic cu voce tare "sa traiesti" si continua, numai pentru ei, in soapta: "pana maine". Aia chiar ti-o doresc si cred ca dorintele lor te ajuta sa ai zile proaste.

Drumul fermecat

Mergand, miercuri seara, catre Hadambu, obosit dupa prima zi de targ, am avut surpriza sa constat ca drumul nu mi se mai pare atat de rau. Parca nu mai erau atatea gropi si oricum, pe cele intalnite parca le puteam evita mai usor. Explicatia, probabil, sta in faptul ca bucuria intoarcerii "acasa" te poate face sa vezi toate lucrurile in roz. Dar daca, totusi, e vorba despre altceva, mai straniu? Daca gropile moldovenesti sunt altfel decat cele din Banat sau Regat? Oare nu ar fi posibil ca asfaltul din satele astea uitate de timp, neinlocuit de zeci de ani, sa fi capatat, pe cai nestiute si fermecate, proprietatea de a isi inchide gropile seara, exact asa cum campul isi inchide papadiile?