Va dispărea, cât de curând, și poezia, mistuită în pântecele inteligenței artificiale. Iată începutul. I-am cerut lui ChatGPT să scrie o poezie despre iepurii carnivori. Mi-a livrat ceea ce urmează:
Într-o pădure tainică, de vis, Sub luna rece și-nvăluită-n ceață, Trăiau iepuri carnivori, un mit nescris, Într-o lume ascunsă, fără dimineață.
Blănuri pufoase, dar colți ascuțiți, Priviri de foc, sclipind în întuneric, Prin desișuri întunecoase și rariți, Vânau în tăcere, pași grei, himeric.
Nopți adânci, pline de mister, Își croiau drum printre umbre dese, Zgomote de pași, un dans de fier, Vânatul lor străbătea vise dese.
Cântec de vânt și foșnet de frunze, Miros de sânge-n aerul rece, Înțepături de frică, inimi confuze, Lăsând urmă-n pădurea ce nu trece.
Lunecau printre stele, în căutare, De prada ce-ascundea speranțe stinse, Căci iepurii aceștia, în noapte, din zare, Învățaseră să trăiască printre vise.
Carnivori, cu un suflet de vânt, Într-un dans macabru, dar plin de mister, Erau iepurii nopții, un mit fără sfânt, Străbătând întunericul, etern și sever.
Și astfel, legenda lor va rămâne, În povești și șoapte, în inimi curajoase, Căci iepurii carnivori, sub lună și străbune, Vor trăi pentru totdeauna, în umbre misterioase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu