Niciun poet nu foloseşte atâtea cuvinte specifice
cultului nostru religios ca Octavian Goga. E ca o stropitură rituală de botez,
pulverizată peste toate versurile şi peste întreaga lume a viziunii sale
poetice. Feciorul preotului din Răşinari, cu cel mai firesc gest al
făuritorului de metafore, extinde cât lumea biserica satului natal, îi face
zidurile străvezii ca bolta cerului şi le duce până la marginea orizontului.
Altar, clopotniţă, catapeteasmă, preot sau popă, apostol, liturghie,
scriptură, ceaslov şi molitfelnic, cantor şi strană, credeul, rugăciune,
cuminecătură, hirotonire: aghiazmă, mir, busuioc, raiul, păcatul, iadul,
soborul, cucernic, tropare, isonul, praznic, Mântuitorul, Născătoarea sau Prea
Curata, Sfântul Nicolae, milostiv, umilinţă şi aşa mai departe, —sunt cuvintele
cele mai frecvente, care dau mireasma şi muzica deosebită a poeziei lui
Octavian Goga. El le întrebuinţează când în sens propriu, ca să definească un
legământ sufletesc cu aşezământul credinţei, când în sens figurat, ca să dea
lumii o coloratură potrivită cu sensibilitatea creştină a poporului românesc.
 |
| Goga si Veturia la Karlsbad |
