Din nou despre prieteni și bani

Concluzia la care am ajuns este gravă: nu numai că poți pierde prieteni din cauza banilor, dar ajungi la momentul când pui sub semnul întrebării însuși conceptul de prietenie. Mie mi se întâmplă acum acest lucru, din pricina unui om pe care l-am considerat ani și ani un prieten bun.
Acum cinci luni, prietenul acesta, pe care îl voi numi Velicu, mi-a cerut să-l împrumut cu 300 de euro. Condițiile erau simple: timp de trei luni, urma ca el să-mi restituie, pe data de 11, câte 100 de euro. De ce pe 11? Pentru că Velicu este profesor și pe data de 11 ia salariul. I-am dat banii fără nicio emoție - doar ne cunoaștem de ani mulți. Fiind el într-un loc și eu într-altul, a rămas că-mi pune banii în cont. A scris contul pe o foaie și asta a fost tot.

A trecut o lună și, pe data de 11, am așteptat să primesc banii. Nu i-am primit, așa că spre seară l-am sunat pe Velicu. Ei bine, prietenul meu nu a binevoit să răspundă. Așa ceva nu putea fi decât un accident, chiar m-am gândit că i se întâmplase ceva. L-am sunat și a doua zi și a treia - n-a răspuns. I-am trimis mail - nici azi nu știu dacă l-a citit.

Pe 14, mă sună Velicu și-mi spune că sunt probleme, profesorii din tot județul nu și-au luat salariile, a avut loc o discuție la prefectură etc etc și acum li s-a promis clar că primesc banii pe 18. OK, am zis, asta e. Pe 18, nimic. Îl sun pe Velicu, iar nu răspunde. Pe 19 mă sună și-mi zice că la ora 4 o să fie la bancă și o să-mi trimită banii. Perfect. La 4 mă sună iar: nu pot să-i dau din nou contul? Pentru că, desigur, a rătăcit foaia pe care-l scrisese. OK, îi dau contul și-mi pune banii. Am răsuflat ușurat și toate întâmplările anterioare, pe care le credeam simple minciuni (cu salariile, cu scandalul etc) au devenit credibile.

Luna următoare - ianuarie, m-am întâlnit cu Velicu și mi-a dat banii fără probleme.

Luna trecută, pe data de 11, mă uit în cont - banii de la Velicu nu intraseră. A doua zi mă sună și-mi zice să-l îngădui vreo trei zile, pentru că are o parte din bani și restul urmează să-i primească de la un ziar unde publică etc etc. Ideea era, mi-a zis, că nu trebuia să știe nevastă-sa, Ilona, că s-a împrumutat de bani. Nicio problemă, îi zic, stai liniștit. Aștept cele trei zile, mă uit în cont, nu intrase nimic. Îl sun pe Velicu - nu mai răspunde. O zi, două, trei, nu răspunde. A patra zi mă sună și-mi zice cam așa: „domne, n-am făcut rost de bani, sunt disperat, am stat închis în casă și nu am mai răspuns la niciun telefon” etc. Bun, asta este. La sfârșit îmi zice: „fii atent, am o rugăminte la tine - de-acum încolo să nu-mi mai spui nimic despre subiectul ăsta”.

Sincer să fiu, am considerat că e vorba despre dorința lui de a nu-i mai cere banii până când va face rost de ei. Și i-am zis OK, nu-ți mai zic. A doua zi, îl sun ca să discut cu el alte chestiuni, dar nu răspunde. A treia zi la fel. De atunci nu m-a mai sunat, și nici eu.
Azi e 11. Nu mă aștept să intre banii de la Velicu. Între timp am înțeles altfel rugămintea lui - să nu-i mai cer banii pentru că nu are de gând să mi-i dea. Punct.