Intrase
în cameră ca să închidă fereastra în timp ce mai stăteam în pat şi băgai de
seamă că-i e rău. Tremura, faţa-i era palidă, şi mergea anevoie, ca şi cum i-ar
fi venit greu să se mişte.
— Ce-i cu tine, Schatz?
— Mă doare capul.
— Atunci, du-te mai bine şi culcă-te la loc.
— Nu mă culc. N-am nimic.
— Du-te şi culcă-te. După ce mă-mbrac, vin să văd ce ai.
Când am coborât însă, era îmbrăcat
şi şedea lângă
cămin, avînd aerul unui foarte bolnav şi nefericit băiat de nouă ani. I-am pus mâna pe frunte şi mi-am dat
seama că are febră.
— Ba da, mi-e bine.
Cînd veni, doctorul îi luă
temperatura.
— Cât are ?
— O sută doi.1
Jos, doctorul ne lăsă trei
feluri de pilule de culori diferite şi ne spuse cum şi cînd să le ia. Unele
erau pentru scăderea temperaturii, altele pentru purgaţie, şi celelalte pentru
combaterea acidităţii. „Microbii gripei, ne
explică el, nu pot trăi decât într-un mediu acid.” Părea să ştie totul despre
gripă şi ne spuse că în cazul în care febra nu va trece de o sută patru grade,
n-avem de ce să fim îngrijoraţi. E vorba de o epidemie de gripă într-o formă
uşoară şi nu există nici un pericol, cu condiţia de a se evita pneumonia.
Întorcându-mă în camera băiatului, i-am notat temperatura pe o foaie de hârtie şi mi-am însemnat orele la care trebuia să-i dăm
pilulele acelea.
— Vrei să-ţi citesc ceva ?
— Da. Dacă vrei, zise băiatul. Faţa îi era albă ca varul şi sub ochi avea pete
întunecate. Stătea în pat, nemişcat, şi părea a fi cu totul indiferent la tot ce se întâmplă în jurul lui.
Începui să-i citesc din Cartea
piraţilor a
lui Howard Pyle, dar îmi dădui seama că nu mă urmăreşte deloc.
— Cum te simţi, Schatz? l-am întrebat.
— Pînă acuma, la fel, zise el.
Mă aşezai pe marginea
patului şi continuai să
citesc, aşteptând să se facă ora la care trebuia să-i dau încă o pilulă. Ar fi
fost normal să adoarmă, dar când m-am uitat la el privea ţintă înainte, cu un aer foarte
ciudat.
— De ce
nu-ncerci să dormi ? Când o să trebuie să iei doctoria, o să te scol.
— Prefer să
rămân
treaz.
După câtva timp îmi spuse :
— Papa, dacă te necăjeşte, nu trebuie să stai cu mine.
— Nu mă necăjeşte deloc.
— Nu, vreau să spun că nu trebuie să stai dacă o să te
necăjească după aceea.
Mi-am zis
că aiurează un pic, şi la unsprezece, după ce i-am dat pilulele prescrise, am
plecat pentru câtva timp de-acasă.
Era o zi luminoasă şi rece, pământul fusese acoperit cu o
zăpadă topită care din cauza frigului îngheţase, şi copacii golaşi,
tufişurile, maldărele de
vreascuri, iarba şi pământul fuseseră poleite cu gheaţă. Luai cu mine setterul irlandez, ca să ne plimbăm puţin pe şosea şi pe malul pârâului îngheţat, dar era greu
să stai în picioare sau să mergi pe suprafaţa aceea lucioasă ca sticla, şi câinele cel roşcat aluneca mereu, iar eu căzui rău de vreo
două ori, şi o dată puşca îmi zbură de pe umăr şi alunecă departe pe gheaţă.
Sub un mal înalt de lut,
acoperit cu tufişuri, gonirăm un
stol de prepeliţe, şi când îşi luară zborul şi dispărură pe după creasta malului, omorâi vreo două. Cîteva prepeliţe
se cocoţară pe crengile copacilor, dar celelalte se împrăştiată printre
maldărele de vreascuri şi
trebuia să sari de câteva ori pe moviliţele acoperite cu gheaţă ca să le faci să
zboare de-acolo. Ivindu-se în timp ce abia îţi ţineai echilibrul pe
vreascurile acelea elastice şi acoperite de polei, le nimereai cu greu, aşa că împuşcai două şi pierdui cinci şi
o pornii înapoi, bucuros că am găsit un stol atât de aproape de casă şi
fericit că mai rămăseseră atât de multe pentru altădată.
Acasă mi
se spuse că băiatul nu dăduse voie nimănui să intre în camera lui.
— N-ai voie să intri, îmi zise el. Nu trebuie să iei ce am
eu.
M-am
apropiat de pat şi-am văzut că stă în aceeaşi poziţie în care-1 lăsasem, alb la
faţă, dar cu pomeţii
îmbujoraţi de febră, privind
ţintă înainte, ca şi până atunci.
I-am luat
temperatura.
— Cât am ?
— Aproape o sută.
Avea o sută doi şi patru
linii.
— Înainte am avut o sută doi,
îmi zise el.
— Cine a zis asta ?
— Doctorul.
— Cu temperatura stai bine, i-am spus. N-ai de ce să fii îngrijorat.
— Nu sunt îngrijorat, îmi zise, dar nu pot să nu mă gîndesc într-una la asta.
— Nu te mai gândi. Nu mai pune totul la
inimă.
— Aşa şi fac,
zise el uitându-se drept înainte.
Era limpede că se petrecea
ceva cu el care-1 făcea să fie atât de încordat.
— Ia pilula asta cu puţină apa.
— Crezi că foloseşte la ceva ?
— Desigur.
M-am aşezat, am deschis
cartea despre Piraţi şi-am început să-i citesc, dar mi-am dat seama că nu mă
urmăreşte, aşa că m-am oprit.
— Şi la ce
oră crezi c-o să mor? mă-ntrebă el.
— Ce?
— Cât timp o să mai treacă pînă o să mor?
— N-ai să
mori, dar ce te-a apucat?
— Ba da, o să mor. L-am auzit eu cînd a spus: o sută doi.
— Cînd ai o sută doi, nu mori. Vorbeşti prostii.
— Ba eu ştiu că da. La şcoală, în Franţa, băieţii mi-au spus
că la patruzeci şi patru de grade mori. Şi eu am o sută doi.
Aşteptase într-una, de la
ora nouă, să moară.
— Bietul meu Schatz, i-am zis. Dragul meu Schatz. Asta e ca şi cu milele şi
kilometrii. N-o să mori. Termometrul ăsta e altfel gradat. La celelalte, temperatura
normală e de treizeci şi şapte. La ăsta — nouăzeci şi opt. Da, da, aşa-i. Cum e
cu milele şi
kilometrii. Ştii tu, cum socotim noi cîţi kilometri am făcut cu maşina când am
mers şaptezeci de mile.
— Aha,
făcu el.
Privirea lui, aţintită spre
capătul patului, începu să-şi piardă puţin câte puţin din fixitatea ei. Şi în
cele din urmă încordarea lui cedă, şi a doua zi era foarte moale şi plângea
foarte uşor, din pricina a tot felul de nimicuri fără importanţă.
[1] Este vorba de gradaţia
termometrului Fahrenheit. Conform acestei gradaţii, 102° corespunde cu 38,8°
Celsius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu