Se afișează postările cu eticheta Voicu Bugariu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Voicu Bugariu. Afișați toate postările

miercuri, 24 octombrie 2012

O poveste a lui Voicu Bugariu

       Când constat cum realitatea imită literatura într-un mod agasant, îmi amintesc de o întâmplare.
     Mă aflam într-un bistrou și aveam în față o cafea. În momentul când din băutura mea nu mai rămăsese decât „plaja zaţului”, umedă,  dezolant dezgolită de un reflux neiertător (acesta a fost un concetto scuzabil, menit să îndulcească banalitatea unui început de povestire), de masa mea s-a apropiat un bătrân slab, cu ochii sticlind de neputinţă. Cu o lipsă de maniere apreciată de mine drept un semn de vitalitate, el s-a lăsat, fără nici o vorbă, pe scaunul liber de lângă mine şi a început numaidecât o conversaţie searbădă despre vreme, în general, iar apoi despre o iarnă foarte grea, trăită cândva de el. Anesteziat de propria-mi politeţe, am rămas alături de el, ba chiar l-am încurajat la vorbă. Mi s-a părut că ar fi de neiertat să mă ridic şi să plec, lăsându-l singur pe „bunul bătrân”. Mi-am zis că acesta s-a apropiat de mine mânat probabil de vreuna dintre simpatiile la fel de fulgerător instalate precum un căscat. În minte mi-a apărut o ipoteză: a venit atât de întins la mine, fiindcă semăn cu cel mai mic dintre fiii lui; drept urmare, trebuie să rămân pe loc şi să discut cu el atât timp cât va fi necesar.


După mine!