După prăbuşirea dinastiei Han
(în anul 222 d. Hr.), secole de-a rândul, evenimentele au urmat cam acelaşi
curs al comploturilor şi ciocnirilor, unele mai sângeroase decât altele. De
obicei, oştenii puneau la cale uciderea împăratului insuficient de puternic
pentru a-i ţine în ascultare şi aduceau la domnie pe tronul Dragonului câte un
general ambiţios. Acesta întemeia o nouă dinastie şi se încorona împărat. Ca
să-şi asigure liniştea, punea să fie ucişi foştii săi complici şi tovarăşi de
arme. Liniştea aceasta dura o vreme, după care scenariul se relua: alţi
generali mai tineri se ridicau, mânaţi de ambiţie şi îl asasinau pe fostul
general devenit împărat sau pe urmaşii săi. În China, a fi împărat însemna a fi
teribil de singur în mijlocul unei haite de duşmani – slujba în care aveai cea
mai puţină putere şi cel mai mare risc.