Cinci întâlniri cu diavolul - poveste din Valea Călugărească

   În anul 1859, în comuna Valea Ialomiței, aflată la granița dintre județele Ialomița și Brăila, se năștea, într-o familie bogată de aromâni, Nicolae Pișculescu. În vremea aia, zona era împânzită de lacuri, multe dintre ele fiind azi secate din cauza irigațiilor masive. Afacerile locale se învârteau mai toate în jurul pescuitului și o parte însemnată din ele aparțineau familiei Pișculescu, mai precis tatălui lui Nicolae, care controla producția de pește din lacurile Râzea și Porcul.

   Așa se face că Nicolae, începând de pe la 17 ani, călca pe urmele tatălui și era implicat în multe combinații cu pește, câteva dintre ele destul de periculoase. În 1878, una dintre aceste combinații l-a obligat să plece din Valea Ialomiței. El s-a stabilit în Dideștii Teleormanului, la 300 de kilometri distanță de locurile unde copilărise și la numai 13 kilometri de Roșiorii de Vede.

Fiind un bărbat chipeș, avea un succes nebun la femei și asta l-a dus direct în brațele frumoasei Chiriaca, fiica preotului Constantin Ostreanu, paroh al bisericii „Sf. Teodor” din Roșiori. În 16 aprilie 1879 s-a născut Grigore, primul dintre cei șase copii cu care avea să binecuvânteze Dumnezeu tânăra familie.

Pentru că era ceea ce în zilele noastre s-ar putea numi un întreprinzător, Nicolae nu a stat degeaba. A continuat să facă afaceri, de data asta cu cereale. Și parte din banii câștigați i-a investit într-o școală, care funcționa în spațiile fostei mănăstiri din Didești. Acolo a învățat micul Grigore să scrie, să citească și să socotească. Mai târziu a fost dat la școala din Roșiorii de Vede și, în 1890, a mers la București, la Sfântul Sava.

Pe data de 01.01.1892, s-a petrecut primul dintr-un șir de evenimente aparent fără legătură între ele, dar care aveau să determine în bună măsură anumite evoluții în destinul lui Grigore: tatăl lui s-a stins din viață la numai 33 de ani – vârsta la care a murit și Cristos. A lăsat în urmă o sumedenie de afaceri pe care nu mai avea cine să le conducă. Disperată, Chiriaca a încercat să se descurce, însă nu a făcut față. A închis totul și a început să se gândească la plecare.

În 1894, doi dintre frații lui Grigore, Paulina și Nicolae, s-au stins din viață în urma contractării unei boli necunoscute. Anul următor, Chiriaca, împreună cu alți doi copii, Dumitru și Zoe, s-au stabilit în București, într-o casă modestă din strada Semicercului. Al șaselea copil al familiei Pișculescu, Alexandru, a refuzat să se mute cu familia, pretinzând că simte o chemare extrem de puternică de a merge la Valea Ialomiței. La 19 martie 1895, a plecat într-acolo și i s-a pierdut urma pentru totdeauna.

În data de 24 iulie 1895, Grigore se întâlnește pentru întâia oară cu diavolul, atunci când cade sub vraja teoriilor socialiste ale lui Dobrogeanu-Gherea. Nu avea să-și schimbe niciodată ideile, ceea ce l‑a condus să scrie în jurnalul lui, la moartea lui Stalin, în 1953, următoarele: „Aseară și azi, în nevrednica mea rugăciune, l-am așezat și pe Iosif Vissarionovici, în genunchi, în fața tronului tuturor puterilor, tuturor îndurărilor și tuturor iertărilor. […] Sărmanul Iosif Vissarionovici a fost, pe pământ, purtătorul unor porunci înfricoșate. Să-l lăsăm pe Dumnezeu să-i judece – El singur – pe ambasadorii săi, în lumea aceasta!”.
Chiriaca, auzind în ce medii se învârte Grigore, a încercat să-l convingă că nu e pe calea cea bună. Dar nu a avut câștig de cauză.
În 1896, Grigore merge la cenaclul literar al lui Macedonski din strada Povernei, unde îl cunoaște pe Ion N. Theodorescu. Cei doi se împrietenesc. Prietenia lor va dura toată viața.
La 01.07.1898 are loc a doua întâlnire a lui Grigore cu diavolul. Împreună cu N.D. Cocea, merge să viziteze Mănăstirea Agapia și o cunoaște pe Zoe Marcoci, care se nevoia acolo așteptând intrarea în monahie. Cu 12 ani mai vârstnică decât Grigore, Zoe era rodul legăturii vinovate dintre Elpidia Cocea – mătușa lui N.D. și călugărul Marcoci. Lucrurile iau o turnură dramatică: Zoe renunță la călugărie, iar Grigore promite s-o ia pe calea bisericii.
În același an, Grigore se înscrie la Litere și Filosofie. Publică în diverse ziare și reviste, sub diverse pseudonime. Un an mai târziu, renunță la Facultatea de Litere și Filosofie și se înscrie la Teologie, în vreme ce bunul lui prieten, Ion. N. Theodorescu, devenit cunoscut ca poet sub pseudonimul Tudor Arghezi, se retrage pentru câțiva ani la Mănăstirea Cernica.
În săptămâna 9-15 februarie 1902, diavolul îl ispitește pentru a treia oară pe Grigore. Timp de 6 nopți la rând are același vis, în care se vede pe malul unui iaz, în timp ce dinspre o construcție dărăpănată se apropie de el un personaj sinistru, cu figură de cucuvaie, care-i spune: „te-oi alina doar la Șcheau”. Urmare acestor viziuni, Grigore a scris nuvela „Moara lui Călifar”, pe care a publicat‑o pe 25 martie în revista „Literatura și arta română”.
În 17 aprilie 1903, se căsătorește cu Zoe, cu care va avea patru fete: Magdalena, Lucreția, Maria și Elena. În decembrie, pleacă la Universitatea din Cernăuți pentru a pregăti un doctorat în teologie, pe care-l obține în 1909.
În ziua de vineri, 15 aprilie 1904, în revista „Linia dreaptă”, îi apare nuvela „Îl osândesc jurații?”, sub pseudonimul Gala Galaction, pe care-l va folosi pentru toate scrierile ulterioare.
După obținerea doctoratului, Gala Galaction scrie și publică tot mai mult. În 2015, primește premiul Academiei pentru volumul „Bisericuța din Răzoare”. Cu acest prilej, are a patra întâlnire cu diavolul, care îi face cunoștință cu Ilenuța, o aspirantă la gloria literară, de care se îndrăgostește iremediabil. Femeia îi devine amantă și Grigore începe să ducă o viață dublă: ziua la Ilenuța, seara la Zoe, care, după patru nașteri și cu doisprezece ani mai în vârstă, îl atrage tot mai puțin.
După cinci ani, aventura se încheie prin moartea Ilenuței, pricinuită de o tuberculoză cu evoluție galopantă. Grigore este distrus, dar se simte și în culpă față de Zoe, cu care, totuși, va ajunge la nunta de aur. Întreaga poveste îl va face să noteze, cu cinism, în jurnal: „Aspra şi înţelepţitoarea căsnicie creştină a învins”.
În 21 septembrie 1922, Gala Galaction devine preot. În același an, Dumitru, fratele lui mai mic, cumpără o proprietate înconjurată de viță de vie în Valea Călugărească și se stabilește acolo. Grigore, aflând, reîncepe să aibă, nopți la rând, vise în care personajul cu figură de cucuvaie îi spune repetat: „te-oi alina doar la Șcheau”.
Dar viața merge înainte. Grigore scrie și scrie și, în același timp, urcă treptele afirmării nu numai ca scriitor. Primește, în 1933, premiul Societății Scriitorilor Români, iar în 1934 Medalia Meritul Cultural clasa a II-a. În acest moment, Chiriaca se mută la Valea Călugărească, la conacul lui Dumitru. Visele lui Grigore revin cu și mai multă intensitate, dar Gala Galaction era cineva mult prea important ca să le ia în seamă.
În 1935, primește Premiul Național pentru proză și recunoscut internațional prin acordarea unui premiu în Italia.
În octombrie 1936, primește vestea că mama lui, Chiriaca, este pe moarte. Îndurerat, călătorește la Valea Călugărească, unde află că înmormântarea va avea loc la cimitirul de pe Dealul Șcheaului. Are un mic șoc, dar își revine și se ocupă, împreună cu Dumitru, de toate cele necesare slujbei de înmormântare. Pe 17 octombrie Chiriaca a fost pusă în mormânt. După câteva zile, Grigore avea să noteze în jurnal: „Vineri după-amiază, 16 octombrie, scumpa mamă a făcut cea din urmă a ei călătorie, de la conacul viei lui frati-meu, la bisericuța de pe dealul Șcheaului. Acolo în bisericuță a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă.” Și, mai departe: „Aci, pe dealul Șcheaului, între zările de sânge și de păcură, lângă pământul clădit nalt pe sicriul închis și lângă luminița pâlpâitoare pe care o aprinsesem, am simțit adierea de gheață și de zguduitoare maiestate a înfricoșatului mister și visul lui Călifar mi-a amintit că sunt aici ca să găsesc alinare”.
Gala Galaction a rămas o săpămână încheiată la Valea Călugărească. A urcat zi de zi dealul Șcheaului, pe care începusă să-l vadă ca pe o adevărată Golgotă. S-a recules la mormântul Mamei și a jurat în fața lui Dumnezeu că va face orice să ajungă și el acolo când îi va veni sorocul.
Dar, cum spuneam, viața merge înainte. Întors la București, Grigore a intrat din nou în lumea agitată a literelor și a luptei pentru putere.
În 1938 îi apare traducerea Bibliei, la care lucrase mai bine de șase ani împreună cu preotul Vasile Radu, considerată azi cea mai importantă realizare a lui Gala Galaction.
În 1946, la Valea Călugărească, se prăpădește fratele lui, Dumitru. Are loc a cincea întâlnire a lui Grigore cu diavolul. Căci iată ce scrie el în jurnal: „Alaltăieri, duminică 30   septembrie, am fost la Valea Călugărească, la înmormântarea fratelui meu, Dumitru. (...) Sus, la bisericuța din Șchiau, mă aștepta o zguduitoare și dublă priveliște: frati-meu întins pe năsălie, în mijlocul bisericii, și oasele mamei dezgropate și adunate grămadă! (...) Sărmane oscioare! Erau puține și în parte gata de sfărâmare. Oasele Ilenuții, odinioară, bine închise în coșciugul de stejar, arătau mai bine păstrate și numai sfoiegite. Craniul celei ce mă născuse mi se înfățișa rotund, anonim, negru de țărână”.
În 1946, Gala Galaction este ales deputat independent de Vâlcea.
În 1947 primește medalia Meritul Cultural în grad de comandor, este ales membru activ al Academiei Române și devine vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români.
În 1948 este la un pas de a fi ales patriarh, dar îi este preferatJ ustinian Marina, un apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu Dej.

În 1954 primește Ordinul Muncii clasa I.
În 1955 suferă o comoție cerebrală din pricina căreia va fi țintuit la pat timp de 6 ani.
În ziua de 8 martie 1961, avându-l la căpătâi pe nepotul lui, Dimitrie, Gala Galaction spune o poveste plină de viziuni apocaliptice despre „prăbușirea Șcheaului”, „pedeapsa pentru neascultare” și altele asemenea, între care pomenește foarte des un nume: Elis.
Dimitrie a strigat-o pe maică-sa, care a venit să asculte și ea povestea, dar n-a mai apucat să afle nimic, fiindcă bătrânul și-a dat obștescul sfârșit. A fost îngropat în București, pentru că uitase de promisiunea făcută la Șcheau, în fața mormântului Chiriacei.

*

În 1980, preotul Ioan Vasiliu din Valea Călugărească le-a spus cătorva persoane cu care stătea la discuții în curtea bisericii, după liturghie, că mama și fratele lui Gala Galaction își dorm somnul de veci în Valea Călugărească. Printre cei care participau la discuție se afla și colonelul de jandarmi în rezervă Mihai Drăghicescu. În anul 2000, la o întâlnire a Uniunii Epigramiștilor Români, Drăghicescu a cunoscut-o pe profesoara universitară Elisabeta Râpeanu, prozatoare, poetă și epigramistă, născută, ca și el, în Valea Călugărească. La mica agapă cu care se sfârșeau, conform tradiției, întâlnirile epigramiștilor, cei doi au depănat tot felul de amintiri din comuna natală și, la un moment dat, colonelul a pomenit de părintele Vasiliu și de povestea despre mama și fratele lui Gala Galaction. Doamna Râpeanu a fost uimită să afle astfel de lucruri și a decis să le cerceteze mai îndeaproape.
În 2003, însoțită de fratele dumneaei, Tudor, a mers la cimitirul din Șcheau și a căutat o cruce pe care să scrie Pișculescu. Dar nu a fost ușor: totul era, după cum scrie profesoara Râpeanu în memoriile ei, „năpădit de vegetație, de boschete de nepătruns, mai exact de hâgi, cum se spune pe la noi”. Biserica era „în ruină, crăpată, cu cărămizile rămase fără tencuială, ca un schelet lipsit de carne”. O bătrână, pe nume Alexandrina Răducanu, le-a arătat mormântul care avusese până nu cu multă vreme înainte, o cruce pe care stătea scris MAMA CHIRIACHIȚA PIȘCULESCU.  Acum nu mai rămăsese decât „un cadru de beton, sfărâmat și el”.
Întristați, cei doi au plecat cu gândul să facă tot ce le stă în puteri ca să repare ce se mai putea repara. Alexandrina a privit în urma lor și a mormăit pentru sine: „a venit timpul pentru alinare”.
În anii care au urmat, doamna Râpeanu s-a ocupat intens de remedierea dezastrului de la cimitirul din Șcheau. A mers la oficialități, a discutat cu Elena, cea mai mică dintre fetele Pișculescu, dar, mai ales, a scris în diverse publicații, precum și într-o monografie a Văii Călugărești, semnând peste tot cu numele Elis Râpeanu.
La data de 25.07.2022, autorul acestor rânduri a telefonat la primăria Valea Călugărească și s-a interesat de soarta cimitirului din dealul Scheaului, a bisericii și a mormântului familiei Pișculescu. A aflat că biserica este în reconstrucție și ar fi trebuit să fie gata, dar lipsa banilor întârzie lucrările. Mormântul este refăcut, dar nimeni dintre urmașii Chiriacei nu vine vreodată să pună o lumânare.

Doamna de la urbanism nu știa nimic despre alinarea de la Șcheau, care, în interpretarea arhidiaconului Teofan Argatu, se referă la alinarea sufletului chinuit al lui Gala Galaction, cel măcinat de lupta dintre păcat și evlavie.