BUFNIŢA CARE
ERA DUMNEZEU
A
fost odată ca niciodată, într-un miez de noapte neguros, o bufniţă care stătea
pe creanga unui stejar. Două cârtiţe au încercat să se strecoare neobservate.
„Hei, voi de colo!” a strigat bufniţa. „Cine?” au îngăimat ele, înfricoşate şi
uimite foarte, căci nu le venea a crede că cineva le-ar fi putut vedea în bezna
densă a nopţii. „Voi două!”, a zis bufniţa. Cârtiţele au luat-o la goană şi
le-au spus celorlalte vieţuitoare ale gliei şi pădurii că bufniţa era cea mai
mare şi mai înţeleaptă dintre animale fiindcă pătrundea cu privirea întunericul
şi putea răspunde la orice întrebare. „Cât despre asta, mai vedem noi” a zis o
pasăre-secretar şi, într-o noapte întunecoasă, s-a dus în vizită la bufniţă.
