Moartea lui Arhimede - o poveste a lui Karel Čapek

 MOARTEA LUI ARHIMEDE

Lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa cum scrie în manualele de şcoală. Da, e adevărat că Arhimede a fost ucis cu prilejul cuceririi Siracuzei de către romani, dar că un soldat roman a pă­truns la el cu gîndul de a-l face prizonier şi că Arhimede, cufundat în studiul figurilor sale geo­metrice, i-ar fi strigat enervat: „Nu-mi atinge cercurile!" — asta nu mai e adevărat!

In primul rînd, Arhimede nu era un profesor distrat care habar n-are ce se întîmplă în jurul lui, ci, dimpotrivă, un luptător înnăscut, care inventase şi maşini de luptă pentru apărarea Siracuzei. Şi apoi, soldatul roman care intrase în casa lui nu era un soldat beat şi dornic de pra­dă, ci un centurion bine instruit şi foarte ambiţios, pe nume Lucius, care lucra la statul-major şi ştia foarte bine cu cine are de-a face. Nici gînd n-avea să-1 ia prizonier pe Arhimede, ci, oprindu-se în uşă, 1-a salutat milităreşte şi a rostit apăsat:

— Salut ţie, Arhimede!

Arhimede a ridicat privirea de pe tăbliţa de ceară pe care desenase figuri geometrice şi a în­trebat:

— Ce s-a întîmplat?

— Ascultă, Arhimede, i-a răspuns Lucius, noi ştim că fără maşinile tale Siracuza n-ar fi rezis­tat nici o lună. Pe cînd aşa, ne-a dat de furcă doi ani încheiaţi. Crede-mă, noi, soldaţii, ne dăm foarte bine seama de acest lucru. Maşinile sînt excelente. Nu pot decît să te felicit!

Arhimede a făcut un gest de nepăsare.

— Lasă asta, sînt o nimica toată! Simple dis­pozitive de aruncat pietre. Jucării şi nimic mai mult. N-au vreo valoare ştiinţifică serioasă.

— In schimb, sînt importante din punct de vedere militar, a ripostat Lucius. Uite ce e, Ar­himede, am venit să-ţi propun să colaborezi cu noi.

— Cu cine adică?

— Cu noi, romanii. Trebuie să înţelegi: Cartagina e în declin. Ce rost mai are s-o ajuţi? Să vezi ce horă o să încingem noi în Cartagina! De fapt, trebuia din capul locului să vă aliaţi cu noi.

— De ce? a întrebat supărat Arhimede. Noi sîntem de obîrşie grecească. Pentru ce ne-am alia cu romanii?

— Pentru că trăiţi în Sicilia, şi noi avem ne­voie de această insulă.

—  De ce?

—  Pentru că vrem să punem stăpînire pe Mediterana.

— Aha! a şoptit Arhimede îngîndurat şi a aruncat o privire pe tăbliţă. Dar ce nevoie aveţi de ea?

— Cine stăpîneşte Mediterana stăpîneşte lu­mea! Îmi pare că am fost clar, nu?

— Şi voi trebuie neapărat să stăpîniţi lu­mea?

— Da. Menirea Romei e de a fi stăpîna lumii. Şi va fi!

— Mă rog, nu te contrazic! a spus Arhimede, ştergînd ceva de pe tăbliţa de ceară. Dar eu nu v-aş sfătui, Lucius. Pricepi? Să fii stăpînul lumii înseamnă să ai neînchipuit de multă bătaie de cap. Păcat de munca pe care va trebui s-o depu­neţi!

— N-are nici o importanţă! In schimb, vom fi un mare imperiu.

— Un mare imperiu... îngînă cu ciudă Arhi­mede. N-are importanţă dacă desenez un cerc mare sau unul mic, pentru că tot cerc rămîne. Iar cercul are limite. Tot aşa şi voi! Veţi fi în­totdeauna îngrădiţi de anumite limite. Sau poate crezi că un cerc mare e mai desăvîrşit decît unul mic? Sau că, desenînd un cerc mare, devii un geometru mai bun?

— Voi, grecii, aveţi obiceiul să vă jucaţi cu cuvintele, răspunse Lucius. Noi ne impunem alt­fel părerea.

—  Cum?

— Prin fapte. De pildă, v-am cucerit Siracuza, prin urmare Siracuza e a noastră. Nu crezi că e un argument convingător?

— Ba da, a răspuns Arhimede, trecîndu-şi prin păr condeiul. E drept că aţi cucerit Siracuza, dar Siracuza nu mai e ceea ce a fost înainte şi nici nu va mai fi vreodată. Înainte Siracuza era un oraş mare şi vestit. Păcat de el!

— In schimb, va fi mare Roma. Roma tre­buie să ajungă cel mai puternic oraş de pe pămînt!

— De ce?

— Ca să poată ţine piept duşmanilor. Cu cît vom fi mai puternici, cu atît mai mulţi vor fi duşmanii noştri. Iată de ce trebuie să fim mai puternici decît toţi ceilalţi.

— Fiindcă ai adus vorba de forţă, a bolboro­sit Arhimede, vezi, Lucius, eu, oare mă pricep puţintel la fizică, pot să-ţi spun că forţa încătu­şează.

— Ce vrei să spui cu asta?

— Nimic, dar aşa e legea fizică. O forţă în acţiune dezlănţuie alte forţe, cu acţiune contra­rie. Cu cît veţi fi mai puternici, cu atît veţi avea nevoie de mai multă forţă. Şi pînă la urmă va sosi momentul cînd...

— Ei, ce ai vrut să spui? Continuă!

— Nimic deosebit... Nu sînt profet, ci un simplu fizician. Forţa te încătuşează. Altceva nu ştiu.

— Ascultă, Arhimede, ce-ar fi totuşi să cola­borezi cu noi? Nici nu-ţi poţi închipui ce posibi­lităţi ţi s-ar deschide la Roma! Ai construi cele mai puternice maşini de luptă din lume...

— Iartă-mă, Lucius, dar nu mai sînt tînăr şi aş vrea să-mi duc la capăt unul sau două din pro­iectele mele. După cum vezi, şi acum stau şi studiez.

— Şi nu te ispiteşte deloc posibilitatea de a contribui, alături de noi, la dominaţia mondi­ală? Ei, de ce taci?

— Scuză-mă! a spus Arhimede, aplecîndu-se peste tăbliţă. Ai spus ceva?

— Am spus că un om ca tine ar putea contri­bui la cucerirea dominaţiei mondiale.

— Hm, dominaţia mondială... a îngînat Ar­himede. Nu te supăra, dar am aici ceva mai im­portant de făcut. Ceva mai durabil, ceva care o să ne supravieţuiască, mie şi ţie.

— Cum ai spus?

— Bagă de seamă, nu-mi şterge cercurile de pe tăbliţă! Lucrez la metoda de determinare a suprafeţei sectorului de cerc.

Ceva mai tîrziu, s-a comunicat oficial că bine­cunoscutul savant Arhimede şi-a pierdut viaţa într-un accident.