Imi amintesc deodata pasiunea secreta pe care o facusem in liceu pentru o fata oarecare apartinand burgheziei din Sibiu. Se numea Cella. Doi ani de zile m-am gandit clipa de clipa la ea, fara sa-i fi vorbit nici o singura data. Aceasta timiditate a adolescentei mele a jucat un rol hotarator in evolutia mea ulterioara. Suferinte utile poate, nebunie fara seaman! Imi amintesc o dupa-amiaza de duminica, in padurea de langa Sibiu. Eram cu fratele meu si citeam Shakespeare (ce piesa? nu-mi mai aduc aminte). Deodata, o vad pe Cella trecand impreuna cu unul dintre colegii mei de clasa, cel mai dispretuit si mai demn de dispret dintre toti. La treizeci si cinci de ani de la patanie, inca imi amintesc rusinea si suferinta resimtite atunci.
I se spunea Paduchele.
