Exista in Timisoara o doamna pe nume Florina Jinga, autoare de carti pentru copii. In anul 2002, acestei doamne i-a venit ideea sa le ceara copiilor din scoala Avram Iancu sa compuna o scrisoare catre Dumnezeu. Copiii n-au stat mult pe ganduri si, la ora de religie, au intocmit aceasta scrisoare. Florina Jinga le-a pastrat, le-a triat, apoi a scos un volumas cu 100 astfel de scrisori, care mai de care mai induiosatoare. Uite cateva dintre ele:
Dumnezeule ceresc...
Dumnezeule ceresc vreau
să te întreb o întrebare, dacă pot eu oare să ajung acolo sus la
Tine? După câte am auzit eu în biserică de la preot, raiul este plin
de lucruri bune. Dacă o să fiu bun, poate o să ajung şi eu
acolo. Oare o să mă întâlnesc cu toţi din neamul meu, care sunt
morţi? Dacă sunt rău şi ajung acolo jos, în iad, acolo cine
este aşa-zis şeful? Oricum nu aş dori să ajung acolo unde
este chin...
Mai vreau să Te rog
încă ceva, să se oprească acel război dintre americani
şi afganistani, pentru că afganii au trimis în toată lumea o
boală numită antrax.
Cu drag, Cristi