M-a rugat cineva (care locuiește în afara României) să-i ajut copilul pentru un test de matematică pe care urma să îl primească la școală, pe subiectul „ecuații de gradul I”. Am discutat cu băiatul pe Skype, am rezolvat cu el vreo 10 exerciții și am constatat că știe. Mai făcea unele erori din pricina grabei, mai scria plus în loc de minus, dar, una peste alta, era în temă. I-am și spus că nu cred să aibă vreo problemă la test. Totuși, mi-a cerut să-i trimit un număr de până în 20 de exerciții, pe care să le rezolve a doua zi, tot pe Skype, sub supravegherea mea.
Am compus testul din imagine și i l-am trimis. A doua zi, la ora stabilită, m-am înființat și am început rezolvarea. Încă de la primul exercițiu, Gabi (așa îl cheamă), a obiectat: „au, ce greu e ăsta”. Dintr-odată, fără nicio explicație, nu mai știa să-l facă. Așadar, -1-(1-x)=1 era greu, în vreme ce 2(x-1)+3=5 sau 10-3(x+2)=x nu fuseseră deloc grele în ziua precedentă. L-am întrebat și mi-a spus că nu are idee cum să facă cu acel minus din fața parantezei. OK, i-am explicat, a înțeles și am trecut mai departe. Însă deja era limpede că nu-i convine ceva. La punctul e deja a răbufnit - e prea lung, la g sunt numerele prea mari etc. În cele din urmă, a trebuit să renunț. Și am avut cu Gabi o discuție foarte interesantă. Mi-a spus că exercițiile din ziua anterioară, date de profesor, erau mult mai simple și că la test o să primească unele asemănătoare, așa că nu are sens să se chinuie cu unele mai complicate. Pentru ce i-ar trebui exerciții ca ale mele, dacă la școală fac unele cu o singură paranteză și nu cu trei, cu numere mici nu cu milioane etc. Apoi am vorbit despre exercițiul de mai jos, care făcea și el parte din test (în poza de sus e doar o parte a testului):
Sigur, e doar o paranteză acolo, dar apar fracții, mi-a zis. Într-adevăr, făcuse despre fracții cu un an înainte, dar ce rost are să rezolve exerciții cu noțiuni de acum un an? Nimeni nu o să-i dea la test exerciții în care să apară și vreo fracție.
Concluzia pe care o desprind este tristă: în lumea civilizată, acolo unde învățământul merge strună, copiii sunt transformați în mici roboței care execută cu multă exactitate ceea ce au învățat și nimic mai mult. Creativitatea nu pare a fi încurajată, frumusețea materiei rămâne un subiect de nediscutat, copiii sunt învățați să facă bine ce li se spune, dar nici măcar o cirtă mai mult.
Trist!
RăspundețiȘtergere