sâmbătă, 2 septembrie 2023

O scrisorică publicată în anul 1931 de „Calendarul Cooperatorului Român”

Săltarea noastră din viitor 

Chiar cel obişnuit să nu bage prea mult în samă viaţa din jurul său, nu poate să nesocotească adâncile prefaceri prin care trecem. Sunt prea bătătoare la ochi, prea usturătoare pentru unii urmările lor, ca să nu fie simţite.
Unele prefaceri, cum sunt cele politice, înseamnă zorile unei lumi nouă. Altele, cum sunt cele economice, au adus o destrămare aşa de adâncă a ţăsutului de până acum, încât cer fără zăbavă, fără doar şi poate, o nouă îndrumare a treburilor obşteşti, pentru ca viaţa tuturora să nu sufere. Intre acestea este şi îmbucătăţirea pământului la muncitorii care-l lucrau. E o mare dreptate înfăptuită, nimeni n-are cum zice altfel. Se cuvine să fie înţeleasă de toată lumea, ca pe lângă dreptate să se înfăptuiască şi o săltare din loc.



După mine!