„Cel ce posteşte de bucate, posteşte zadarnic dacă postul lui nu este însoţit şi de postul celălalt, sufletesc: postul de rele. Postul de rele, postul de păcate este obligatoriu, mai ales postul gurii. De pildă, dacă bârfeşti, chiar dacă nu mănânci nimic, tot în iad te duci.”
Am citit textul ăsta într-o cărțulie scrisă de un anume Sofian, călugăr îmbunătățit, care știe exact cum stau lucrurile și ne învață cele bune și de folos sufletelor și trupurilor noastre amin. Mi-am pus o întrebare extrem de simplă: de unde știe părintele Sofian că dacă bârfești te duci în iad? Căutând, am dat peste cuvintele lui Pavel, din Epistola către Romani:
27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
28. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,
31. Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;
32. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.
Constatăm aici că bârfa e pusă pe același plan cu uciderea și lipsa dragostei. Carevasăzică, nu-i de glumit. Cine bârfește e numai bun să primească moartea.
Dar la ce fel de moarte se referă apostolul? La cea fizică? E absurd, deoarece fiecare om moare, deci moartea nu poate fi considerată pedeapsă pentru vreun păcat. Nu rămâne decât să admitem că e vorba de moartea sufletului. Așadar, cine bârfește e vrednic de moartea sufletului.
Bun, dar sufletul este nemuritor, după cum bine se știe. Ce o fi aceea moartea sufletului? Ei bine, aici se intră în plin paradox: deși e viu, sufletul e mort - n-o zic eu, ci filosofii creștini. Asta ar însemna că sufletul este lipsit de adevărata viață, care este traiul în harul lui Dumnezeu.
Concluzie: dacă nu trăim scăldați în harul lui Dumnezeu, ne ducem în Iad, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Sumbru!
Dacă așa stau lucrurile, eu zic că nu se duce aproape nimeni în Rai. Cei mai mulți oameni comit păcate din cele listate de Pavel: unii se laudă cu ce-au realizat, alții bârfesc, se ceartă, nu-și respectă cuvântul dat etc etc. Toți aceștia, după cum ne învață părintele Sofian, sunt demni de moartea sufletului și, implicit, de iad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu