Tarzan of the apes (28)

Incheiere

         La apariţia lui Jane, izbucniră cu toţii în ţipete de uşurare şi de bucurie, iar cînd Tarzan îşi opri automobilul alături de celălalt, profesorul Porter îşi cuprinse copila în braţe.

O clipă, nimeni nu-l luă în seamă pe Tarzan, care rămase la volan, tăcut. Clayton fu cel dintîi care-şi aminti de el şi întorcîndu-se, îi întinse mîna.

— Cum am putea să vă mulţumim? exclamă el. Ne-aţi salvat pe toţi. La vilă mi-aţi spus pe nume, dar eu nu izbutesc să-mi aduc aminte de numele dumneavoastră, deşi îmi păreţi foarte cunoscut. Am senzaţia că v-am cunoscut bine cu multă vreme în urmă, în cu totul alte condiţii.

Tarzan of the apes (27)

Reapare uriaşul         

          Un taxi opri în faţa unei reşedinţe bătrîneşti aflate în împrejurimile oraşului Baltimore. Un bărbat de vreo patruzeci de ani, bine clădit, cu trăsături ferme şi regulate coborî din maşină şi, plătind şoferului, îl concedie. O clipă mai tîrziu, pasagerul taxiului intră în biblioteca reşedinţei bătrîneşti.

— Ah, domnule Canler! exclamă un domn în vîrstă, ridicîndu-se să-l salute.

— Bună seara, dragă domnule profesor! strigă bărbatul, întinzîndu-i cordial mîna.

Tarzan of the apes (26)

Culmea civilizaţiei        

        O lună mai tîrziu ajunseră la alt grup de clădiri de la gura unui fluviu lat şi acolo Tarzan văzu o sumedenie de bărci şi se simţi din nou năpădit de sfiala sălbăticiunii la vederea unui număr mare de oameni. Treptat, se obişnui cu zgomotele ciudate şi cu aspectele curioase ale civilizaţiei, aşa încît nimeni nu-şi putea da seama că, în urmă cu două luni, acest francez chipeş, îmbrăcat în haine imaculate de doc, care rîdea şi sporovăia cu cei mai glumeţi dintre ei, se legănase gol prin pădurea virgină, gata să se arunce asupra unei victime neştiutoare a cărei carne crudă era menită să-i astîmpere foamea sălbatică.

Tarzan of the apes (25)

Avanpostul umanităţii         

          Odată cu trosnetul carabinei, D'Arnot văzu uşa cabanei deschizîndu-se larg şi silueta unui om prăbuşindu-se în toată lungimea pe podea. Cuprins de panică, francezul ridică din nou arma la ochi, ca să mai tragă o dată în fiinţa doborîtă, dar deodată, în semiîntunericul uşii deschise, desluşi că omul era alb şi o clipă mai tîrziu, îşi dădu seama că-şi împuşcase prietenul şi proteguitorul, pe Tarzan din neamul maimuţelor.

Tarzan of the apes (24)

Comoara pierduta

           Cînd expediţia se întoarse din zadarnica-i strădanie de a-l salva pe D'Arnot, căpitanul Dufranne îşi exprimă dorinţa de a ridica ancora cît mai repede cu putinţă şi toţi, cu excepţia Janei, se arătară de acord.

— Nu, spuse ea cu hotărîre, eu nu plec şi nici voi n-o să plecaţi, pentru că în jungla aceasta avem doi prieteni care or să apară într-o bună zi, sperînd ne găsească aşteptîndu-i. Ofiţerul dumneavoastră, domnule căpitan Dufranne, este unul dintre aceştia doi şi omul pădurii, care a salvat pe rînd viaţa fiecărui membru din grupul tatălui meu, este al doilea. M-a părăsit acum două zile la liziera junglei, grăbindu-se să alerge în ajutorul tatălui meu şi al domnului Clayton, după cum socotea el, şi a rămas să-l salveze pe locotenentul D'Arnot; puteţi fi sigur de aceasta. Dacă ar fi ajuns prea tîrziu pentru a-l mai ajuta pe locotenent, s-ar fi întors pînă acum şi faptul că încă nu a revenit constituie pentru mine o dovadă suficientă că a întîrziat pentru că locotenentul D'Arnot e rănit sau pentru că a trebuit să-i urmărească pe răpitori dincolo de satul atacat de oamenii dumeavoastră.

Tarzan of the apes (23)

Frăţia umană

           Cînd D'Arnot îşi reveni în simţiri, se pomeni zăcînd pe un culcuş de ferigi moi şi de ierburi, sub un umbrar din crengi, clădit în formă de A. La picioarele lui, prin deschizătura umbrarului, se vedea o pajişte verde şi, la mică depărtare mai încolo, zidul compact al junglei şi al pădurii.

D'Arnot şchiopăta, tot trupul îi era numai o durere, se simţea foarte slăbit şi pe măsură ce reintra în deplinătatea facultăţilor mintale, suferea supliciul cumplit al numeroaselor răni şi al junghiurilor ascuţite în fiecare muşchi şi în fiecare os, ca urmare a loviturilor groaznice pe care le primise.

Chiar şi o simplă întoarcere a capului însemna o adevărată tortură, aşa încît rămase multă vreme nemişcat, cu ochii închişi. 

Tarzan of the apes (22)

Expeditia        

             Zorii care se iviră deasupra micii tabere organizate de francezi în inima junglei îşi revărsară lumina asupra unui grup trist şi descurajat.

Îndată ce fu destulă lumină ca să poată desluşi împrejurimile, locotenentul Charpentier îşi împărţi oamenii în grupuri de cîte trei, pe care le împrăştie în diverse direcţii cu scopul de a redescoperi cărarea; zece minute mai tîrziu o găsiră şi grupul expediţionar o porni în grabă înapoi spre plajă.

Era o treabă grea, deoarece purtau trupurile a şase morţi — peste noapte decedaseră încă doi — iar cîţiva dintre răniţi trebuiau să fie susţinuţi, chiar si aşa înaintînd foarte încet.

Tarzan of the apes (21)

Satul torturii

         În timp ce mica expediţie de marinari trudea prin desişul junglei căutînd urmele lui Jane Porter, zădărnicia încercării lor apărea din ce în ce mai evidentă şi numai durerea bătrînului şi ochii deznădăjduiţi ai tînărului englez îl împiedicară pe generosul D'Arnot să se întoarcă.

Îşi spunea că ar exista doar posibilitatea de a găsi cadavrul fetei sau rămăşiţele cadavrului, pentru că era convins că Jane fusese devorată de o fiară de pradă. Oamenii fuseseră rînduiţi în linie de bătaie, începînd din punctul unde o găsiseră pe Esmeralda şi, în această formaţie desfăşurată, îşi croiau drum, năduşind şi gîfîind prin încîlceala lianelor şi plantelor agăţătoare. Înaintarea era foarte anevoioasă. Amiaza îi află doar cu cîteva mile mai spre interior. Făcură un scurt popas şi după ce mai străbătură o mică distanţă, unul dintre oameni descoperi o potecă bine demarcată.

Tarzan of the apes (20)

Ereditatea
Jane, dîndu-şi seama că era captiva acelei stranii făpturi pădurene care o salvase din ghearele gorilei, se luptă din răsputeri ca să se elibereze, dar braţele viguroase ce-o purtau cu atîta uşurinţă, de parc-ar fi fost un prunc de o zi, nu făcură decît s-o strîngă şi mai tare. Aşa încît renunţă la efortul ei zadarnic şi rămase liniştită, privind pe sub pleoapele pe jumătate închise la faţa omului care înainta atît de sprinten cu ea prin vegetaţia încîlcită.

Tarzan of the apes (19)

Chemarea primitivismului

        De cînd fusese părăsit de Tarzan, tribul de antropoizi în mijlocul căruia crescuse era măcinat de nesfîrşite certuri şi neînţelegeri. Terkoz se dovedise un rege crud şi năzuros, aşa încît un număr mare dintre maimuţele mai vîrstnice şi mai puţin viguroase, asupra cărora Terkoz îşi vărsa cu predilecţie toanele, îşi luaseră familiile şi porniseră, una cîte una, să-şi caute liniştea şi siguranţa în inima pădurii. Dar pînă la urmă şi cei care rămăseseră fură aduşi la disperare de necurmata agresivitate a lui Terkoz; aşa se face că unul dintre ei îşi aduse aminte de povaţa pe care le-o dăduse Tarzan la despărţire: “Dacă aveţi un conducător crud, nu vă luaţi după celelalte maimuţe, adică nu încercaţi să-i ţineţi piept unul singur dintre voi, încercaţi să vă uniţi doi, trei sau patru şi atacaţi-l laolaltă. În cazul ăsta, niciun conducător nu va cuteza să se poarte altfel decît se cuvine, căci patru dintre voi, laolaltă, pot să vină de hac oricărui şef.” 

Tarzan of the apes (18)

Scrisoarea            
            Tarzan se deşteptă devreme a doua zi dimineaţa şi primul gînd al zilei noi, ca şi ultimul gînd al zilei ce trecuse, se îndreptă spre manuscrisul ascuns în tolba cu săgeţi. Îl scoase grăbit, sperînd din toată inima să poată descifra ceea ce scrisese frumoasa fată cu o seară înainte. La prima vedere, încercă o dezamăgire amară; niciodată pînă atunci nu dorise ceva cu atîta ardoare cum dorea acum să poată tălmăci mesajul zeităţii cu părul de aur, care se ivise atît de brusc şi atît de neaşteptat în viaţa lui. Ce importanţă avea că mesajul nu-i era adresat lui? Constituia o expresie a gîndurilor ei şi aceasta era de ajuns pentru Tarzan din neamul maimuţelor. Şi iată că totul era zădărnicit din pricina literelor, ciudate, dezordonate, cum nu mai văzuse altele pînă acum. Ba chiar mergeau pînă acolo, încît se înclinau în direcţia opusă, în comparaţie cu tot ce examinase el în cărţile tipărite sau în caligrafia celor cîteva scrisori pe care le găsise. Pînă şi gîndăceii din cărticica lui neagră îi erau familiari, cu toate că felul în care erau rînduiţi nu-i spunea nimic; dar gîngăniile astea de acum i se păreau noi şi nemaivăzute.

Tarzan of the apes (17)

Funeralii        

         Cum se lumină de ziuă, dat fiind că nimeni din grup nu pusese nimic în gură şi nu închisese un ochi din dimineaţa zilei anterioare, începură să se agite ca să prepare ceva de mîncare. Răzvrătiţii de pe Arrow debarcaseră o cantitate de conserve de carne, supe şi legume, biscuiţi uscaţi, făină, ceai şi cafea pentru cei cinci abandonaţi şi toate acestea fură iute folosite spre a le satisface pofta de mîncare îndelung neastîmpărată.

Următoarea sarcină era aceea de a face cabana locuibilă şi în acest scop, hotăriră să îndepărteze de urgenţă relicvele lugubre ale tragediei ce se consumase acolo cîndva, în trecut.

Tarzan of the apes (16)

"Extrem de remarcabil"

         La cîteva mile depărtare spre sud de cabană, pe un petic de plajă nisipos, stăteau doi bătrînei, discutînd în contradictoriu. Dinaintea lor se aşternea nemărginitul Atlantic; în spatele lor, Continentul Negru. De jur împrejur îi împresurau tenebrele de nepătruns ale junglei.

Lighioane sălbatice răgeau şi urlau; zgomote cumplite şi lugubre le asaltau urechile. Rătăciseră mile intregi în căutarea taberei, pornind însă mereu în direcţie greşită. Erau pierduţi, la fel de iremediabil pierduţi de parcă ar fi fost duşi pe altă lume.

Tarzan of the apes (15)

Zeul pădurii

         Cînd Clayton auzi detunătura armei de foc, fu cuprins de temeri şi îngrijorări chinuitoare. Ştia că era posibil ca unul dintre mateloţi să fi tras; dar faptul că-i lăsase revolverul lui Jane, adăugîndu-se la starea lui de surescitare nervoasă, îi dădea o convingere bolnăvicioasă că fata este ameninţată de o mare primejdie. Poate chiar în această clipă încerca să se apere împotriva cine ştie cărei sălbăticiuni, om sau animal.

Tarzan of the apes (14)

In puterea junglei          

         După ce Clayton se înfundă în junglă, marinarii răzvrătiţi de pe vasul Arrow — se apucară să discute ce aveau de făcut mai departe; asupra unui singur punct căzură cu toţii de acord, şi anume că trebuiau s-o întindă cît mai repede pe puntea vasului, unde cel puţin se puteau adăposti de suliţele nevăzutului lor inamic. Şi astfel, în timp ce Jane Porter şi Esmeralda se baricadau în cabană, nelegiuiţi o porneau grabnic spre vas, cu cele două bărci care îi aduseseră la ţărm. 

Tarzan of the apes (13)

Cei asemeni lui

     A doua zi dimineaţă, Tarzan, şchiopătînd şi suferind dureri mari de pe urma rănilor pe care i le provocase Terkoz, o porni spre apus, către coasta mării. Înaintă foarte încet, petrecînd noaptea în junglă şi ajunse la cabană spre sfîrşitul dimineţii următoare. Cîteva zile nu se prea îndepărtă de casă, decît ca să adune fructele şi alunele necesare pentru a-i astîmpere foamea. După zece zile era din nou teafăr şi sănătos, în afară de o cumplită cicatrice, numai pe jumătate tămăduită, care pornea de deasupra ochiului stîng, străbătea creştetul şi sfîrşea la urechea dreaptă. Era semnul lăsat de Terkoz cînd îi sfîşiase pielea capului.

Tarzan of the apes (12)

Raţiunea umană        

În tribul lui Tarzan se găsea un membru care-i punea autoritatea la îndoială şi anume Terkoz, fiul lui Tublat, dar acesta se temea atît de mult de ascuţişul cuţitului şi de săgeţile mortale ale noului stăpîn, încît se mărginea să-şi manifeste obiecţiile prin nesupuneri mărunte şi atitudini sîcîitoare. Totuşi Tarzan ştia că Terkoz pîndea un prilej ca să-i smulgă, prin cine ştie ce neaşteptat act de trădare, domnia, aşa că era mereu cu ochii în patru spre a nu fi luat prin surprindere.

Tarzan of the apes (11)

Regele maimuţelor

          Încă nu se înserase cînd ajunse la trib, deşi zăbovise pe drum ca să dezgroape şi să se desfete cu rămăşiţele mistreţului sălbatic pe care la dosise cu o zi înainte şi ca să dezlege arcul şi săgeţile lui Kulonga din copacul unde le ascunsese.

Un Tarzan bine echipat coborî dintre crengi, în mijlocul tribului lui Kerchak. Cu mare fală, istorisi glorioasele lui aventuri şi arătă prada cucerită. Kerchak mormăi şi întoarse spatele, căci era gelos pe acest membru al tribului său. În mintea lui îngustă şi bicisnică, el căuta un pretext ca să-şi reverse ura asupra lui Tarzan.

Tarzan of the apes (10)

Fantoma fricii         

             Cocoţat într-un arbore semeţ, Tarzan privea satul de colibe acoperite cu stuf, aflat dincolo de terenul cultivat. Văzu că, la unul din capete, pădurea atingea satul şi se îndreptă spre acel loc, mînat de curiozitatea arzătoare de a vedea animale din rasa lui, de a învăţa mai multe despre deprinderile lor şi de a cerceta vizuinile ciudate în care trăiau.

Existenţa lui primitivă printre aprigile sălbăticiuni ale junglei nu-i lăsa loc pentru nicio urmă de îndoială că aceste făpturi ar putea fi altceva decît duşmani. Asemănarea înfăţişării nu-l îndemnă să-şi făurească vreo idee greşită asupra primirii ce i s-ar fi făcut dacă ar fi fost descoperit de aceste fiinţe, primele din rasa lui pe care le văzuse vreodată.

Tarzan of the apes (9)

Om cu om         

       Tarzan din neamul maimuţelor îşi duse mai departe, timp de cîţiva ani, existenţa în junglă, fără prea mari schimbări.  Dar deveni mai viguros şi mai înţelept şi învăţă din cărţile lui tot mai multe lucruri despre lumile stranii ce se găseau pe undeva, în afara pădurii primitive.