Zeamă de varză

Încercând să-și asigure protecția împotriva invadatorilor, împărații Chinei au început construcția celei mai mari fortificații de apărare, Marele Zid Chinezesc, cu 2200 ani în urmă. Din această perioadă avem primele referințe la varza murată, un aliment de bază al muncitorilor chinezi care lucrau la zid. Varza murată chinezească era fermentată în vin de orez. Peste 1000 de ani, Genghis Khan, depășind Marele Zid în raidurile asupra Chinei, a făcut o pasiune pentru varza murată și a preluat rețeta de la chinezi. Se pare că mongolii sunt cei care au început să folosească sarea la muratul verzei.

Armatele mongolilor au fost oprite la granițele Europei prin anul 1241 dar au lăsat în urmă varza acră, care a fost repede preluată de germani și astfel ei au devenit responsabili pentru varza murată consumată de europenii medievali. Este ciudat cum varza murată a trebuit să ajungă în Europa prin intermediul mongolilor, deși romanii o cunoșteau deja de multă vreme, așa cum rezultă din instrucțiunile de fermentare a verzei scrise de savantul roman Pliniu în anul 50 d.Hr.

Mai târziu, după ani în care marile imperii maritime au pierdut echipaje întregi pe mare din cauza scorbutului, o boală de temut pentru marinarii acelor vremuri, căpitanul James Cook a dat lovitura cu varza murată.

Pregătindu-se să plece în explorarea Pacificului de Sud, James Cook a inclus pe lista alimentelor necesare călătoriei  și varza murată, deoarece rezista un timp îndelungat fară să se altereze. Navigând aproape 3 ani în jurul lumii, James Cook a constatat că scorbutul nu a mai făcut victime și asta din cauza verzei murate foarte bogate în vitamina C. Lipsa acestei vitamine era principala cauză a apariției scorbutului.

James Cook a primit, datorită verzei murate, Medalia Copley – cea mai înaltă distincție științifică a timpului său. Cu el a început o nouă eră în navigație, prin introducerea verzei acre în dieta marinarilor.

Imigranții germani au dus varza murată în America de Nord, unde aceasta nu a trecut neobservată și, în timpul Războiului Civil, și-a făcut încă o dată datoria reducând rata de deces a prizonierilor de război din cauza variolei de la 90% la doar 5%.