Mânji, alpinism, biliard și table

Din nou în dormitorul de la Hadâmbu. Nu m-am grăbit să ajung, am mers încet, am privit pe îndelete. Pe o poiană am văzut o alergare de mânji care ar fi meritat filmată. Și mi-am amintit o întâmplare petrecută în anii studenției. Am mers atunci, împreună cu mai mulți colegi, pe Gutâi, la o cabană fără cabanier. De fapt, cabanierul era jos, în Sighet și cine dorea, trecea pe la el, lua cheile și urca muntele. La cabană găseai tot ce aveai nevoie, lăsat în ordine de turiștii dinainte: farfurii, tacâmuri, zahăr, ulei, sare, chibrituri și multe altele. În jur, pustietate, dar lângă cabană, legați cu lanțuri pe niște sârme lungi, culisau trei câini ciobănești. Doi dintre ei erau prietenoși, însă al treilea, după cum ne spusese cabanierul, era foarte rău.