Farfuria lui Cărăbuș – poveste din Bătrâni

În noaptea de 3 septembrie a anului 1972, pe la miezul nopții, Vasile Cărăbuș, paznic al CAP-ului din Valea Plopului, se pregătea să tragă un pui de somn. Toate erau în ordine și nu-și făcea vreo problemă că s-ar putea întâmpla ceva, pentru că de când adusese cu el cei trei câini fioroși – Ursu, Gelu și Lăbuș, luați de la stână, nu se mai încumeta nimeni să se apropie câtă vreme erau dezlegați. Nici milițienii nu veneau pe-acolo, așa că putea dormi liniștit. Luase și câteva guri de țuică – nu prea multă, doar cât să-i fie somnul lin. Dimineața îl trezeau mugetele vacilor care se pregăteau de o nouă zi de pășunat. Se scula, punea pe reșou ibricul de cafea, se spăla pe față ca să se învioreze și, când apăreau primii lucrători, era pregătit să-i întâmpine cu celebrele lui glume despre munca în zadar și altele la fel de inspirate.

Tocmai când se băgase sub pătură, i s-a părut că aude niște sunete neobișnuite – un fel de amestec, cum avea să-l descrie mai târziu, între șuieratul îndepărtat al unui tren, sfârâitul în tigaie a unor ouă ochiuri și trecerea unei linguri de lemn de-a lungul unor zăbrele metalice. S-a dus afară și primul lucru pe care l-a observat a fost absența câinilor. I-a strigat, dar niciunul nu era acolo. Zgomotul continua și Vasile și-a dat seama că vine din direcția dealului Odaia, situat pe drumul spre satul unde locuia, Bătrâni. Apoi a văzut o lumină ciudată și, imediat, „o stea cu coadă”, a venit în zbor și a aterizat într-un lan de porumb pe care Vasile l-a identificat imediat, pentru că era chiar în drumul lui zilnic de navetist. Câinii n-au mai venit în acea noapte, dar Vasile nu a făcut nicio legătură între dispariția lor și zgomotele ciudate pe care le auzise. A așteptat o vreme să vadă dacă se mai întâmplă ceva și, în cele din urmă, s-a culcat. A doua zi i-a întâmpinat pe lucrători cu glume pe seama „stelei cu coadă” căzute la miezul nopții, dar nimeni nu știa despre ce vorbește. Părea că Vasile fusese singurul care văzuse fenomenul. Asta l-a determinat să facă un mic ocol în timp ce se ducea acasă, pentru a trece prin lanul unde aterizase steaua. Când a ajuns, a rămas fără grai: pe o zonă circulară cu diametrul de 4,5 metri, toate tulpinile erau rupte la circa un metru de sol. În centrul cercului se înălța o movilă de pământ, prin vârful căreia părea că cineva înfipsese tulpina unui copac nu prea gros, care ajungea destul de adânc în teren. De la mușuroi, cum avea să se exprime mai târziu Vasile într-o discuție cu profesorul Călin Turcu, porneau trei urme identice de tălpici care formau între ele unghiuri de 120o. Ursu, Gelu și Lăbuș erau așezați fiecare pe câte una din urme și priveau spre cer, ca și cum ar fi așteptat să le cadă ceva de-acolo. Abia când Vasile a fluierat ascuțit din degete animalele s-au dezmeticit și au venit lângă el. Ajuns în sat, Vasile a mers direct la cârciumă, ca să întrebe oamenii dacă au văzut și ei steaua, dar, ca un făcut, nimeni nu știa despre ce anume vorbește. Câțiva l-au invitat la un rachiu, pentru că, spuneau ei, cu siguranță băuse peste noapte de i se năzăreau stele cu coadă și dacă tot începuse, era cazul să ia una mică pentru a se trezi, conform principiului „cui pe cui se scoate”. Vasile i-a chemat să meargă cu el o fugă până în zona unde puteau vedea cu ochii lor urma stelei, dar nimeni n-a vrut să-l ia în serios. Nervos, Vasile a plecat către casă. A legat câinii și s-a întors, cu gândul să meargă la miliție, unde lucra un cunoscut, plutonierul Jercălău, care precis știa ceva. Soarta însă a vrut ca povestea să nu ajungă la miliție în acea zi. Pentru că în calea lui Vasile a apărut vechiul lui prieten Sandu Bejgu. Copilăriseră împreună, cutreieraseră împreună Valea Stâmnicului, unde mergeau deseori să prindă pești din cei groși ca degetul, luaseră împreună la pas Zmeuretul, Gămălia și celelalte vârfuri care străjuiesc Bătrânii și trecuseră, împreună, prin multe întâmplări din cele care se țin minte toată viața. Sandu nu era singur. Îl însoțea fiul lui, Marcel, student la Arte Plastice în București, sosit la Bătrâni pentru o mică vacanță. Cei doi n-au stat prea mult pe gânduri și au mers cu Vasile Cărăbuș până la marginea satului, unde au văzut ciudatele urme lăsate de aterizarea „stelei cu coadă”. Sandu, om trecut prin multe, nu a fost prea impresionat, însă Marcel a rămas fără grai. S-a tot învârtit în jurul „mușuroiului”, s-a așezat pe vine și a cercetat urmele tălpicilor, a luat un pumn de țărână și l-a băgat în pachetul de Kent cartonat din care a scos ultimele două țigări, a rupt o tulpină de porumb pe care a pus-o în buzunarul de la piept, după care s-a uitat, pe rând, în ochii lui Sandu și ai lui Vasile și a spus cu o voce pătrunsă de gravitatea momentului: ‒ Aici a aterizat un OZN! ‒ Un OZN? a întrebat Sandu. Ce e ăla? ‒ Obiect zburător neidentificat, tată! a zis Marcel. Farfurie zburătoare! ‒ Ăsta nu e lucru curat, a spus Vasile și a scuipat în sân. La întoarcere, cei trei s-au înțeles să nu mai discute cu nimeni din sat. Marcel avea să meargă la București, unde cunoștea un fizician pasionat de OZN-uri care precis ar fi fost foarte interesat să vadă despre ce este vorba. Dar din nou soarta s-a opus. Niște copii care cutreierau împrejurimile Bătrânilor în cautare de aventuri, exact cum făcuseră Sandu și Vasile la vremea lor, au dat peste locul secret. De data asta, sătenii au luat lucrurile în serios și s-au dus în număr mare să vadă minunăția cu ochii lor. Vorba s-a răspândit peste tot, așa că în scurtă vreme oameni din toate satele învecinate au început să vină la fața locului. Până și elevii școlilor din Prahova au început să organizeze excursii pentru a vizita „Farfuria lui Cărăbuș”, cum fusese denumit locul aterizării. Autoritățile au închis apoi perimetrul și au pus de pază milițieni. Locul a fost identificat cu precizie ca aparținând satului Valea Plopului, fiind însă aflat extrem de aproape de granița cu Bătrânii. Au fost aduși specialiști în fenomenele neexplicate, printre care și fizicianul pe care-l cunoștea Marcel, pentru a face diverse măsurători. În final, paza a fost retrasă și oamenii au putut merge din nou să viziteze locul misterios. Versiunea oficială a fost că nu era vorba despre niciun OZN. Cineva făcuse o glumă, confecționând cu mult talent urmele, ca să dea impresia că acolo aterizase o navă spațială. Probabil fusese vorba despre mai mulți oameni, care dăduseră totul gata în foarte scurt timp, fără să fie văzuți de nimeni. Cât despre „steaua cu coadă” văzută de Vasile Cărăbuș, fusese vorba de o simplă halucinație. În ziua de miercuri, 29 noiembrie 1972, Farfuria a fost vizitată de profesorul de matematică Vasile Turcu de la școala generală numărul 3 din Vălenii de Munte, localitate aflată la 17 kilometri distanță de Valea Plopului. Acesta a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât a luat pe loc hotărârea să continue cercetările. În câțiva ani a devenit un renumit ufolog. A înființat grupul RUFOR, care a editat, între 1979 și 1996, 27 de numere ale revistei cu același nume, dedicată evenimentelor OZN din România, a publicat articole și cărți, a ținut prelegeri și conferințe, ajungând să fie recunoscut ca un specialist de prim rang în paleoastronautică, parapsihologie, exobiologie și ufologie. Inclusiv scriitorul Ion Hobana a fost atras, în 1974, la Valea Plopului, unde a vizitat Farfuria lui Cărăbuș și CAP-ul din Posești, petrecând apoi o noapte în Bătrâni, în casa lui Constantin Geantă, cunoscutul fitoterapeut care vindeca, în acei ani, orice boală cu ajutorul plantelor pe care le culegea din poienile de sub Vârful lui Țigan: ciuboţica cucului, ţintaură, sunătoare, cimbrişor, pătlagină, coada şoricelului, albăstrele, mătrăgună, lumânărică și multe altele. În același an, 1974, Marcel Bejgu a expus la Galeriile de Artă din Ploiești un număr de 27 de tablouri reprezentând peisaje inspirate de locurile natale. Lumea artistică a primit extrem de favorabil debutul, inclusiv criticul de artă Dan Hăulică publicând în revista „Secolul XX” un articol elogios. Un pasaj din articol i-a atras atenția lui Vasile Turcu: „Marcel Bejgu este un artist care are o imensă cordialitate. El ştie să absoarbă ceea ce se petrece în jurul său, dar rămâne necondiţionat deschis la ceea ce se întâmplă. Este un semn de mare civilizaţie sufletească de care avem enorm de mare nevoie astăzi, într-o perioadă în care constatăm aşa de des că oamenii se proptesc în nişte exclusivisme fără viitor. Nu e cazul lui Marcel Bejgu, în pictura căruia se pot identifica accente uneori stranii, poate chiar onirice, mărturisind înalta preocupare a artistului spre devoalarea unei realități care rămâne ascunsă pentru ochii privitorului profan”. Mulți ani după aceea, Vasile Turcu avea să citeze din articol, insistând pe acest pasaj în care susținea că Hăulică a făcut referire la contactul artistului cu urmele lăsate de călătorii intergalactici la Farfuria lui Cărăbuș. Începând cu luna ianuarie 1975, în Bătrâni au început să se petreacă lucruri ciudate. Sandu, vechiul prieten al lui Vasile a avut un vis în care se făcea că se află la Târgoviște și stă la aceeași masă cu Radu Voievod, ca martor la semnarea actului prin care domnitorul îl împroprietărește, la Chiojd, pe Spiridon Călugărul. A doua zi, întrebându-l pe profesorul de istorie Mezarescu, a aflat că, într-adevăr, Radu Șerban semnase acel act și că la semnare participase ca martor, conform hrisoavelor vremii, un anume Sandu din Bătrâni. După câteva săptămâni, localnicul Gică Rădoiaș, imobilizat la pat din 1972, a apărut într-o dimineață de duminică în fața bisericii, sănătos tun și a început să strige că pe la miezul nopții fusese vizitat de fostul primar Caton Dumitrescu Ismană, despre care toată lumea știa că murise cu douăzeci de ani înainte și că acesta îi ceruse pe un ton imperativ să plătească taxa pentru întreținerea podețelor. În martie, peste 50 de tineri din sat au plecat definitiv, stabilindu-se, în principal, în Ploieşti, Văleni, Boldeşti, Săcele, Braşov și Plopeni. Părinții rămași în sat vorbeau despre faptul că decizia fusese luată de toți în aceeași noapte. În iunie, un muncitor care lucra la cariera de gips din vatra satului a dezgropat un conglomerat de plăci, iar pe cea din interior a găsit scris, după ce a desprins-o cu târnăcopul, cuvintele „Asta-i pohta ce-am pohtit”. Consultat, profesorul Mezarescu a spus că e vorba despre niște vorbe ale lui Mihai Viteazul pe care le-ar fi rostit în împrejurări neelucidate. El, personal, avea o teorie, pe care însă nu o putea susține cu documente: Mihai rostise acele cuvinte pe 9 octombrie 1600, la Posești, ca răspuns la întrebarea pe care i-o pusese Preda Buzescu: „Măria Ta, de ce ne-ai adus aici?”. Până la sfârșitul lui 1975 s-au întâmplat multe alte lucruri neobișnuite în satul Bătrâni. Seria lor a luat sfârșit doar odată cu dispariția subită, în 1982, a lui Vasile Cărăbuș, chiar în ziua în care ieșise la pensie. El se întorcea de la CAP, unde fusese ca să-și ia rămas bun de la lucrătorii pentru care făcuse de pază atâția ani. Era însoțit de Ursu și de Gelu, cei doi câini credincioși care mai erau în viață. Cam prin dreptul locului unde, cu 10 ani în urmă, se abătuse din drum pentru a căuta „steaua cu coadă”, s-a oprit și s-a așezat pe marginea drumului, unde l-a văzut consăteanul său Gigi Marafet care se întorcea cu țuică de la povarnă. Cei doi și-au dat binețe, au schimbat câteva vorbe, au luat și o gură de țuică, apoi Gigi a plecat mai departe, iar Vasile a rămas așezat pe marginea drumului. A doua zi, tanti Ana, soția lui Vasile, a plecat să-l caute, dar n-a găsit nimic în afara celor doi câini, care stăteau așezați și priveau spre cer. S-a dus și l-a anunțat pe plutonierul Jercălău, care a declanșat imediat o căutare, înștiințând, totodată, miliția județeană în legătură cu dispariția lui Vasile. După trei zile, căutarea a fost oprită și Vasile Cărăbuș a fost declarat oficial dispărut. Din ianuarie 1983, ciudățeniile au început să apară în Valea Plopului. O listă, desigur incompletă a acestora, întocmită de părintele Filimon Grecu putea fi citită, în a doua jumătate a anilor 80, la sediul primăriei din Posești. După anul 1989 ea n-a mai putut fi găsită, secretara primarului pretinzând că a fost distrusă, împreună cu o parte din arhivă, de o ciupercă extrem de agresivă. Se spunea că o copie ar fi fost, totuși, păstrată de poseșteanul Hanibal Stănciulescu, scriitor și jurnalist, consemnările reprezentând una din sursele de inspirație pentru trei dintre povestirile lui: Cavalerul Furtună și scutierul Dodițoiu, Praxiteles și Metastaza, după cum a dedus, la un moment dat, prin metode specifice parapsihologiei, Vasile Turcu. Prin bunăvoința unui nepot al sculptorului poseștean Marcu Anghel, autorul acestor rânduri a intrat, în luna august a anului 2018, în posesia unor file din jurnalul lui Stănciulescu parțial distruse de condițiile improprii în care fuseseră păstrate. Scriitorul, deși locuia la București, ținuse legătura în permanență cu câteva persoane din Valea Plopului și asta îi dăduse posibilitatea să noteze aproape zilnic într-un jurnal diverse întâmplări bizare care continuau să se petreacă în comuna natală după plecarea lui de acolo. Cu mari eforturi au putut fi reconstituite următoarele: - în 14 martie 1989, de pe dealul Strezii a coborât o roată de foc care s-a oprit în grădina localnicului Gheorghe Frangulea, unde a ars în întregime - în 12 septembrie 1989, chipul înfricoșător al unui personaj cu coarne a apărut sub coaja unui brad lovit de trăsnet - în 22 decembrie 1989, casa șefului de post Ion Amariei s-a despicat de la sine în două - în 18 mai 1990, o femeie casnică, pe nume Gherghina, a văzut în curte, în jurul orei 7 dimineața, un lup care mergea în două picioare - în aprilie 1990, doi copii care se întorceau de la școală au fost ridicați de la pământ câțiva metri exact în momentul în care erau gata să fie spulberați de o mașină condusă cu mare viteză, după care au fost readuși la sol fără să simtă nici cel mai mic șoc - în 20 august 1990, bețivul satului a auzit, pe când zăcea beat între niște bălării, o voce care i-a spus niște cuvinte atât de încărcate de iubire, încât de a doua zi nu a mai pus nicio picătură de alcool în gură și a luat decizia să se călugărească - în 15 septembrie 1990, la serbarea de deschidere a noului an școlar, toată lumea prezentă – părinți, copii, profesori – a văzut cum norii de pe cer au format cuvântul „PRO”. Din acel moment, lucrurile au revenit la normal. Nu s-a mai petrecut nimic neobișnuit și, chiar dacă unii încercau să deschidă la cârciumă discuția despre vreun șoarece vorbitor sau despre câte o găină care născuse pui vii, nu mai erau luați în serios de nimeni. Astăzi, când Valea Plopului este cunoscut pretutindeni drept satul cu 28 de biserici, lumea vorbește despre faptul că OZN-ul văzut de Vasile Cărăbuș în 1972 avea misiunea de a aduce în zonă niște „alieni” care să colonizeze țara noastră sfântă. Această ipoteză a fost prefigurată, de altfel, încă din anii 60 de renumitul spion Pavel Coruț, care îi avertiza pe români că o mare conspirație intergalactică este în plină pregătire și ea vizează cotropirea gliei noastre străbune de forțe întunecate, care nu văd cu ochi buni faptul că România este Grădina Maicii Domnului, pământ binecuvântat de Dumnezeu, teritoriu unde ar urma să se producă a doua venire a lui Hristos etc. Numai că planul diabolic a fost contracarat cu ajutorul părintelui Nicolae Tănase, cel care prin rugăciunile lui a înlăturat pericolul. Povestea acestui adevărat urmaș al lui Hristos este binecunoscută de toată lumea, așa încât nu va mai fi repetată aici. Este de ajuns să spunem că datorită lui oamenii din Valea Plopului sunt feriți de toate ispitele diavolești, de ei nu se lipește nicio boală și gospodăriile le sunt ferite de trăsnet, de foc, de apă și de dăunători. Singura problemă pe care părintele Tănase nu a putut-o încă rezolva a fost cea a animozității iraționale pe care o manifestă și astăzi cei din Bătrâni față de locuitorii din Valea Plopului, din cauza locului în care se găsește, oficial, Farfuria lui Cărăbuș. Ei pretind că în realitate Farfuria s-ar afla în zona cunoscută sub numele „La Bîlbîitoare”, care a aparținut dintotdeauna satului Bătrâni. Numai că, prin anumite intervenții la autoritățile comuniste, un conțopist pe nume Costel din primăria Posești, care era combinat cu învățătoarea Tanța din Valea Plopului, a reușit modificarea hotarului, astfel încât Farfuria să nu mai figureze în cadastrul satului Bătrâni. Așa se face că zecile de biserici ridicate de părintele Tănase la care se adaugă încă 14 aflate în construcție, se află în Valea Plopului. Umblă însă zvonuri conform cărora părintele Tănase ar avea un proiect secret de construire a 20 de biserici și în Bătrâni, ceea ce, evident, ar readuce pacea și prietenia între locuitorii celor două sate. Autorul acestor rânduri nu crede că există o frază mai potrivită pentru a încheia această minunată poveste.