Pentru înţelegerea gândirii lichteriene este esenţială cunoaşterea concepţiei lui despre prostie. Prostia îi apare în primul rând ca mimetism, ea imitând (la toate nivelurile) inteligenţa, şi uneori cu atâta fidelitate, încât poate fi confundată cu aceasta chiar de spirite îndeobşte acute. Nimic mai greşit decât să se considere că prostia îşi are o amprentă a ei, recognoscibilă: dimpotrivă, ea este de o uluitoare varietate, capabilă să se încorporeze în formele cele mai diverse şi neaşteptate. Excluzând ipostazele ei vulgare, se poate spune – oricât de paradoxal ar părea – că prostia, asimilându-şi descoperirile inteligenţei şi mimându-i manifestările, contribuie la progresul umanităţii.
Actul de creaţie intelectuală, rar şi fulgurant, devine pentru prostie un „bun câştigat“, o sursă de profit exploatată cu răbdare şi pricepere. Prostia e tenace, acumulativă şi aplicativă, acţionând ca o forţă de inerţie: ea asigură circulaţia ideilor şi a valorilor. Astfel încât Lichter vede în civilizaţia modernă o uriaşă extindere a Imperiului prostiei. Inteligenţa are întotdeauna obsesia fundamentalului, a originarului, a structuralului şi esenţialului. Omul inteligent poate fi recunoscut după fascinaţia pe care o exercită asupra lui elementarul, simplul, şi efortul lui în ordine spirituală este unul integrator: el caută principiul, metaforic vorbind, cheia ideală a tuturor misterelor lumii.
Ambiţia spre total şi unic lipseşte prostiei, a cărei forţă stă în capacitatea de a accepta placid orice teorie (chiar falsă) atunci când, pornind de la ea, poate atinge rezultate practice. Parazitând mimetic pe trunchiul pur al inteligenţei, sugându-i sevele, prostia se întăreşte mereu, se perfecţionează, se lăbărţează ca o imensă şi primejdioasă pată pe conştiinţa umanităţii. Căci prostia e orgolioasă (are orgoliul „eficienţei“), e sigură pe ea însăşi, tentacular tehnică, economică, de o vicleană şi foarte feroce agresivitate. Prostia se vrea „universal umană“. Domeniul prostiei fiind acela al progresului, Zacharias Lichter stabileşte în chip firesc că inteligenţa adevărată se mişcă într-un cerc vicios, iluzionându-se mereu că a ieşit din cuprinsul lui, dar recăzând mereu în conştiinţa că nu-i va putea scăpa niciodată.
Matei Călinescu - Viața și opiniile lui Zacharias Lichter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu