Demascarea lui Michelangelo

Un tânăr pictor abia sosit la Roma (prin anul 1570) îi spune papei Pius V că vrea să refacă una dintre cele mai impresionante fresce ale Capelei Sixtine, și anume „Judecata de Apoi”. Era opera lui Michelangelo, iar motivația noului-sosit în lumea artistică a Cetății Eterne a fost: „Michelangelo era un om bun, dar nu știa să picteze”... Au fost vorbele unuia dintre cei mai controversați și nonconformiști pictori, cunoscut după moarte sub numele de El Greco.

El Greco a murit pe 7 aprilie 1614. Uite câteva tablouri de-ale marelui mistic.

Dezbracarea lui Cristos

Poveste din Florenta

In 1502, toată Florenţa ştia că în atelierul cioplitorilor de la biserica Santa Maria del Fiore exista de mult timp un bloc de marmură enorm. Cândva fusese o magnifică „bucată de carne”, cum spuneau pietrarii, dar dalta stângace a unui sculptor o spărsese tocmai acolo unde ar fi trebuit să se afle picioarele statuii. Nu se mai putea face nimic din ea. Piero Soderini, primarul oraşului, se gândise să salveze blocul, dându-i o comandă lui Leonardo da Vinci sau vreunui alt maestru, dar sfârşise prin a se lăsa păgubaş – toţi spuseseră acelaşi lucru: marmura era stricată. Astfel, deşi costase bani mulţi, blocul zăcea acoperit de praf în spatele bisericii.

O alergare în chiloți

În primii doi ani de facultate aveam, săptămânal, una sau două ore de sport. Lucru care pe mine mă exaspera. Mi se părea culmea să merg până la Drept, să mă pun în şorţ sau trening şi să alerg pe-acolo, în loc să stau la beri cu prietenii. Aşa că nu mă duceam şi gata. Am acumulat atâtea absențe, încât am ajuns în situaţia de a fi primul student din istoria Universităţii lăsat repetent din cauza sportului. Aşa că am apelat la nişte pile. Pe vremea aia nu ştiu ce nu puteai rezolva cu pile: era exact ca acum. Aşadar am pus pilele în funcţiune şi am obţinut următorul rezultat: nu rămân repetent, dar trebuie să mă duc să dau nişte probe.

Personaj din Satyricon

Muschiul ganditor

Am trait s-o vad si pe asta: Schwarzenegger facand filosofie. Se intampla intr-un film despre viata acestui malac austriac nascut dintr-un tata nazist, care n-a facut nimic in viata decat sa-si umfle muschii si care a ajuns, in cele din urma, guvernator in California. Adica in America - tara tuturor posibilitatilor. Sa tot fi avut vreo 25 de ani cand un reporter l-a intrebat daca nu cumva exista vreo asemanare intre ce face el si ce face un sculptor. La care, malacul a scos urmatoarea cugetare: "ba da, exista o asemanare, culturistul construieste un corp, ca si sculptorul, dar merge mai departe, el poate sa lucreze de exemplu doar pe muschii deltoizi, ceea ce sculptorul nu mai are cum, dupa ce a terminat sculptura lui". Adica, Schwarzenegger nu s-ar da pe unul ca Michelangelo. Ca ala munceste, scoate o statuie si gata, o pune in San Pietro si asta a fost. Pe cand el, Schwarzenegger, munceste, se face numai muschi de sus pana jos, apoi, cand toata lumea crede ca nu se mai poate face nimic in plus, se uita in oglinda si zice "ei, parca totusi ar trebui sa mai lucrez putin la marele fesier". Mai ridica niste gantere, mai face niste genuflexiuni si pac, a mai marit putin muschiul. Ei, dar Mickey Buonarotti mai poate el sa faca asta cu statuia lui David, de exemplu? Nu mai poate. Deci iata ca malacul culturist ii este din start superior sculptorului.

Aici e problema cu astia care ajung vedete nu prin minte ci prin artificii: incep sa creada ca se pricep la orice.