miercuri, 16 martie 2016

Sex cu unt

Să fi avut eu vreo 13-14 ani când am auzit, la Radio Europa Liberă (ascultam postul zi de zi, pentru muzica pe care ai noștri nu o difuzau niciodată) niște comentarii despre filmul „Ultimul tango la Paris”. Ziceau că e plin de scene erotice și că a fost interzis în SUA, dar nu și în Europa, așa că tot felul de persoane treceau oceanul ca să-l poată vedea etc. Asta mi-a ațâțat imaginația dincolo de orice închipuire, dar ce era să fac, nu exista nicio posibilitate de a vedea și eu filmul. Acum nu trebuie decât să dai un search pe Google și să te uiți la ce film vrei, liniștit, cu cafeaua în față.
Multă vreme de-atunci am încercat să văd „Ultimul tango la Paris”. Vorbeam cu câte un vaporean pe care-l cunoșteam, dar degeaba - probabil că în porturile unde acostau ei nu erau magazine cu filme serioase. Pentru că vorbim de un film de artă, semnat Bernardo Bertolucci, în care joacă Marlon Brando.
La Revoluție, în timp ce TVR transmitea necontenit ”Ringul” lui Sergiu Nicolaescu, mi-am amintit iar de Ultimul tango. Am sperat că o să îl pot vedea cât de curând, însă n-a fost așa. Cred că l-am văzut abia prin 2000, când demult interesul pentru ce-aș fi putut vedea acolo scăzuse în mod dramatic. Nu mai aveam 13 ani, sexul nu mai era o necunoscută. Mai mult l-am văzut de ambiție. Și eram chiar curios să aflu în ce consta celebra „scenă a untului” despre care se tot vorbea și care, trebuie să recunosc, îmi cam chinuise imaginația prin adolescență.
Filmul în sine e bun. Brando e un actor mare. Scene de sex sunt, dar nici pe departe comparabile cu ce vezi azi în absolut orice film - asta e rețeta. Sunt convins că l-aș fi putut vedea liniștit la 15 ani și asta ar fi fost, pentru mine și oricare alt copil de vârsta mea, mai folositor decât cenzura.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!