Cînd
deschise uşa, îl lovi un aer gros, stătut, înăbuşindu-l. Sub ţol se zvîrcolea,
vînătă de durere, cu ochii holbaţi, o femeie în vîrstă.
— Valeo-oo,
valeo-oo, picioru...
— Vai
de capu ei, părinte! Da’ s-o auzi noaptea... Gîndeşti c-o muşcă şerpii! Ce
chinuri, Doamne, ce păcate!
Femeia
care chemase pe popa la bolnavă îşi frîngea mînile, îngrozită.
— Da’
cum ţi-a venit, leleo Sofio, durerea la picior?
— Vezi
că-s... patru săptămîni de-atunci. Tăiam le... valeo-oo, picioru, valeo...
Şi
se frămînta de credeai că-i e să-şi iasă din piele.
