Pandemiile

În 2005 apărea lucrarea „The Doomsday book” a lui Joel Levy. În 2010 apărea traducerea în limba română, sub titlul „Cartea Apocalipsei - Scenarii pentru sfârșitul lumii”. Puteți citi mai jos un fragment, intitulat „Pandemiile”. După ce terminați, puneți cartea jos și gândiți-vă bine la lumea în care trăim și la modul în care credeți că e bine să acționăm în cadrul ei.

                                                        PANDEMIILE

      Puţine persoane aflate astăzi în viaţă îşi mai amintesc de marea pandemie gripală din 1918, care a ucis de două ori mai mulţi oameni decât prima conflagraţie mondială într-o perioadă de timp mult mai scurtă. In acest moment lumea se află în faţa unei noi pandemii gripale, având cel puţin trei surse distincte care ar putea declanşa un val epidemiologie devastator asupra popu­laţiei total nepregătite.

      O pandemie este o boală ce afectează arii extinse şi o mare parte a populaţiei - mai precis, o epidemie care se poate întinde pe un întreg continent. Cea mai probabilă sursă a unei pandemii de gripă aviară la nivel mondial ar fi răspândirea virusului gripal ce afectează în acest moment păsările din Asia de Sud-Est şi care a traversat bariera speciilor, ajungând să se transmită şi la om, cu efecte mortale. Tulpina gripei aviare, cunoscută ca H5N1, a apărut pentru prima dată în Hong Kong, în 1997, dovedindu-se fatală în 54 de cazuri la momentul prezentei relatări. Aceasta are o rată de mortalitate de 76%; cu alte cuvinte, dacă 100 de persoane ar contracta boala, 76 ar muri din cauza ei. În prezent, majoritatea celor care s-au îmbolnăvit de gripă aviară au luat-o de la păsări. Virusul circulă din măruntaiele zburătoarelor bolnave, prin materiile fecale, care se usucă şi, odată transformate în pulbere, sunt inhalate de persoanele ce intră în contact direct cu păsările. Ulterior au apă­rut câteva cazuri în care transmiterea pare să se fi făcut de la om la om, tot în urma unui contact direct. Riscul declanşării unei pandemii ar exista doar dacă gripa aviară ar dobândi transmisibilitatea gripei umane, fapt care s-ar putea întâmpla doar dacă o gazdă umană ar fi infectată cu virusul gripei aviare şi cel al gripei umane în acelaşi timp. Genele înaltei transmisibilităţi ar putea fi preluate de primul de la al doilea, creându-se astfel o nouă tulpină gripală, cu potenţial pandemic (probabil nu una la fel de virulentă; mai precis, cu o rată a morta­lităţii mai scăzută).

O altă sursă posibilă a unei pandemii de gripă mor­tală ar fi eliberarea accidentală a unui virus de laborator. Multe laboratoare din lume deţin şi realizează experi­mente cu mostre de viruşi gripali responsabili pentru declanşarea unor pandemii din trecut, între care şi viru­sul aşa-numitei gripe spaniole din 1918 şi virusul gripei asiatice din 1968. Există temeri serioase că aceste mos­tre nu sunt depozitate în mod adecvat, de unde rezultă şi riscul real ca ele să fie eliberate şi să afecteze populaţia lumii după o perioadă îndelungată în care aceasta nu dispune de imunitatea necesară pentru a le face faţă. Cea de-a treia posibilă sursă a unei pandemii ar fi eliberarea deliberată a unui agent, ca parte a unui act de bioterorism.

Ce se va întâmpla în cazul unei noi pandemii?

      Gripa aviară, la fel ca predecesoarea ei spaniolă cu efecte pandemice, debutează cu simptome asemănătoare celor ale gripei umane normale: febră, stare de disconfort general şi dureri în gât. Alte simptome includ conjuncti­vita, eventual diaree sau convulsii, însă adevărata ame­ninţare o reprezintă incapacitatea sistemului imunitar de a lupta cu virusul. De vreme ce oamenii nu s-au mai confruntat cu H5N1, nimeni nu este imun la acesta, iar virusul se reproduce atât de repede încât anihilează orice răspuns imun şi îşi omoară gazda. Astfel se explică rata mortalităţii alarmant de mare în cazul gripei aviare.

Dacă gripa aviară ar dobândi transmisibilitatea gripei umane, s-ar răspândi în lume în doar câteva săptămâni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că, în cazul în care măsurile de carantină preliminare nu vor reuşi să ţină în frâu epidemia la nivelul focarului, inter­venţiile ulterioare vor fi inutile - gripa se răspândeşte pur şi simplu mult prea uşor şi mult prea repede, iar într-o eră în care călătoriile internaţionale au devenit un element de rutină, izbucnirea unei pandemii ar fi inevi­tabilă. Impactul pandemiei ar depinde de viteza şi efici­enţa acţiunilor întreprinse de guvernele lumii şi, în spe­cial, de rapiditatea creării, producerii şi distribuirii unui vaccin. În cazul cel mai bun, OMS estimează că zeci de milioane de oameni ar fi spitalizaţi şi s-ar înregistra între două şi şapte milioane de decese. În cazul cel mai rău, sute de milioane de oameni ar putea fi internaţi în spital, iar numărul deceselor ar putea urca la 50 de mili­oane la nivel mondial. Tulpinile gripale mai vechi, cum ar fi cea a gripei spaniole, ar putea avea efecte similare în cazul în care ar scăpa din laborator.

Publicul ţintă nu ar fi neapărat persoanele în vârstă sau slăbite, cum se întâmplă în cazul infecţiilor gripale obişnuite (ce omoară cel puţin un milion de oameni anual). În cadrul pandemiei de gripă spaniolă din 1918, aproximativ jumătate dintre victime au fost persoane tinere şi sănătoase. „Suntem îngrijoraţi de faptul că o nouă pandemie (...) ar însemna o povară epidemică cu potenţial mortal enorm la nivel mondial şi suntem preocupaţi în special de faptul că aceasta ar putea afecta populaţia adultă tânără şi, astfel, ar putea stopa evoluţia demografică a societăţii”, a declarat pentru BBC Maria Zambon, directoarea Centrului de Boli Infecţioase al Agenţiei de Protecţie Sanitară din Marea Britanie.

Potrivit acesteia, efectele unei pandemii asupra soci­etăţi ar putea fi grave. Spitalele şi infrastructura ar fi depăşite numeric, în special deoarece doctorii şi asis­tentele medicale ar putea contracta boala cu mare uşu­rinţă. Însăşi înhumarea persoanelor decedate s-ar putea dovedi dificilă. Mobilitatea ar fi deosebit de afectată, în condiţiile în care accesul în unele oraşe ar trebui inter­zis. Comerţul global ar ajunge într-un punct mort, iar turismul s-ar prăbuşi întrutotul; având în vedere inca­pacitatea atât de multor persoane, serviciile esenţiale ar avea de suferit. Economia globală ar intra în colaps. În doar câteva luni, eventual un an, activităţile de orice gen ar deveni dificil de desfăşurat pentru toţi oamenii de pe glob. Dar oare toate acestea ar pune în pericol civiliza­ţia? Istoria ne sugerează că nu.

A existat un precedent?

      În ultimul secol au existat trei pandemii importante: gripa spaniolă din 1918, gripa asiatică din 1957 şi gripa din Hong Kong din 1968. În 2003, s-a propagat în lume Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), dar în cele din urmă a fost adus sub control. Dintre cele trei pan­demii, gripa spaniolă din 1918 (care, de fapt, a izbucnit iniţial în China) a fost de departe cea mai letală: s-a răs­pândit în lume în doar trei luni, afectând în următorii doi ani mai bine de o cincime din populaţia mondială de la acel moment şi dovedindu-se fatală în peste 40 de milioane de cazuri. Oricât de îngrozitoare a fost situaţia, omenirea nu a fost îngenuncheată, fapt care sugerează că lumea ar putea fi în stare să facă faţă unei noi pandemii, de vreme ce condiţiile din ziua de astăzi tind să fie mult mai favorabile: medicina a avansat şi să sperăm că nu vom fi puşi în situaţia de a ne confrunta cu urmările unui război mondial.

Care ar fi probabilitatea ca acest lucru să se întâmple?

Ameninţarea unei pandemii gripale de proporţiile celei din 1918 depinde de un număr de factori. Va prelua gripa aviară genele transmisibilităţii caracteristice gripei umane? Există riscul real ca o formă de pandemie gripală existentă să fie declanşată accidental sau intenţionat? Cât de prompt vor reacţiona guvernele lumii într-o astfel de situaţie, cât de rapid vor impune carantina şi vor dispune elaborarea de medicamente antivirale şi vaccinuri?

O transformare mortală

      Este foarte posibil ca persoanele afectate de gripa aviară să fi avut, de asemenea, şi o formă de gripă umană. Şi este posibil să se fi produs un schimb genetic între cele două tipuri de viruşi iar gripa aviară să fi reuşit - în cel puţin câteva cazuri - să preia genele necesare unei răs­pândiri pandemice, însă gazda umană să fi murit sau să se fi însănătoşit, în absenţa unor contacte contagioase.

Cu cât creşte numărul persoanelor afectate de gripa aviară, cu atât se măreşte posibilitatea ca acest schimb fatal de gene să aibă loc, iar virusul rezultat să prolifereze. De fapt, este absolut sigur că aceasta s-ar fi întâmplat mai devreme sau mai târziu dacă răspândirea gripei aviare nu ar fi fost oprită, aşa cum s-a întâmplat cu SARS în 2003.

Anihilarea gripei aviare înseamnă eradicarea ei la păsări şi, în acest scop, în Asia de Sud-Est milioane de zburătoare au fost sacrificate. În Hong Kong, de exem­plu, când a apărut tulpina H5N1 pentru prima dată, în 1997, toate păsările de curte din regiune au fost omo­râte. Însă veştile recente nu sunt încurajatoare. În mai 2005 tulpina H5N1 a fost descoperită la gâştele migratoare din China, la peste 3 000 de kilometri de focarele iniţiale din Cambodgia, Vietnam şi Thailanda. Deşi este puţin probabil ca păsările sălbatice să intre în contact direct cu oamenii, acestea ar putea transmite virusul păsărilor domestice (iar relatări neoficiale susţin că sute de persoane din China ar fi contractat virusul H5N1 în acest mod). Această situaţie s-ar putea întâmpla oriunde ajung păsările migratoare. „Nu cred că am fost vreodată atât de aproape de declanşarea unei epidemii mondiale”, a avertizat expertul în pandemii John Oxford, profesor la Colegiul Queen Mary din Londra.

Chiar dacă tulpinile de gripă aviară cunoscute au lost izolate şi eradicate, practicile fermierilor din Asia de Sud-Est, unde oamenii trăiesc în contact direct cu păsările de curte şi pot inspira pulberea rezultată din materiile fecale ale păsărilor bolnave, fac inevitabilă posibilitatea ca un nou virus aviar să traverseze bariera speciilor, iar acest ciclu riscant să fie reluat.

O mostră lipsă

În lume există deja mai multe tulpini de virus gripal cunoscute a fi în stare să declanşeze o pandemie, printre care se numără şi virusul mortal al gripei spaniole, res­ponsabil pentru valul epidemic din 1918. Acest virus şi alţii asemenea lui sunt păstraţi în institute de cercetare care le decodează genomul, în căutarea unor noi soluţii de a ne pune la adăpost în faţa unor eventuale conta­giuni. Au fost ridicate însă semne de întrebare legate de modalităţile de depozitare a acestora, respectiv a procedurilor adoptate în vederea evitării unei eliberări accidentale. Unii experţi în domeniul biosecurităţii avertizează că laboratoarele care experimentează cu virusul gripei spaniole nu folosesc protocoale de înaltă securitate, drept care un simplu accident, cum ar fi, de exemplu, spargerea unei eprubete, ar putea infecta unul dintre laboranţi, iar virusul ar putea ajunge astfel din nou în afară. În perioada epidemiei SARS din 2003 au existat nu mai puţin de trei incidente de răspândire acci­dentală a virusului aflat în laboratoare care operau cu aceleaşi protocoale de securitate.

Ulterior, în intervalul octombrie 2004 - februarie 2005, guvernul SUA a expediat din greşeală mii de truse de test ce conţineau mostre din virusul gripei asiatice din 1968. Toate au fost distruse, însă greşeli de genul acesta aduc în discuţie scenariul în care o organizaţie teroristă ar pune mâna pe un eşantion de acest gen. Spre deose­bire de agenţii biologici binecunoscuţi, precum antraxul sau variola, virusul gripal ar fi relativ uşor de răspândit. Un terorist aflat într-un oraş cu un număr mare de locui­tori s-ar putea autoinfecta, pentru ca apoi să frecventeze mai multe locuri aglomerate, înainte ca boala să îl doboare. Dacă ar vizita un aeroport, virusul ar putea ajunge oriunde în lume înainte ca autorităţile să afle că a existat un pericol de acest gen. Un astfel de atac bio- terorist ar afecta întreaga populaţie a planetei, inclusiv pe cei în favoarea cărora ar crede că acţionează teroris­tul, însă logica nu constituie punctul forte al fanaticilor extremişti. Majoritatea experţilor în domeniu sunt de părere că este mult mai probabil ca o pandemie să izbucnească din cauze naturale decât în mod accidental sau intenţionat. „Mama Natură a fost întotdeauna una dintre cele mai mari ameninţări - mai mare decât orice bioterorist”, afirmă profesorul Oxford.

Am putea controla o pandemie?

      Singurul tratament al gripei îl constituie medicamentele antivirale. Acestea ajută la atenuarea simptomelor în cazul persoanelor bolnave şi la încetinirea ritmului de propagare al virusului. Totuşi, cea mai bună măsură este prevenirea, obiectiv care poate fi atins doar prin inter­mediul vaccinării. A fost elaborat deja un protovaccin bazat pe virusul gripei aviare, însă în eventualitatea unei răspândiri la scară largă trebuie izolată tulpina gripală responsabilă pentru aceasta, spre a fi analizată în vederea adaptării protovaccinului. Acesta ar trebui produs în serie, distribuit în lume şi apoi administrat cât mai multor persoane cu putinţă - cu alte cuvinte, ar fi echi­valentul unui coşmar logistic.

Aşadar, factorii determinanţi ai capacităţii de reacţie în eventualitatea unei pandemii ar fi dezvoltarea şi distribuirea suficient de rapidă a medicamentelor antivirale şi a vaccinurilor. Acestea, la rândul lor, depind de capa­citatea de producţie şi de stocare preventivă. Multe dintre statele bogate ale lumii deja fac acest lucru, însă chiar şi în cazul lor există urme de îndoială în ceea ce priveşte capacitatea de producţie. Unul dintre cei mai importanţi producători de vaccinuri s-a închis în 2004, iar unul din cele două medicamente antivirale nu se mai află în fabricaţie, fapt care provoacă îngrijorare în rân­dul experţilor, deoarece, în cazul izbucnirii unei pandemii, nu ar exista mijloace suficiente de combatere a acesteia. Majoritatea sunt de acord însă că această capa­citate ar putea fi rapid dezvoltată şi, de vreme ce stadiul cel mai distructiv al unei pandemii îl constituie cel de-al doilea val de îmbolnăviri, de obicei declanşat la câteva luni distanţă de cel iniţial, statele din lumea dezvoltată ar trebui să fie capabile să-şi concentreze resursele în timp util. Pe de altă parte, statele mai sărace vor conta pe generozitatea naţiunilor mai înstărite, şi este posibil să se confrunte cu întârzieri, ceea ce ar însemna că vor suporta majoritatea deceselor.

Pe scurt, declanşarea unei pandemii este cel mai probabil inevitabilă în următoarele decenii, însă progresul înregistrat de medicină şi de procesul de monitorizare a sănătăţii publice (care ar trebui să emită un avertisment din timp, care să permită autorităţilor să acţioneze) s-ar traduce în probabilitatea ca aceasta să nu fie la fel de distructivă ca gripa spaniolă din 1918, nereprezentând aşadar o ameninţare la adresa omenirii.