sâmbătă, 29 iulie 2023

Instrucțiuni pentru control

Inspectorii DSP Mureș au mers în control la un azil numit „Căsuța lu' Min”, în comuna Bărdești. Și nu doar o dată, ci de trei ori: 14, 20, 26 iulie. Au constatat că totul e în regulă, așa că s-au dus de unde au venit. 
La câteva zile după ultimul control, Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), cel care a descoperit căminele groazei din Voluntari, a mers la Bărdești, în urma unei sesizări și a găsit infernul lui Bosch: „oameni care zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ei, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor”. Unde i-au găsit? În spatele unor perdele, în niște camere în care inspectorii DSP nu au catadicsit să intre.



După mine!