Sunt totalmente deprimat. Nimic nu e OK, nimic nu merge, nimic nu are sens. "A face" nu mi se pare de preferat lui "a nu face", "a avea" mi se arata ca o zadarnicie, "a fi" nu e decat anticamera lui "a nu fi". Cristos inca nu s-a nascut, de la cine mai pot spera izbavirea?
Ma incearca sentimentul ca absolut tot ce am facut, cu anumite exceptii, am facut prost. Iar ceea ce am facut bine, parca a fost din intamplare. M-as debarasa de mine insumi, as lua-o de la capat, dar nu simt nicio dorinta sa dau din nou piept cu problemele. Ar trebui sa pregatesc Craciunul. Dar nu ma misc de aici, de pe scaunul asta, pentru ca totul mi se arata asa cum scrie in Panihida: "cu adevarat desertaciune sunt toate si viata aceasta este umbra si vis".
Mi s-a mai intamplat asta si in alti ani - anii de arama. Poate ca asa se manifesta dumnezeirea, care vrea sa-mi arate cum e fara Cristos si sa-mi dea bucuria nasterii lui.
PS. Oh, ce porcarie la televizor! Reclama la nu stiu ce chestie pusa la cale de o firma, care suna asa: "Craciunul e in fiecare zi". Cum naiba sa fie in fiecare zi? E o singura data, nicio alta zi nu poate sa fie precum Craciunul. Ori au de gand sa il distruga scufundandu-l intr-o mare de craciunuri zilnice, asa incat sa nu mai insemne nimic?
