Patru poezii scrise înaintea evanescenței

Bradul

Dar bradul ce va face când 

se va îndrăgosti de poteca 

de dincolo de poiana înflorită?

Cât de mare va fi suferința lui,

cât de mult va putea să-și blesteme 

soarta care l-a făcut brad și nu i-a dat 

picioare ca să poată merge? 

De la cine va putea cere îndurare,

cui i se va ruga pentru curmarea

chinurilor, cine măcar va înțelege

ce înseamnă suferințele unui brad

condamnat să tânjească zi și noapte,

fără speranță, la o potecă pe care 

nu o va putea străbate niciodată?

*****

Adânc

În final am aflat că tocmai cucerise

cel mai înalt vârf al munților de foc 

din steaua Vega și am alergat într-un 

suflet să-i spun iubito, niciodată

fluturii de noapte n-au strălucit 

ca acum, în lumina lunii, parfumul

zăpezilor care-ți păstrează urmele 

pașilor nu m-a învăluit nicicând cu

atâta delicatețe, iar muzica sferelor

poate fi auzită, pentru întâia oară,

iată, coborând din tăriile cerului.

Acestea am vrut să i le spun înainte

de a începe să mă pregătesc pentru

evanescență, dar n-a ieșit decât un

banal „felicitări”, la care nu puteam 

primi decât un simplu „mulțumesc”,

apoi lumea a continuat să-și vadă 

de veșnica ei legănare deasupra

adâncului.

*****

Ghiocei

Dar poate că afară era soare,

poate că apăruseră meduzele moi

și poate că ea întindea rufele

pe sârmă, în curtea plină de ghiocei.

Eu, însă, citeam poezia trubadurilor,

îmi imaginam lucruri care nu pot fi

imaginate, vedeam scene cu ea

așezată la masă alături de mine 

și îi spuneam că un copil pe care 

o să-l numim Sebastian stă să vină, 

îi apucam mâna și i-o strângeam, 

dar ea spunea nu, nu acum, 

așteaptă se se ridice întunericul 

cel mai din afară...

*****

Dospirea

În ziua adevărului, iubita mea va plămădi

pentru mine o pâine dospită cu lapte de zână, 

o va unge cu dulceață de cireșe pe care le-a 

purtat la urechi, două câte două, în orele 

pogorârii Sfântului Duh, o va presăra cu

pulbere măcinată din piatra filosofală, 

mângâiată, desigur, îndelung cu genele ei

de zeiță, și va șopti cuvinte ascunse, 

precum țintaur, măghiran sau arminden.

Atunci eu voi veni, ținând sub braț

manualul de epistemologie a vulcanilor

și voi zice că lumea e cu mult mai frumoasă

când iubita plămădește pentru tine pâine 

dospită cu lapte de zână, că marea este

sărată, cerul albastru, iar moartea 

nu mai are argumente spre a răspunde 

la niciun fel de provocare.