Mici intamplari cu animale (118)

Focul a fost din străfunduri de veacuri prietenul bun al omu­lui, şi prieten nepreţuit i-a rămas. Printre binefacerile lui se nu­măra şi aceea că ferea aşezările oamenilor de fiarele mari, care primejduiau viaţa şi avutul puţin al celor ce n-aveau arme de înfruntare bune. Pînă azi, păcurarii aprind şi la noi focuri în jurul turmei adunate la stînă pentru înnoptat, ca să mai oprească urşii şi lupii, iar drumeţii întîrziaţi, dacă văd lupi, în frica lor aprind făclii sau ce au la îndemînă. Se pare însă că fiarele noastre mari s-au cam obişnuit cu focul şi au înţeles că ve­trele pe care le aprind oamenii sînt cu primejdie numai din pricina celor ce le-au stîrnit şi le stau prin apropiere. Ar do­vedi lucrul acesta, care desigur nu e general, şi cîteva întîmplări trăite.

Mici intamplari cu animale (16)

Miros de primejdie

Foarte multe şi dezastruoase experienţe au avut cele mai multe animale în contactul lor cu omul, încît s-a sedimentat în firea lor, ca un instinct de temelie, frica de acesta. Oricît ar fi de înzestrate unele animale cu arme de apărare şi de atac mult superioare celor fizice ale omului, din vechimile adînci au recunoscut superioritatea acestei fiinţe care a născocit unelte şi meşteşuguri pe care ele, animalele, nu le pot egala. În afară de situaţii excepţionale, primul impuls al animalelor ajunse în faţa omului este să fugă, să scape. Aceasta o constată si vînă­torii de fiare mari - urşi, mistreţi, lei, tigri, elefanţi, rino­ceri etc.

O mică întîmplare a vărsat multă fiere într-unul din ceasu­rile mele de seninătate.