In 1970, pe 23 septembrie, a murit Bourvil. Unul dintre marii actori - nu numai de comedie. Îmi amintesc de el în filmul "L'Arbre de Noël" (Pomul de Crăciun), care mi-a marcat puternic copilăria, şi în piesa intitulată „Salade de fruit”, care a candidat o vreme la poziţia de „cea mai bună melodie” în clasamentele mele de copil. Bourvil n-a fost un măscărici grotesc, gen Mugur Mihăescu. Umorul din filmele lui n-are nimic a face cu vulgaritatea, cu băşcălia, nu vine din asocieri de cuvinte şi grimase care să te trimită cu gândul la diformităţi fizice, la acte ratate, la mocirla sentimentelor joase.
Ca toţi marii actori de comedie, Bourvil nu te face doar să râzi, el îţi transmite şi un fior de tristeţe, ceva care nu te lasă pur şi simplu să treci pe lângă întâmplările din film fără să intuieşti că acolo, în adâncuri, nu e doar veselie, ci e însăşi viaţa. Râsu-plânsu, mai pe scurt, cel pe care îl găseşti în filmele lui Chaplin, ori ale lui Toma Caragiu.
Ca toţi marii actori de comedie, Bourvil nu te face doar să râzi, el îţi transmite şi un fior de tristeţe, ceva care nu te lasă pur şi simplu să treci pe lângă întâmplările din film fără să intuieşti că acolo, în adâncuri, nu e doar veselie, ci e însăşi viaţa. Râsu-plânsu, mai pe scurt, cel pe care îl găseşti în filmele lui Chaplin, ori ale lui Toma Caragiu.
