Procesul Mistreților
„În cătunul Mislea este un penitenciar
instalat în interiorul fostei monastiri „Mislea” unde se dețin minorii căzuți
în diferite crime și al căror număr variază între una și două sute.”
Asta
ne spune George Ion Lahovary în lucrarea lui „Marele dicționar geografic al
Romîniei”, apărut în 1898. Astăzi nu foarte multă lume știe că la Mislea chiliile
nu erau adevărate celule, deoarece nu pentru așa ceva fuseseră construite, așa
că era ușor pentru deținuți să ascundă arme acolo, ori să evadeze. În plus, la
Mislea erau și destui deținuți majori, care impuneau propria lege în interiorul
penitenciarului. Cei mai puternici dintre aceștia îi terorizau pe minori, îi
abuzau sexual, le luau cu forța toate bunurile, îi schingiuiau doar ca să se
distreze, iar asta a dus la sinuciderea, în 1892, a unui copil de 14 ani,
căruia i se spunea Tomiță. Cel care-l determinase să facă pasul fusese un grec
pe nume Fănică Teodoru, în vârstă de 26 de ani, închis pentru crimă.