Amestecuri

Unul dintre rarele momente în care simt linişte, bucurie, încredere, siguranţă, este cel în care în ibric începe să fiarbă ceaiul din şapte plante pe care-l prepar aproape în fiecare seară. Sunt şapte plante pentru că atâtea am, mai precis atâtea am cumpărat din Timişoara ultima dată când am fost pe-acolo: urzici, păpădie, frunze de afin, gălbenele şi încă trei pe care nu mi le amintesc. Stau toate frumos amestecate într-o cutie şi aşteaptă să le împuţinez eu în fiecare zi. Aşa că iau câte o lingură cu vârf, o deşert în apă clocotită, aştept cam două minute, după care opresc focul şi acopăr ibricul cu o farfurioară. Las să treacă încă vreo 15 minute, torn ceaiul într-o anumită cană şi mă pun pe sorbit, tacticos.