În cartea „Iașii de odinioară” publicată în 1923, de profesorul Rudolf Suțu, găsim transcrierea unui discurs electoral ținut în 1892 de un oarecare Sandu Râșcanu. Cred că merită cu prisosință citit.
Despre Sandu Râşcanu, ieşan ca şi vasluian, oricând îşi amintesc ieşenii, căci a rămas o vorbă celebră după dânsul, pe care o voi povesti-o acum. Junimist de frunte, cu „talentul” vorbei sale, a rostit la o întrunire în sala circului Sidoli, un discurs în anul 1892. Acest discurs a fost cules de o comisiune din gruparea literară din care făceau parte G. Catargi, Canari şi Eugen Ionescu şi publicat într-o broşură.
Cuprinsul discursului este următorul, cu pronunţarea specială a sa:
