Principala problemă cu care se
confruntă un cetățean responsabil din România, atunci când vine vorba de
alegerea primarului și a consilierilor, este lipsa unor criterii ușor de
înțeles pe care ar putea să le aplice. Altfel spus: dacă am de ales între doi
candidați și vreau ca opțiunea mea să fie cât mai corectă, pe ce mă pot baza?
Din nefericire, foarte mulți români nici măcar nu-și pun această întrebare. Ei
văd alegerile ca pe niște prilejuri de a primi ceva gratis de la candidați și
nu-i interesează nici cât negru sub unghie viitorul post-electoral. Unii chiar
se consideră „șmecheri” – iau de la fiecare și apoi votează cu X sau cu Y în
funcție de criterii care nu au nicio relevanță. E de-al nostru, e gospodar, e deja primar, arată bine, are bani, nu a
fost membru PCR și multe altele de
acest gen se aud de-a lungul și de-a latul țării în timpul campaniilor
electorale.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta Ciuhandu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciuhandu. Afișați toate postările
miercuri, 27 aprilie 2016
vineri, 17 octombrie 2014
Pensionari in tramvaie
In toate socotelile electorale pe care le vad - ma refer la cele facute de amatori, pe forumuri, pe bloguri, pe pereti, pensionarii sunt luati in calcul ca fiind votanti de stanga, adica sunt numarati la Ponta. Este plauzibila o asemenea incadrare? In opinia mea nu. Pentru ca nu cred in existenta unui prag de varsta dincolo de care obligatoriu toata lumea devine de stanga.
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
Renașterea PNTCD
Cred că a sosit într-adevăr momentul ca PNȚCD să reintre pe scena politică și să preia sarcina înlăturării pentru mulți ani a stângii de la putere. Spun asta pentru că sunt coapte toate condițiile pentru renașterea acestui partid:
1. PNȚCD a ispășit pedeapsa pe care i-au dat-o românii pentru mizerabila guvernare din 1996-2000
1. PNȚCD a ispășit pedeapsa pe care i-au dat-o românii pentru mizerabila guvernare din 1996-2000
miercuri, 23 octombrie 2013
Criticarea nemților
I-am criticat pe nemţi în mod constant pentru modul în care conduc prin oraşele lor. De mii de ori i-am înjurat ca un birjar, am făcut gesturi exasperate, am construit îndemnuri de genul "mişcă-te băi cheagule de sânge", am clătinat din cap dezaprobator. Sigur că nu am deschis portiera, precum cocalarii, nu m-am dat jos la ei, dar nici impasibil n-am rămas când i-am văzut cum încetinesc la o sută de metri de semaforul verde în loc să accelereze ca să nu prindă roşu, când am stat după ei aşteptând să facă dreapta cu viteza cu care merge dricul etc etc.
marți, 19 februarie 2013
Mica Viena a jegului
In urma postarii unor fotografii pe care le-am facut saptamana trecuta la Timisoara, am primit un mesaj de la un amic, care suna asa:
"Ma sochezi. Am zeci de cunoscuti si neamuri care dupa o scurta sedere prin
tari de'astea bine maturate, repede devin moralisti. Pai ce vreti? Sa
matur eu, sa le zugravesc eu casele tiganilor (multe din cele pozate de
tine)?"
Mi se pare ca aici avem de-a face cu o perspectiva gresita. In niciun caz amicul meu si niciun alt cetatean al vreunui tari de pe pamant nu trebuie sa se apuce si sa mature ori sa zugraveasca in locul altora. Pentru asta exista municipalitate, pentru asta mergem si votam primari si consilieri: ca sa rezolve problemele localitatilor in care traim. Nu numai ca-i votam, dar le dam si bani, sub forma de impozite si taxe.
duminică, 17 februarie 2013
Timisoara - 16 ani sub Ciuhandu
Spuneam ca am avut un soc plimbandu-ma pe strazile Timisoarei. Dupa 16 ani de administratie de tip Ciuhandu, asa arata unul dintre cartierele orasului si va asigur ca mai toate celelalte arata la fel, daca nu si mai rau. Singurele care nu intra in categoria asta sunt cele dezvoltate de particulari. Pare de necrezut, dar asta e realitatea. Asta este rezultatul celor 16 ani in care Ciuhandu, supranumit "reperul moral", "continuatorul lui Coposu" etc, a condus orasul impreuna cu echipa lui (Orza, Sasca etc). Cu aceste realizari va ramane el in istoria Banatului. Poftiti de admirati:
Aici functioneaza un cabinet medical |
duminică, 20 ianuarie 2013
Tarzan
Pe 20 ianuarie 1984 s-a stins din viata Johnny Weissmüller, un fel de Arnold Schwarzenegger al anilor '30. S-a nascut la Timisoara, dar treaba asta nu i-a preocupat nici pe comunisti, nici pe tradatorul revolutiei Ciuhandu, care in cei 16 ani de mandat ar fi putut sa puna cumva in valoare acest lucru. Presupun ca americanii ar fi facut din Freidorf - cartierul unde s-a nascut Johnny - loc de pelerinaj pentru fani, ar fi inaugurat parcul Weissmuller, unde toti copiii ar fi putut veni sa-l vada pe Tarzan luptandu-se cu fiarele salbatice etc.
Imi aduc si azi aminte cum ma uitam, duminica dimineata prin anii '60, la filmele cu Tarzan. Johhny era magistral: calatorea pe liane, ca maimutele, scotea niste strigate specifice, care infiorau jungla si, mai ales, se lupta in parte cu orice fel de animal din jungla. N-as fi pierdut niciun episod, ma infiintam cu cinci minute inainte pe scaun, fata in fata cu televizorul si nu ma mai clinteam de-acolo pana nu se termina si ultima secventa din film - inclusiv genericul.
Johnny a murit in 1984, chiar daca fusese un om cu sanatate de fier, sportiv, campion, actor, idol, faimos etc. etc. Sic transit gloria mundi....
In 2011 a murit cimpanzeul Cheetah, prietenul nedespartit al lui Tarzan in filmele din anii '30.
In 1998 a murit Maureen O'Sullivan - interpreta lui Jane - partenera de aventuri si iubita lui Tarzan, cea care trebuia salvata mai tot timpul din tot felul de situatii fioroase.
In cinstea lor, o sa urc in serial cartea lui Edgar Rice Burroughs, Tarzan of the Apes. Pana atunci, uite-i pe toti trei intr-o poza din vremea cand erau in plina glorie:
joi, 26 aprilie 2012
Retragerea "reperului"
In sfarsit, Timisoara scapa de aceasta piaza-rea pe nume Ciuhandu. Individul a anuntat ca nu mai candideaza. Din pacate, nu a luat aceasta hotarare dupa primul mandat, drept pentru care a condus capitala Banatului timp de 16 ani. Si nu a facut absolut nimic in afara de declaratii, fitze, ifose si vaicareli (nu primim bani de la Bucuresti etc). Daca as face o lista cu problemele pe care le-am gasit in oras acum zece ani si care sunt in continuare probleme, nu mi-ar ajunge un parsec sa le insirui. In toti acesti ani, Ciuhandu a fost impins sa candideze la presedintia PNTCD - partid pe care l-a ruinat degraba, apoi i-a intrat in cap ca e un model demn de urmat si un reper moral cel putin de talia lui Coposu, dupa care i s-a urcat la cap atat de mult incat a candidat si pentru un fotoliu la Cotroceni - moment in care romanii i-au acordat ceva in jur de 1% - cam cat primeau Iosipescu Zambra si Bratianu - Cartof pe vremea cand candidau si ei la diverse functii. Dupa ce a dat chix peste tot, Ciuhandu s-a retras in primarie si si-a vazut linistit de ale lui (si ale fiului). Acum, vezi Doamne, vrea sa stea cu familia. Duca-se.
marți, 24 aprilie 2012
Un articol bine scris
Un articol care mi s-a parut bine scris a aparul in Ziarul Financiar, sub semnatura lui Cristian Hostiuc. Este un articol despre alegerile locale. An de an, in perioada asta, apar articole in care se spun lucrurile pe care le spune si Hostiuc. Diferenta e ca multe sunt scrise prost. Cel de acum insa face exceptie si oricum ia in calcul o situatie care acum patru ani nu se regasea pe nicaieri (de exemplu, pe-atunci nu exista UNPR). Titlul articolului e taios ca un ciob:
Sunteţi vinovaţi! De cum arată oraşul vostru, de
primarul vostru şi de ţara voastră! Sunteţi vinovaţi că soarta vă este
decisă de un litru de ulei. Voi, toţi cei care nu mergeţi la vot!
marți, 24 ianuarie 2012
Ocolirea
În orașele astea mari și europene, conduse de oameni iscusiți și gospodari dar deloc mafioți, cum e Timișoara, atunci când plouă apa băltește pe marginea fiecărei străzi. Pietonii, cei care merg pe trotuare, când ajung în dreptul bălților mari se opresc, se uită în spate să vadă dacă e vreo mașină, calculează în cât timp va ajunge ea să între în baltă și în funcție de asta trec sau nu. Cei imprudenți riscă să fie stropiți din cap până-n picioare. Dacă o pățesc, înjură și arată pumnul, însă bineînțeles că nu spre primarul incapabil, ci spre șoferul nesimțit.
Trebuie să recunosc, însă, că marea majoritate a mașinilor care circulă pe ploaie nu te stropesc. Șoferii ocolesc bălțile, asta este realitatea. Important este să răspunzi la o întrebare simplă: de ce fac ei asta? Timișorenii - aia care se cred fruncea etc - vor spune: noi suntem civilizați, măi, nu ca miticii de la București. Aiurea! Nu sunt deloc mai civilizați: ocolesc bălțile instinctiv, pentru că li s-a format reflexul că o baltă ascunde o groapă. Deci de ce să dai într-o groapă de tip Ciuhandu, când traversezi o baltă de tip Ciuhandu? Nu mai bine ocolești?
Trebuie să recunosc, însă, că marea majoritate a mașinilor care circulă pe ploaie nu te stropesc. Șoferii ocolesc bălțile, asta este realitatea. Important este să răspunzi la o întrebare simplă: de ce fac ei asta? Timișorenii - aia care se cred fruncea etc - vor spune: noi suntem civilizați, măi, nu ca miticii de la București. Aiurea! Nu sunt deloc mai civilizați: ocolesc bălțile instinctiv, pentru că li s-a format reflexul că o baltă ascunde o groapă. Deci de ce să dai într-o groapă de tip Ciuhandu, când traversezi o baltă de tip Ciuhandu? Nu mai bine ocolești?
joi, 22 septembrie 2011
Revoltator
Ultima idee in materie de frauda electorala a PDL este de-a dreptul halucinanta. Pe baza unui ordin primit direct de la Basescu, pedelistii fac transport gratuit de-a lungul si de-a latul marilor orase de, atentie...negri! Da, de negri. Asa cum scrie in telegrama de la Basescu (si care va fi publicata la momentul potrivit de WikiLeaks), se pregateste o lege prin care li se va permite rezidentilor straini din tara noastra sa voteze la locale si parlamentare, chiar daca nu sunt cetateni romani. Este cazul, spre exemplu, al studentilor negri care invata in orasele noastre universitare, in particular in Timisoara. Ei sunt transportati oriunde au nevoie, gratis, cu masinile PDL-ului, contra unei semnaturi prin care se angajeaza ca la locale si la parlamentare sa voteze cu candidatii partidului. Basescu spera ca in acest fel sa aduca PDL un surplus de minim 10.000 de voturi, numar care poate face, asa cum s-a mai vazut, diferenta. Prezentam aici un prim set de fotografii relevante efectuate de oamenii de specialitate ai PNTCD, trimisi pe teren de Gheorghe Ciuhandu - primarul taranist al orasului nostru, care in acest scop le-a pus la dispozitie carje, carucioare, medicamente si energizante.
Cetatean strain semnand angajamentul fata de PDL |
marți, 20 septembrie 2011
Fara sot
Cinstit sa fiu, aproape uitasem de partidul meu, anume PNTCD. Ultima data am auzit de el la alegeri, cand Ciuhandu - penibilul primar de Timisoara, a iesit pe scena in Piata Unirii si a declarat, in numele PNTCD, ca il sustine pe Geoana la presedintie.
Ei bine, astazi a fost una din zilele in care am auzit din nou despre partidul lui Coposu. Nu, PNTCD nu a murit, ba, mai mult, continua activitatea care l-a consacrat in ultimii douazeci de ani: se scindeaza. Ultimul intrat in galeria presedintilor taranisti este Vasile Lupu. Un tip extrem de corpolent, care se imbraca in straie populare cantarind pe putin 50 de kilograme si care vorbea sfatos, rotindu-si buzele si obrajii de parca ar fi mestecat prune. Vasile Lupu, singurul taranist despre care se poate spune ca a lasat ceva pozitiv in urma, pentru ca el este autorul "Legii Lupu", cea pe baza careia au inceput retrocedarile de paduri si terenuri agricole.
Asadar, avem iarasi doua PNTCD-uri: unul condus de Lupu, celalalt de Ciorbea. Cu siguranta unul dintre ele are mai multi membri decat celalalt, pentru ca, nu-i asa, numarul cinci este fara sot (cunoscatorii stiu la ce ma refer).
Vasile Lupu, inainte de cura cu Herbalife |
miercuri, 7 septembrie 2011
Cum se formeaza convingerile
Sa presupunem ca aici, in Timisoara, vad gropi in asfalt. Imediat, il injur bine pe Ciuhandu. Apoi, intr-o zi, merg la Oradea si vad si acolo gropi in asfalt. OK, ma interesez cine e primar la Oradea si il injur si pe ala. Dupa cateva zile, ajung la Cluj si iarasi gasesc gropi in asfalt. Il injur, natural pe Funar, apoi pe Boc, ca amandoi au fost primari de Cluj; il injur pe actualul primar si plec mai departe. Dar deja imi incolteste o banuiala sumbra: in toate orasele Romaniei sunt gropi in asfalt. Poate gresesc, poate sunt rautacios, ori inclinat catre generalizari pripite. Asa ca merg si mai departe.
joi, 1 septembrie 2011
Primari pe viata
Vin alegerile locale. Primaria a inceput deja sa faca lucruri pe care nu le-a mai facut de acum patru ani. Pe strada unde locuiesc, pentru prima data vad un marcaj: banda intrerupta. Mai incolo, la fosta Piata de Fan, se lucreaza intens. Peste tot, in toata tara, Ciuhandu si omologii lui, arata cat sunt de vrednici. Din patru in patru ani ne arata asta si noi toti suntem foarte impresionati. Eu, cel putin, sunt atat de impresionat, incat mi se face greata. Asa ca nu ma mai duc la vot. Sigur, o sa-mi spuna sociologii, analistii si ceilalti destepti, daca nu merg la vot atunci iarasi iese Ciuhandu. La care eu le raspund: si daca ma duc eu la vot, iese tot Ciuhandu.
Reperul Timisoarei |
joi, 4 august 2011
A inceput sa ma roada invidia
Sincer sa fiu, mie a inceput sa-mi placa de Becali, ba chiar sa-l invidiez. As vrea si eu sa injur la liber, pe cine am chef, la televizor si sa nu mi se intample nimic. Prima data m-as duce direct la primarie si l-as lua pe Ciuhandu la omor: "manca-te-ar cainii de tigan nespalat, jigodie ordinara, tradator al revolutiei, mafiot cu fata umana, Osama al Banatului" si tot asa. I-as zice pana mi-ar pieri vocea. Apoi m-as duce acasa linistit si, cand m-ar suna de la televiziuni, le-as lua si pe fatucile alea la intrebari: "dar cine esti tu, zdreanta nenorocita, sa ma intrebi tu pe mine?" Dar deh, eu nu sunt Becali, asa ca n-o sa am niciodata prilejul sa traiesc aceste minunate clipe.
sâmbătă, 2 iulie 2011
Mizerie
De la o vreme, strada pe care locuiesc este plina de gunoaie produse de boschetari. Nu stiu de ce vin boschetarii tocmai aici, cert e ca uneori vezi toate bancile pline de ei. Primaria lui Ciuhandu a cheltuit o gramada de bani pentru a infige prin oras tot felul de panouri cu texte imbecile, de genul "Nu te pune cu timisorenii", sau "Imi iubesc orasul. Adun resturile produse de cainele meu". Cu banii aia ar fi putut plati niste agenti de paza, ori asa ceva, care sa-i usuie pe boschetari.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)