duminică, 8 martie 2015

O smetie peste boturile lui Remus Cernea si Emil Moise

Imi pare rău că nu există o lege care să pedepsească instigarea la incultură. Dacă ar exista, i-aş denunţa, pe baza ei, pe Remus Cernea şi Emil Moise (amândoi purtători de plete, primul în stilul majordomilor cu peruci din timpul lui Ludovic al XIV-lea, al doilea în stilul unui rocker tomnatic, cu părul rar) pentru săvârşirea acestei fapte grave.


De ce să fie sancţionaţi indivizii vinovaţi de deversarea unor dejecţii în apa unui râu şi, în schimb, să fie lăsaţi în pace cei care deversează ignoranţă în societatea românească? Pentru că asta fac Remus Cernea, cu insolenţa lui calmă, şi Emil Moise, cu insolenţa lui zgomotoasă. Practicând un raţionalism vulgar (la fel de simplist şi nespiritualizat ca acela marxist), încearcă să impună ideea că studierea religiei creştine în şcoală trebuie să devină facultativă. De ce? Pentru ca elevii să poată decide în deplină libertate dacă vor participa sau nu la orele de religie. Este o falsă pledoarie pentru libertatea de alegere. Dacă s-ar adopta un asemenea punct de vedere, ar însemna că ar putea deveni facultativă şi studierea limbii şi literaturii române, a matematicii, a fizicii, a chimiei, a istoriei sau a geografiei. Învăţătura presupune efort şi tendinţa firească a copiilor (cu excepţia celor supraînzestraţi, care din primii ani de şcoală sunt însetaţi de cunoaştere, ca Mircea Eliade) este să fugă de efort. Dacă ar depinde exclusiv de ei, cei mai mulţi dintre copii n-ar mai învăţa nimic, nimic, nimic. Se va spune că religia nu e la fel de importantă ca celelalte materii. Dar e! Dacă trăieşti într-o ţară din Europa şi nu cunoşti mitologia şi morala creştine te poţi considera un analfabet. Nu ai cum să înţelegi nu numai cultura, dar nici civilizaţia europeană. Un analfabet m-am simţit când m-am dus în China fără să cunosc budismul. Am citit acolo, repede, tot ce puteam citi, mi-am continuat documentarea după ce m-am întors în România, pentru ca în sfârşit să înţeleg, retroactiv, câte ceva din ce văzusem în marea ţară asiatică.
Dacă nu eşti iniţiat în religia creştină, degeaba te duci la Dresda să priveşti „Madona” lui Rafael sau la Paris să te fotografiezi în faţa Catedralei Notre-Dame. Dacă, român fiind, nu cunoşti diferenţa (dar şi consubstanţialitatea) dintre catolicism şi ortodoxism, ai şanse reduse să-ţi înţelegi propriul popor. Culmea este că eu, Alex. Ştefănescu, nu sunt credincios, dar ştiu că ortodoxismul face parte integrantă din cultura română şi chiar din felul de a fi al românilor. Iar poporul căruia îi aparţin mă interesează în cel mai înalt grad. Am mai multe ediţii ale Bibliei în bibliotecă. Am cărţile unor mari mistici şi ale unor cunoscuţi teologi. Iar când îmi vorbeşte Cristian Bădiliţă, un erudit în materie, despre creştinismul timpuriu, simt că l-aş putea asculta zile întregi. S-a gândit oare vreodată Remus Cernea la mânăstirea de la Dragomirna (din judeţul Suceava), cea proiectată de Anastasie Crimca? Ştie de ce este gândită ca o navă? A înţeles Emil Moise de ce este (sau nu este) de bun-gust Cimitirul de la Săpânţa? Sunt sigur că nu. Înclin să cred că singura lor grijă este să facă zgomot în jur, indiferent cât de mult ne costă pe toţi ambiţia lor puerilă. Sunt de acord că la orele de religie creştinismul nu trebuie propovăduit, ci explicat. Dar este o mare greşeală să legiferezi caracterul facultativ al orelor de religie. Dacă spălatul devine facultativ, dacă folosirea limbajului articulat devine facultativă, dacă mersul biped devine şi el facultativ, înseamnă să intrăm, ca fiinţe umane, în insolvenţă.
Alex Stefanescu - articol aparut in varianta online a publicatiei  adevarul


Un comentariu:

După mine!