Alegeri locale 2016 (1)

Principala problemă cu care se confruntă un cetățean responsabil din România, atunci când vine vorba de alegerea primarului și a consilierilor, este lipsa unor criterii ușor de înțeles pe care ar putea să le aplice. Altfel spus: dacă am de ales între doi candidați și vreau ca opțiunea mea să fie cât mai corectă, pe ce mă pot baza? Din nefericire, foarte mulți români nici măcar nu-și pun această întrebare. Ei văd alegerile ca pe niște prilejuri de a primi ceva gratis de la candidați și nu-i interesează nici cât negru sub unghie viitorul post-electoral. Unii chiar se consideră „șmecheri” – iau de la fiecare și apoi votează cu X sau cu Y în funcție de criterii care nu au nicio relevanță. E de-al nostru, e gospodar, e deja primar, arată bine, are bani, nu a fost membru PCR și multe  altele de acest gen se aud de-a lungul și de-a latul țării în timpul campaniilor electorale.

Dar toate astea sunt pseudo-criterii, pentru că niciunul dintre ele nu garantează că alesul va fi un primar eficient. Rezultatul acestui tip de gândire îl putem vedea zilnic pe posturile de televiziune: primari bătăuși, hoți, analfabeți, perverși etc. Și toți au fost votați de oameni care nu știu să aleagă un primar, pentru că nu-i duce mintea mai departe de pseudo-criteriile despre care vorbeam mai sus. În acest articol, o să încerc să explic ce înseamnă, în opinia mea, un primar bun și ce criterii pot fi aplicate pentru găsirea lui. Pentru că nu există exclusiv primari mafioți, dictatori, mincinoși etc. Vedem mereu la televizor și prin ziare localități în care mergând ai senzația că ai ajuns în Germania și asta pentru că oamenii și-au ales reprezentanți cinstiți, care utilizează banii publici în folosul comunităților, conform legilor în vigoare.

De fapt, tocmai am conturat o definiție a primarului bun. El este un om de echipă, lucrează împreună cu consiliul local, are un plan de dezvoltare a localității și – extrem de important - are un respect deosebit pentru banii publici, din care nu concepe să dreneze procente în propriile buzunare și pentru lege. Cu o astfel de echipă la conducerea localității, se pot garanta rezultate cel puțin bune.

Din păcate, așa cum am mai spus, foarte mulți primari din România sunt exact invers. Unul de acest gen consideră consiliul local drept o piedică în calea ideilor lui, proiectul de localitate este, în realitate, un proiect personal, dedicat sieși și – dacă o are – familiei sale, banii publici sunt o sursă de îmbogățire nu a orașului ci a primarului. Ca să poată rezista în funcție, el nu are altă cale decât să folosească mijloace primitive, de genul șantajului, al amenințărilor, al mitei. Iar dacă în localitatea unde domnește un astfel de primar, șefii instituțiilor de interes local sunt corupți, este limpede la ce stare de lucruri se ajunge. Oamenii sunt timorați, nu mai au curajul să se exprime public de frica represaliilor, dezvoltarea localității este frânată, se face exact ce, cum, cât și când vrea primarul, de cele mai multe ori exact când se apropie noile alegeri.

Cum se poate explica faptul că mulți dintre acești non-primari sunt realeși? Simplu: cetățenii dezgustați nu participă la vot decât într-o măsură nesemnificativă. La urne se duc cei care trăiesc din ajutoarele primăriei și cu toții pun ștampila pe cel care „ne-a dat”. Așa s-a întâmplat de exemplu la Constanța, unde Mazăre ar fi putut sta primar încă o mie de ani, doar pe baza pachetelor cu alimente distribuite lunar amărâților și pensionarilor. La fel, la Timișoara, primarul Ciuhandu ar fi putut și el să stea în fruntea orașului oricât – obiceiul lui era să dea gratuități de transport și alte facilități numeroșilor pensionari ai urbei, care mergeau să-l voteze cu ambele mâini. 

De ce au fost și încă sunt posibile astfel de denaturări ale ideii de administrație locală? Pentru că nici consiliul local și nici populația nu acționează conform drepturilor pe care le au prin lege. Numai când și când auzi de câte un primar împotriva căruia au ieșit oamenii în stradă – dar asta exclusiv în cazurile în care edilul a făcut-o lată rău. În rest, cu toții stau liniștiți, pe principiul „e mai bine așa”, care se traduce, de fapt, prin „capul plecat sabia nu-l taie”.

Prima mișcare pe care ar trebui s-o facă cetățenii conștienți dintr-un oraș în care primarul taie și spânzură în timp ce consilierii locali (inclusiv viceprimarul) stau cu capul în nisip, ar fi să-i tragă la răspundere pe respectivii consilieri. Pentru că acești oameni ar putea stopa abuzurile primarului, însă nu o fac, fie din interes, fie din lașitate. Ori cu astfel de consilieri, orașul moare încet. Ei ar trebui chemați la ordine și întrebați de către alegători de ce nu-și fac datoria. Se întâmplă oare lucrul ăsta undeva în România? Eu nu am auzit.

Principiul este simplu: noi te votăm consilier, iar tu trebuie să ne reprezinți, mai ales că primești și indemnizație pentru asta. Dacă nu o faci cum trebuie, nu mai prinzi încă un mandat. Este clar că dacă oamenii ar proceda așa, consilierii ar deveni mai responsabili.

Acolo unde consilierii își fac datoria, sigur că vor fi din nou votați. Altfel însă, afară cu ei și să fie mulțumiți că legea nu le cere înapoi banii pe care i-au încasat degeaba, ca să închidă ochii la matrapazlâcurile primarului, ori ca să intre cu el în cârdășie.

A doua mișcare, desigur, ar fi ca oamenii să nu mai voteze cu acel primar sau, mai bine zis, cei care de obicei nu merg la urne pretinzând că sunt scârbiți etc, să renunțe la atitudinea asta destructivă, să meargă la vot și să voteze împotriva dictatorului local. În acest fel, toți penalii de genul lui Mazăre ar realiza că manevrele lor de manipulare, mita electorală etc nu mai funcționează, iar oamenii își aleg primarii în mod cu adevărat liber și corect.

Alegerea primarilor și a consilierilor în mod liber și corect este condiția fundamentală pentru intrarea pe drumul către prosperitate. Câtă vreme în fruntea unui oraș stau aceleași persoane, intangibile, care se aleg prin fraudă cel puțin morală mandat după mandat, acel oraș va stagna. Iar oamenii vor face teorii despre soarta românilor blestemați să nu o ducă niciodată bine, despre diverse forțe oculte care conduc totul din umbră etc în loc să priceapă că puterea este în mâinile lor și că șmecherii ăștia care îi încalecă de mai bine de 25 de ani pot fi trimiși la plimbare.

Dar, desigur, pe lângă alungarea unui primar și a consilierilor aflați cu el în cârdășie, se mai pune problema înlocuirii lor cu altfel de oameni. Și asta, la români, este o problemă dificil de rezolvat. Îmi amintesc cum după alegerile din 1990, când 85% dintre români votaseră Ion Iliescu și sub 5% dintre ei votaseră Ion Rațiu, tot felul de „inteligenți” puneau următoarea problemă: „bine, să zicem că ai dreptate și Iliescu e un ticălos bolșevic, dar spune-mi și mie, pe cine altcineva putem pune în locul lui?” Eu eram extrem de iritat de parșivenia respectivă și le răspundeam: „pe oricine, țara asta are 22 de milioane de locuitori”. Sigur că exageram, nu oricine putea fi președinte, dar cu siguranță nu era Iliescu unicul capabil să stea pe fotoliul de la Cotroceni. Din păcate, acest tip de argument se mai aude și azi, când vine vorba de câte un primar: „OK, e bandit primarul ăsta, dar ce putem pune în loc?” Răspunsul este simplu: un alt cetățean din localitate, care nu este un om de factura acestui primar.   

Mai departe, se pune întrebarea: cum se poate găsi un astfel de om și de unde știm că, odată ajuns pe fotoliul de primar, nu va face exact ce a făcut predecesorul, ba încă și mai rău?

O să încerc să răspund la aceste întrebări în următorul articol.