Inca nu s-a terminat scandalul de la ambasada din Paris, dar interesul presei pare sa fi scazut simtitor. Si totusi, acolo s-a petrecut ceva care ar trebui sa fie un prilej de analiza foarte serioasa cu privire la ceea ce inseamna "romanism" in contextul european. Nu pot sa-mi imaginez ca o echipa de germani, lucratori la ambasada Germaniei dintr-o alta tara europeana, s-ar fi putut comporta in felul in care au facut-o ai nostri.
Faptele sunt cunoscute, cred. E vorba despre o receptie oferita de Ambasada Romaniei din Paris cu ocazia vizitei lui Johannis din 10 februarie, receptie la care, desigur, a fost invitata o gramada de lume. Invitatiile s-au facut prin mail. Procedura a fost urmatoarea: secretara ambasadorului Bogdan Mazuru a trimis un mail catre Yvette Fulicea, directoarea Institutului Cultural Roman de la Paris - celebrul ICR facut praf de Andrei Marga dupa inlaturarea samavolnica a lui Patapievici. La acest mail era atasat un document Excel, in care erau insirate numele invitatilor, cu comentarii. Printre aceste comentarii erau unele de genul "indezirabil" sau "scarbos".
Trebuie retinut ca este vorba de o comunicare institutionala. Asadar e ca si cum MAE ar trimite un mail catre cabinetul premierului si ar atasa comentarii de genul "asta e un prost". Ideea e ca nici intr-un mail privat nu se fac asemenea comentarii - amintiti-va scandalul "tiganca imputita", in urma caruia Basescu a fost sanctionat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, desi rostise aceste cuvinte intr-un cadru privat.
Dar secretara ambasadorului a trimis acest mail, Yvette Fulicea l-a studiat si, pe baza lui, s-a apucat sa trimita invitatii - tot pe mail. Dar cum? Foarte simplu, a sters continutul mesajului pe care-l primise de la ambasada, a scris acolo textul invitatiei si numele destinatarului si a dat send. Mailurile au plecat catre invitati, avand atasat fisierul Excel. Unii au reactionat, a izbucnit scandalul si s-au aplicat sanctiuni.
Ce mi se pare important de observat aici este ca romanii sunt incapabili sa respecte vreo regula pana la ultima sa virgula. Oriunde s-ar duce, oriunde ar lucra, oriunde s-ar angaja, ei trebuie sa constituie o coterie care sa ia in deradere totul. Noi suntem aici, lucram cu romani traitori la Paris, castigam bani datorita lor, dar cand suntem intre noi ne hlizim si ne dam coate: ia uite-l si pe scarbosul asta, uite-o si pe grasana aia etc. Nu putem altfel, asta ne este firea. Si pentru asta avem de pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu