O poveste siriană

Regele orb

A fost odată, în vremurile de demult, un rege care avea trei feciori. Doi dintre ei erau de la aceeaşi mamă, iar al treilea, de la o alta.

Împăratul, om milostiv, era respectat de toţi supuşii săi ca un tată. Orice drumeţ poposit la palatul lui era cinstit, primind mâncare şi bună găzduire. Şi, de aceea, nu era om care să nu-l iubească. Într-o zi, împăratul orbi şi niciun vraci nu-i putu găsi leacul, până trecu pe acolo un derviş pribeag. Cînd îl văzu pe regele cel orb, îl întrebă cu mare milă ce i se întâmplase.

   —     Am fost lovit de o boală atât de grea, încît niciun doftor nu-mi poate găsi leacul. 
Dervişul îi spuse :

—     Eu am să-ţi spun leacul cu care, de-o vrea cerul, te vei vindeca negreşit.

—     Care este leacul acela ? îl întrebă degrabă împăratul.

—    Într-o grădină anume se află un gutui şi un măr. De vei mânca poame din ele te vei tămădui, dar e tare greu să ajungi la această grădină, îi grăi dervişul.

     Apoi dervişul plecă, iar cei trei fii ai împăratului îşi ves­tiră tatăl că sunt gata să meargă cu toţii să-i aducă mere şi gutui din grădina aceea.

—     Duceţi-vă, dragii tatii şi Allah fie cu voi! le zise împăratul.
Cei trei porniră spre grădina căutată. Merseră întruna pînă ce la o răscruce deteră peste o fântână. Pe unul din drumuri stătea scris: „Drum în flăcări”, pe cel de-al doilea „Drum în apă”, iar pe cel de-al treilea „Drum fără întoar­cere”. Hotărâră să meargă fiecare pe câte un drum şi, la în­toarcere, să se întâlnească la aceeaşi fântână.
Şi aşa feciorul cel mare porni pe drumul în flăcări, fe­ciorul mijlociu pe drumul în apă, iar cel mic, Saaladin, pe drumul fără întoarcere. După puţin timp feciorul cel mare se întoarse, căci nu îi fu cu putinţă să străbată un drum atît de greu. Se aşeză la fântână, în aşteptarea celorlalţi doi fraţi ai săi. Nici nu se aşeză bine, că fratele mijlociu se şi ivi; nici lui nu îi fusese cu putinţă să străbată un drum atît de greu. Se aşezară amîndoi fraţii să adaste întoarcerea fratelui lor mai mic. Pe drumul său, Saaladin merse multă vreme până se trezi în faţa unui palat durat numai şi nu­mai din ţeste de om. Se opri înmărmurit să-l privească şi, pe cînd se tot uita la el, văzu trecând pe acolo un bătrân. Îi dădu bineţe şi îl întrebă ce era cu acest palat atât de ne­obişnuit. Bătrânul îi răspunse :

—     Fiule, fugi cât mai departe de aici, căci, de te zăresc cumva balaurii, îţi vor tăia şi ţie capul, aşa cum au făcut cu ceilalţi, şi ţi-l vor pune deasupra tuturor acestor tivge.

—     Da, dar n-am voie să mă întorc din drum, căci tre­buie să dobândesc merele şi gutuile care vindecă orbirea, îi răspunse Saaladin. Apoi îşi depănă povestea, iar bătrânul îl povăţui aşa:

     — Fiule, lasă-ţi calul aici, ia vasul acesta şi du-te în grădină. Acolo se află nu mai puţin de şapte balauri. De-i găseşti dormind, intră prin cealaltă parte a grădinii şi cu­lege câte mere şi gutui vrei. Dar de sunt treji balaurii, ai grijă să nu intri în grădină, altminteri eşti pierdut.

Saaladin îşi luă rămas bun de la şeic şi, după ce îi mulţumi pen­tru povaţă, se îndreptă spre grădină. Văzând că cei şapte balauri dorm, intră prin cealaltă parte a grădinii şi începu să adune în vasul dat de derviş atâtea gutui şi mere până ce-l umplu. Apoi se întoarse în grabă acolo unde-l lăsase pe şeic, îi mulţumi din nou, îşi încălecă armăsarul şi se întoarse la fraţii săi. Aceştia, când văzură că Saaladin întârzie, bănuiră că se va întoarce cu merele şi gutuile tămădui­toare şi, roşi de pizmă, puseră la cale cum să scape de me­zin. Aveau să-l arunce în fântână de cum s-o întoarce şi aşa ei doi, fraţii mai mari, se vor întoarce la împărat cu leacul făgăduit, dobândind astfel recunoştinţa şi întreaga dragoste a părintelui lor. Cînd Saaladin ajunse la ei, îi dă­dură frumuşel bineţe, îi luară merele şi gutuile, chipurile ca să le privească îndeaproape şi apoi îl rugară, aşa cum se învoiseră între ei, să coboare în fântână după apă, lucru pentru care era nevoie de un bărbat zvelt, iar ei doi erau mult prea voinici. Îl legară aşadar pe Saaladin cu o sfoară şi îl lăsară în fântână. Dar nici nu ajunse bine la mijlocul fântânii mezinul, că cei doi fraţi mai mari tăiară funia, iar Saaladin se prăvăli la fund, gemând de durere.

Iute cei doi fraţi încălecară pe cai şi se întoarseră cu gu­tuile şi merele la tatăl lor. Cînd i le dădură, acesta îi în­trebă ce ştiu despre Saaladin.

—     L-am aşteptat multă vreme, tată, dar el nu s-a arătat, îi răspunseră ei. Cu voia lui Allah, poate că se va întoarce curând.

Împăratul mâncă poamele aduse de cei doi fii ai săi, dar nu-şi recăpătă vederea şi nu simţi nici cea mai mică uşu­rare a suferinţei sale. Atunci porunci să fie găsit dervişul cel înşelător şi să i se taie capul, căci îl minţise cu ne­ruşinare.

Cînd dervişul se înfăţişă înaintea sa, împăratul îi spuse :

—     Leacul tău nu m-a vindecat precum ai făgăduit tu.

—    Se vede treaba că cel ce ţi-a adus poamele nu este acelaşi cu cel care le-a cules, de aceea nu te-ai vindecat, îi grăi liniştit dervişul.

În vremea aceasta, pe lîngă fântâna în care fusese arun­cat Saaladin trecu o caravană. Un cămilar se băgă în fân­tână, după apă, ca să-şi adape cămilele. Aşa dădu de Saala­din. Îl trase afară, îl îngriji cu răbdare şi milă, îl ajută să se pună pe picioare. Apoi îl îmbrăcă cu haine frumoase şi, cu Saaladin împreună, caravana îşi urmă drumul pînă ajunse chiar în oraşul împărăţit de tatăl lui Saaladin.

Unul dintre cămilari se duse la împărat şi îi spuse :

—     Împărate, ne-a fost dat ca în drumul nostru să întâlnim un flăcău bun la suflet. L-am salvat de la pieire şi ţi l-am adus ţie în dar, cu rugămintea noastră umilă de a-l primi.

Auzind vorbele cămilarului, cei doi prinţi mai mari fură munciţi de o amarnică bănuială. Nici nu intră bine Saala­din în încăperea în care se afla împăratul, şi acesta îşi des­chise ochii şi îşi recăpătă vederea. Primul om pe care-l văzură ochii lui înzdrăveniţi ca prin minune, fu însuşi Saaladin. Se ridică împăratul şi-şi îmbrăţişă cu drag me­zinul. Iar acesta îi povesti ce nelegiuire îi făcuseră fraţii săi, iar împăratul porunci de îndată să li se taie capul. Saaladin îi urmă la tron, iar dervişul fu răsplătit din plin.