luni, 25 iulie 2022

Cinci întâlniri cu diavolul - poveste din Valea Călugărească

   În anul 1859, în comuna Valea Ialomiței, aflată la granița dintre județele Ialomița și Brăila, se năștea, într-o familie bogată de aromâni, Nicolae Pișculescu. În vremea aia, zona era împânzită de lacuri, multe dintre ele fiind azi secate din cauza irigațiilor masive. Afacerile locale se învârteau mai toate în jurul pescuitului și o parte însemnată din ele aparțineau familiei Pișculescu, mai precis tatălui lui Nicolae, care controla producția de pește din lacurile Râzea și Porcul.
   Așa se face că Nicolae, începând de pe la 17 ani, călca pe urmele tatălui și era implicat în multe combinații cu pește, câteva dintre ele destul de periculoase. În 1878, una dintre aceste combinații l-a obligat să plece din Valea Ialomiței. El s-a stabilit în Dideștii Teleormanului, la 300 de kilometri distanță de locurile unde copilărise și la numai 13 kilometri de Roșiorii de Vede.



vineri, 22 iulie 2022

Pasărea cu aripile scrise - Poveste din Secăria

 În vara anului 1944, la Secăria a avut loc o serie de evenimente din cele care te pot marca pentru tot restul vieții dacă asiști la desfășurarea lor. Zilnic, începând de marți 01.08 și până sâmbătă 05.08,  la ora 12:00, o pasăre imensă, albă, s-a rotit deasupra satului în cercuri largi, timp de zece minute, după care s-a odihnit alte patru minute pe acoperișul casei lui Gheorghe Stoica, pentru a zbura apoi, cu o viteză incredibilă, în direcția Comarnicului.  Cel care a văzut-o primul a fost copilul Stelian Tăbăraș, care i-a spus bunicii sale că avea pe aripi niște cuvinte scrise cu negru, ceea ce a făcut-o pe bătrână să exclame: „aoleu, n-or fi fost în rusește?”. Stelian, în vârstă de numai cinci anișori, a întrebat: „ce înseamnă rusește?”. Iar bătrâna i-a explicat: „limba pe care o vorbesc rușii, cei mai îngrozitori oameni care trăiesc pe pământ.



După mine!