O răspundere lucidă faţă de
fenomenul artistic l-a însoţit mereu pe Adrian Năstase, în peregrinări ale
demnitarului, de-a lungul meridianelor, ca şi în nemijlocirea îndatoririlor
sale între graniţe româneşti. Îşi impunea să fie prezent, la sărbători ale vieţii
expoziţionale, nu-şi ascundea solidaritatea afectuoasă în roata de imagini
izbutind a forma o surpriză notabilă, un ansamblu luxuriant, precum
Variaţiunile lui Alin Gheorghiu, pornite de la Arcimboldo. Fără impulsul său
tenace, n-ar fi luat fiinţă Muzeul Naţional de Artă Contemporană, sabotat de
indigenţa unor minţi lamentabile. „Să plătească domnul prim-ministru, eu n-am
bani!” – se proptea cu neruşinare cîte un contabil obtuz.
Azi încă, în tristul shabbat, aprig
dezlănţuit în jurul lui A. Năstase, nu se pot absolvi pulsiuni vindicative,
complexul lor adună, colcăind, orbire şi invidie feroce.
