L. R, care şi-a petrecut lunga-i viaţă ca
paznic de vînătoare în Munţii
Făgăraşului
(Arpaş), povestea din întîmplările
lui cu rîşii.
Un blog pentru linistea adultilor
Totalul afișărilor de pagină
Se afișează postările cu eticheta rîşi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rîşi. Afișați toate postările
marți, 6 noiembrie 2012
vineri, 28 septembrie 2012
Mici intamplari cu animale (89)
Treceam într-o dimineaţă prin piaţa
Clujului, unde vin sătenii cu produsele lor. Văd
ciorchine de oameni în jurul unui ţăran şi mă
apropii şi eu. Omul, care era dintr-un sat de pe
Cîmpia Transilvaniei, adusese la vînzare o marfă
neobişnuită. Nici el nu ştia
ce ar fi anume, şi lăsa pe cei din jur să
hotărască ei, ba că-i
piele de pui de tigru, ba că-i de leopard. Era o blană de
rîs. Am cercetat-o şi eu; încă nu era bine uscată.
Poate că aş fi cumpărat-o
dacă nu ar fi fost prost jupuită şi
sfîrtecată în cîteva locuri. Eram însă
curios să aflu cum a ajuns blana de rîs în mîna unui
om dintr-un sat, aflat la o depărtare de cel puţin
o sută de kilometri de vreun munte în care s-ar
putea ţine rîşi. L-am poftit să-i
fac cinste într-o crîşmuliţă din apropiere şi
acolo mi-a povestit întîmplarea.
miercuri, 26 septembrie 2012
Mici intamplari cu animale (88)
În iernile grele şi îndelungate
se întîmplă ca lupii, care în lărgime
nu-şi mai pot agonisi hrana care să le
astîmpere foamea crîncenă, să intre în sate. Le cad
atunci victime mai ales cîinii de prin curţi, oile din ţarcurile
deschise. Întîmplările de acest fel sunt atît de dese şi
cunoscute, încît ar avea puţin interes să încrestăm
cazurile observate.
Mai rar se întîmplă să se
aventureze după pradă pînă la
aşezările omeneşti
rîşii şi pisicile sălbatice,
fiare care au o viaţă mai ascunsă şi întîlniri
rare cu omul, de care se feresc cît pot mai mult. Şi
totuşi, şi acestea îndrăznesc
să intre uneori în sate şi în
curţi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)