În
1852 a venit pe tronul Rusiei noul ţar Nicolae I.
Aproape imediat după încoronare, a izbucnit o rebeliune de orientare liberală, urmărind
modernizarea ţării şi alinierea economiei şi administraţiei civile la
standardele europene ale vremii. Rebeliunea, cunoscută în istorie sub numele de
„Revolta decembristă”, a fost înăbuşită cu brutalitate, iar ţarul l-a condamnat
la moarte pe unul dintre conducătorii ei, Kondrat Rileiev. În ziua execuţiei, Rileiev
a fost suit pe platforma spânzurătorii şi i s-a pus ştreangul în jurul gâtului.
Trapa de sub picioarele condamnatului s-a deschis, dar funia s-a rupt şi omul
s-a prăbuşit la pământ. O asemenea întâmplare era considerată pe atunci un semn
ai destinului şi o dovadă că vinovatul primise iertarea cerească, drept care, prin
tradiţie, era graţiat. Rileiev s-a ridicat de jos, clatinându-se. Plin de noroi,
dar convins că fusese salvat, s-a adresat mulţimii: „Vedeţi şi voi că aici, în
Rusia, nimic nu se face aşa cum trebuie, nici măcar un ştreang de
spânzurătoare!”
S-a
trimis în grabă un mesager la Palatul de iarnă, pentru a-l informa pe ţar că
execuţia dăduse greş. Deşi dezamăgit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile,
Nicolae I s-a aşezat să semneze graţierea, întrebând, în treacăt: „Şi Rileiev a
spus ceva despre această minune?” Mesagerul a răspuns: „Sire, a zis că ruşii nu
ştiu să facă nici măcar un ştreang”.
„Dacă
e aşa, hai să-i dovedim contrariul”, a hotărât ţarul şi a rupt hârtia pe care
tocmai o semnase. A doua zi, Rileiev a fost spânzurat din nou. De data aceasta,
funia nu s-a mai rupt.
