Mici intamplari cu animale (106)

L. R, care şi-a petrecut lunga-i viaţă ca paznic de vînătoare în Munţii Făgăraşului (Arpaş), povestea din întîmplările lui cu rîşii.

În marginea din jos a golului şi-a clădit din bolovani un observator. Adeseori stătea acolo la pîndă, ca să mai rărească răpitoarele care îi primejduiau vînatul paşnic. Într-un rînd, privind spre vale din acel observator, i s-a părut că vede o pată roşie, care se mişca încet. A ieşit din locul de pîndă şi s-a apropiat cu băgare de seamă, ca să vadă ce ar putea să fie. În momentul în care a recunoscut rîsul, acesta l-a văzut şi a sărit. Într-un noroc, mai mult din ciudă, paznicul i-a aruncat o împuşcătură grăbită, cu toate că distanţa era prea mare pentru arma cu alice pe care o avea cu el. In locul unde vă­zuse rîsul a găsit cadavrul proaspăt al unei căprioare, ruptă de fiară. Deşi nu putea avea nicio nădejde, din obişnuinţă a aşezat totuşi lîngă hoitul căprioarei o capcană-fier. A doua dimineaţă venind la control, mare i-a fost mirarea că a găsit în fier prins un rîs. Apoi s-a mirat şi mai mult cînd, jupuind rîsul, i-a găsit sub piele cîteva alice, cu rănile proaspete din împuşcătura de ieri. Un lup sau un urs care ar fi păţit ceea ce a păţit rîsul acesta desigur că nu mai venea la hoitul căprioa­rei. Rîsul a venit, cu toată faima lui de fiară foarte prudentă şi sfioasă. 

Altă dată, pe zăpadă nouă, paznicul a găsit spre seară cada­vrul unei capre negre ucise de rîs. A aşezat lîngă el capcană şi a doua zi rîsul era prins. Curios să vadă de unde a venit rîsul, paznicul a luat urma întoarsă. N-a avut să meargă mult: i-a găsit culcuşul sub un molid cu cetinile pînă la pămînt, unde nu ajungea ninsoarea. Numai la vreo cincizeci de metri de la ca­davru. Aşadar, acest rîs a văzut din culcuşul lui omul trebăluind pe la cadavrul pe care el, rîsul, îl străjuia de aproape, şi nu s-a mişcat din cotlonul lui. Apoi, nu s-a sfiit să vină să mănînce din hoitul pe lîngă care l-a văzut pe om meşterind.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor