Au trecut aproape 140 de ani de la moartea unuia
dintre marii patrioți români, fruntaș al revoluției de la 1848, pe numele lui
Cezar Bolliac. Viața acestui om a fost un șir neîntrerupt de aventuri, care l-au
purtat prin Constantinopol, Atena, Londra, Paris și, în cele din urmă, l-au
trimis în exil pentru că îi susținuse, împreună cu Bălcescu, pe revoluționarii
unguri ai lui Lajos Kossuth. A fost poet, gazetar, politician, iuncher în miliția pământeană, vornic al capitalei. A fost anchetat și închis pentru participare la
„Conspirația Filipescu” din 1940, care urmărea împroprietărirea țăranilor
pălmași, s-a implicat, alături de Petrache Poenaru, în Comisia pentru
dezrobirea țiganilor, a fost surghiunit la Schitul Poiana Mărului, a
fost membru activ în societatea secretă Frăția a pașoptiștilor. Și, lucru în
general mai puțin cunoscut, a fost unul dintre primii arheologi ai României.
